De la ruperea Coalitiei de guvernare avem cea mai stupida criza politica post decembrista. Ce se întâmpla este atât de neverosimil încât nu ma mira ca aceasta criza a legitimat toate teoriile conspiratiei. Ci asa cum se întâmpla îndeobste, fondul chestiunii este eludat în beneficiul personalizarii excesive si a bagatelizarii. Sunt invocate în cauza personaje interesate strict personal (din motive penale, îndeobste) în rostogolirea crizei. S-a ajuns la asemenea buimaceala încât aproape nimeni nu pare sa mai identifice o explicatie rationala. Cum s-a ajuns aici? Ce mize oculte ascunde criza? De ce accepta liberalii sa coboare garda atât de jos? Sunt întrebari legitime puse insistent în lunga vara fierbinte a crizei politice din interiorul PNL. Sunt toate premisele ca vara electorala sa prefateze o lunga iarna politica pentru partidul care pretinde sa guverneze pentru secolul XXI. Iar verdictul curent la care suntem îndreptatiti noi, românii, ce asteptam responsabilitate din partea guvernantilor este unul singur: nebunie! PNL pare sa fi intrat în zodiacul disolutiei. Dar sa nu cautam explicatii aiurea! PNL nu e victima vreunei conjuratii oculte, ci apropierilor sale politici, a compromisurilor vinovate si a obsesiei puterii. PNL este astazi într-un moment de cumpana si bilant. Daca va avea curajul sa devoaleze cauzele interne ale crizei va putea identifica si solutia salvarii. Daca nu, va deveni istorie. PNL si-a taiat radacinile istorice, pe care le evoca oricum, doar formal, reusind antiperformanta de a se alinia cu pesedistii într-un fel de prezent continuu, fara repere valorice, fara personalitati, fara doctrina certa (dovada este chiar înscrierea în grupul popular din Europa), si culmea, pentru un partid ce se pretinde national, fara patriotism. Acesta este momentul adevarului. Un adevar crud si nemilos, ca o boala fatala. Un adevar dramatic ce dezvaluie incapacitatea de a controla adunatura de indivizi din tot spectrul politic, ce are un singur numitor comun: interesul personal cinic, în detrimentul celui public, la care orice partid are datoria sa se raporteze. Atâtea compromisuri, atâtea tradari, atâtea vedete de duzina propuse pe post de salvatori, atâtia baroni îmbogatiti miraculos, atâta iresponsabilitate în gestionarea resurse iumane nu puteau ramâne nepedepsite. Practic orice om de buna credinta care s-a iluzionat ca un partid istoric înseamna mai mult decât cele nascute din nebuloasa revolutiei a trebuit sa paraseasca mocirla liberala, pentru a-si salva demnitatea. Iar daca am ajuns la concluzia ca PNL - asa cum e croit astazi - este iremediabil compromis pentru politica mare, este pentru aceea ca îl cunosc din launtru si nu din propaganda inepta a asa-zisilor lupi tineri, lipsiti de orice idealism, de luciditate si de patriotism. A se vedea penibilul lider al organizatiei de la Iasi, dar nu numai. PNL se mai poate târî prin politica o vreme, mai poate amagi pe unii un timp, dar nu mai poate conta în politica noastra decât ca un partid balama, adica postura în care se pare ca si-a gasit vocatia. PNL este azi la guvernare, desi a pierdut alegerile parlamentare, doar în urma aliantei cu USR-PLUS si a vointei presedintelui, care a fortat legea atunci când a numit premierul liberal. Dar PNL uraste de fapt USR, începând de jos si pâna la vârf, întrucât îl considera doar un aliat de ocazie si principalul vinovat de concurenta pe care i-o face pe partea dreapta a esicherului politic. Iar Cîtu executa acum aceasta comanda interna, care-i dicteaza ca nu reformele vitale, nu interesul tarii primeaza, ci vointa baronilor liberali de a conduce împreuna cu cei din PSD, întru perpetuarea jafului. Bref, PNL este aliatul natural al unui partid egal nereformat si nereformist. PNL evoca istoria doar atunci când îi convine si o face pentru a poza în partid vechi, responsabil si elevat intelectual. Falsul acestui construct de tip PR este însa devoalat cu fiecare gest politic. Mai devreme sau mai târziu, adevarul le va exploda în fata. În fapt, PNL este controlat, de jos si pâna sus, de grupuri de soc/ interese de un cinism fara margini, a caror singura religie este profitul personal si de gasca. Îi provoc pe liberali la o dezbatere onesta pe aceasta tema. Oamenii de buna credinta, atâtia câti au mai ramas, nu conteaza decât ca masa de manevra si alergatori de campanie, fara nici o contributie reala în economia partidului. Cum s-a ajuns ca cel mai ridicol personaj politic al momentului, un retardat nevrotic, bâlbâit si inconsistent pâna la caricatura, sa fie exponentul „echipei câstigatoare”? Sunt prea multe de spus ca sa risc un raspuns grabit. De aceea voi reveni. Mihai Dorin este istoric si publicist
