Un presedinte aproape mort conduce România. Presedintele Klaus Iohannis este principalul vinovat pentru criza politica de astazi. Dorinta lui de a instala în fruntea guvernului si a PNL, prin orice mijloace, o nulitate îngalata a declansat isteria. Culmea (ori, mai bine zis, blestemul românilor) este ca batalia pentru functii se poarta între indivizi profund antireformatori, fiindca atât Iohannis, cât si Florin Cîtu, basca trompetistul Ludovic Orban sunt adeptii status-ului quo în justitie. Este singura varianta în care furtul miliardelor de euro de la bugetul central ori promise de UE se poate face fara ca procurorii si judecatorii sa solicite o taxa de protectie exagerata. Oameni cu familii numeroase sunt si ei, saracii! Or, lipsa reformelor din justitie atrage dupa sine scaderea apetitului pentru orice fel de reforme - de ce sa te legi la cap daca nu te doare mintea? De altminteri, lenea cu care în special liberalii au abordat guvernarea începe deja sa nasca monstri însetati de sânge galben. Cresterea aberanta a preturilor la alimente coroborata cu explozia facturilor la electricitate si gaz va aduce populatia în pragul foametei. Problema PNL devine cu atât mai serioasa, cu cât aparitiile periodice ale lui Cîtu, cu scopul de a „explica” mersul economiei - premierul debitând, în realitate, niste prostii extraordinare - enerveaza pe toata lumea. Adaugând la toate acestea echipa de „specialisti” cu care favoritul lui Iohannis mimeaza cautarea de solutii pentru cresterea nivelului de trai, detinem deja majoritatea ingredientelor necesare unei din ce în ce mai inevitabile explozii sociale. De nemultumirea românilor vor profita, din pacate, PSD si AUR, cu toate ca nu se asteptau nici ele sa aiba un asemenea noroc atât de repede. Remarcam uimiti incredibila asemanare cu perioada 1996-2000, când amatorismul presedintelui Emil Constantinescu a asezat România pe marginea prapastiei. Si atunci, în timp ce economia se prabusea în gol, un partid (PD) a parasit coalitia de guvernare conditionând întoarcerea alaturi de CDR de alungarea incompetentului prim-ministru Victor Ciorbea. Cu greu, Ciorbea a fost tras pe linie moarta (provizoriu, caci PSD si ALDE îi vor resuscita fantoma peste ani), ca si Radu Vasile, ceva mai târziu, dar raul fusese deja facut. Conventia Democratica se dezvaluise electoratului ca o coalitie strâmba, inerta, dar doldora de fripturisti ce urmareau doar umplerea buzunarelor. Cu exceptiile de rigoare, evident. Aflat la al doilea mandat, deci fara teama de a pierde sansa realegerii, si parcurgând o etapa a istoriei mai generoasa în oportunitati decât cea din urma cu peste doua decenii, Iohannis putea decansa marea schimbare la minte a României. Doborât însa de indolenta sa proverbiala, presedintele a preferat sa-si mai angajeze un lacheu în loc sa porneasca vitejeste la lupta. Oh, da, nu ar fi fost deloc o lupta usoara, dar asa, prin confruntarea cu un adversar redutabil, ramâi înscris pe vecie în letopisete. Au mai scris-o si altii: la cum merg lucrurile astazi, PNL risca sa împartaseasca soarta PNTCD, cel îngropat fara slujba de pomenire de presedintele Constantinescu. Dar, la cum conduc liberalii România, nu pare defel vreo pierdere disparitia unui alt partid care a înselat teribil încrederea alegatorilor. Cât îl priveste pe Iohannis, dupa câte stim, acesta are asigurata pe viata functia de sef al Institutului Brabantului, unde va îmbatrâni la fel de frumos precum celalalt profesor, Emil Constantinescu.
