E aproape de necrezut sa constati ca cei care au fondat stiinta economica, clasici si neoclasici, au spus, temeinic, tot ceea ce trebuia spus despre dezvoltare. Si ca, dupa ei, nimeni n-a inventat roata. (…)Marii contemporani, unii cu premiul Nobel, n-au facut, pe problemele analizate de catre predecesorii lor, decât sa updateze sau slefuiasca. N-au adus însa noutati. Asadar, ca si în literatura, clasicii economiei trebuie cititi si recititi mereu. Nu exista nici o sansa ca universitarii ieseni Ion Pohoata, Delia Diaconasu si Vladimir Crupenschi sa intre în rândul îmbogatitilor din razboi. Si daca acesta va fi, si daca nu va fi, câstigul lor e în alta parte. E într-o carte care le va aduce lor recunoastere universala iar cititorilor informatii si cunostinte absolut necesare pe un subiect care le defineste în mod fundamental existenta. Vorbim de tema dezvoltarii sustenabile, preocupare cvasi-cotidiana, nu lux ci absoluta necesitate în a o contacta. Si vorbim de cartea The Sustainable Development Theory: A Critical Approach, iesita în doua volume. Primul volum, cu subtitlul The Discourse of the Founders. Al doilea, subintitulat When Certainties Become Doubts. Ambele aparute la prestigioasa editura Palgrave Macmillan din Londra. Respectând exigentele cunoscutei edituri, autorii au facut si elitism dar si popularizare. În cele doua volume afli totul sau aproape totul despre dezvoltare si ingredientele ei: cine o amorseaza si în profitul cui se produce. Mai întâi suntem lamuriti cu notiunile. Un întreg capitol explica care e sensul cuvintelor cheie la care se face apel pentru a vorbi aceeasi limba. Intrati în perimetrul analizei, facem cunostinta cu locurile si factorii care însotesc dezvoltarea, pe numele ei la zi, sustenabila: diviziunea naturala a muncii, faptul ca nu plecam egali si nu ramânem egali; armonia si mult visata egalitate; de ce este important sa respectam regulile; problema ajutorului pentru saraci si a rolului femeii în producerea de bogatie; importanta concurentei ca o batalie între multi si relativ egali; de ce monopolurile nu sunt de dorit; ce presupune startul unei afaceri; etc. Toate acestea pe fondul necesitatii asigurarii pacii sociale si a echilibrului ecologic. E aproape de necrezut sa constati ca cei care au fondat stiinta economica, clasici si neoclasici, au spus, temeinic, tot ceea ce trebuia spus despre dezvoltare. Si ca, dupa ei, nimeni n-a inventat roata. De acest lucru aflam în volumul al doilea. Aflam ca marii contemporani, unii cu premiul Nobel, n-au facut, pe problemele analizate de catre predecesorii lor, decât sa updateze sau slefuiasca. N-au adus însa noutati. Concluzia? Ca si în literatura, clasicii economiei trebuie cititi si recititi mereu. Pentru ca, de aceea se numesc clasici: în propozitiile lor, scrise cu sute de ani în urma, îsi gasesc explicatie si sens realitati care se produc sub ochii nostri. Veti constata singuri lecturând aceasta carte.
