Acum, sub conducerea domnului Ciolacu, partidul si-a gasit o pozitie ideala pentru a înscrie puncte la nivel de politici: beneficiile care vin se datoreaza prezentei PSD în executiv, iar cele care întârzie sau nu vin deloc pot fi imputate partenerilor. Exista multi politicieni care ar dori sa uite cât mai repede anul 2021, din motive discutate si ras-discutate în presa româneasca, inclusiv în aceasta pagina. Dar, dupa cum era de asteptat, sunt si lideri pentru care anul ce se încheie a fost foarte bun. Daca ar fi sa selectam un singur nume, ar trebui sa ne îndreptam catre domnul Marcel Ciolacu, liderul social-democratilor. Desigur, Partidul Social Democrat de astazi are o conducere colectiva, reflectând echilibrul între diversele grupuri de interese. Gasirea acestei pozitii de echilibru, la scurt timp dupa dezastrele electorale din 2019, a contribuit mult la revigorarea partidului si, implicit, la clasarea pe primul loc în alegerile legislative. Totusi, accesul la putere parea improbabil la sfârsitul anului trecut, si tocmai de aici poate începe argumentatia în favoarea domnului Ciolacu (desigur, ar putea fi nevoit sa împarta premiul cu sprijinitorii si sfatuitorii sai). Intrarea la guvernare nu a fost o decizie unanim agreata, iar în cazul în care proiectul de colaborare cu liberalii se va dovedi dezavantajos, fara îndoiala ca domnul Ciolacu va trebui sa achite nota de placta. Dar, daca ne referim strict la evolutiile din acest an, conducerea PSD are meritul de a fi marit semnificativ asa-numitul potential de coalitie al partidului - de a-l fi transformat într-un actor frecventabil pentru liberali (e drept, slabiti si tot mai disperati, dar aceasta este o cu totul alta discutie). Mai departe, liderul PSD si echipa sa au riscat, intrând în guvern. Uitata a fost argumentatia potrivit careia PSD, cel mai mare partid românesc, nu intra decât în coalitii pe care le conduce, prin detinerea functiei de prim-ministru. Criza epidemiologica a furnizat un bun pretext pentru acest sacrificiu, dar toata lumea stie ca este vorba si (sau poate în primul rând) de accesul la cheltuirea fondurilor europene. Domnul Marcel Ciolacu a evitat situatia extrem de neplacuta în care partidul ar fi fost exclus de la o mare parte din procesele prin care acesti bani vor lubrifia diverse circuite administrative si de afaceri. Asemenea trecutului episod de raliere a PSD la un guvern cu premier de la alt partid - cabinetul Boc, câteva luni dupa legislativele din 2008 - si acum social-democratii pot controla durata si stilul colaborarii. Acum treisprezece ani, parea evident ca orizontul era unul scurt - la sfârsitul lui 2009 urmau prezidentialele. Astazi, însa, domnul Ciolacu si conducerea PSD au destule grade de libertate în calculele lor politice. Ar putea decide, în caz de nevoie, sa paraseasca rapid guvernul si sa îi lase pe liberali sa se confrunte cu problema selectarii celei mai putin proaste solutii. Ar putea, pe de alta parte, sa creeze în cadrul echipei guvernamentale o atmosfera suficient de prietenoasa încât liberalii si presedintele Iohannis sa decida ca întelegerea merita mentinuta pe termen mai lung. Important este faptul ca mutarea decisiva în privinta desfiintarii ei apartine, în orice conditii, PSD. Social-democratii au reusit sa se mentina atât de mult timp la vârful politicii românesti pentru ca, de-a lungul anilor, au reusit sa livreze, prin intermediul politicilor publice, o mare parte din ceea ce si-a dorit electoratul lor de referinta. Blocurile esentiale din cadrul acestui electorat, angajatii în sectorul public si pensionarii, au ramas pe pozitii chiar daca promisiunile nu au fost îndeplinite în totalitate (poate si pentru ca ele erau adesea exagerate). Acum, sub conducerea domnului Ciolacu, partidul si-a gasit o pozitie ideala pentru a înscrie puncte la nivel de politici: beneficiile care vin se datoreaza prezentei PSD în executiv, iar cele care întârzie sau nu vin deloc pot fi imputate partenerilor. Jocul nu se poate derula astfel la nesfârsit, dar social-democratii au reusit deja sa încline balanta în favoarea lor în procesul de functionare a guvernului. Toate aceste realizari politice ar fi fost imposibil de inventariat si premiat daca domnul Ciolacu ar apartine genului de lideri social-democrati care mobilizeaza usor ostilitatea segmentelor adverse din opinia publica. Dar, dupa domnul Liviu Dragnea si doamna Viorica Dancila, aceste segmente au decis sa ia o pauza prelungita sau, eventual, sa se îndrepte unele împotriva altora. S-a creat astfel un câmp de lucru ideal pentru un lider politic de tip Marcel Ciolacu, pe care putini îl cunosc si multi îl subestimeaza.
