Postul Mare reprezinta o perioada în cuprinsul careia ne preocupam mai mult de viata duhovniceasca. Chiar si cei care nu ajung prea des la biserica în restul anului simt un imbold launtric în a se apropia, pe parcursul acestor saptamâni, mai mult de Dumnezeu, prin rugaciune, prin postire, prin milostenie, prin participare la sfintele slujbe. Spovedania ocupa un loc important în acest context, de aceea gasim în catehismele noastre recomandarea ca orice credincios sa se marturiseasca macar în cele patru posturi mari de peste an. Din pacate, acest îndemn este înteles de foarte multi ca indicând un maximum de spovedanii, patru, care se pot face într-un an, în loc de a-l întelege ca pe un minim absolut necesar. Asa am ajuns în trista situatie în care unii (de fapt, cam cei mai multi) vin sa se spovedeasca doar în Postul Mare si sunt absolut convinsi ca si-au facut "datoria" de crestin. Evident, vor sa se si împartaseasca, desi se spovedesc în mare graba, cele câteva minute în care îngenuncheaza sub epitrahil nefiind, cu siguranta, suficiente spre a aborda toate pacatele pe care le savârseste un om de-a lungul unui an. *** Într-un fel, vina pentru aceasta nedorita stare de fapt apartine pastorilor de suflete, caci rareori auzi prin biserici îndemnuri catre credinciosi de a se spovedi nu doar în posturi, ci si în afara lor. De aceea, consider ca una dintre prioritatile pastoratiei trebuie sa fie si aceea de a avea un program de spovedanie saptamânal, indiferent daca este perioada de post sau nu. Am introdus acest program la parohia la care slujesc si pot sa va spun ca nu exista, de atunci, saptamâna în care sa nu vina la scaunul de spovedanie minimum 70-80 de persoane (în posturi sunt mult mai multi). Experienta aceasta m-a facut sa apreciez si mai mult rolul pe care Taina Sfintei Spovedaniei îl are în viata noastra duhovniceasca. Legatura constanta, saptamânala a credinciosului cu Taina Pocaintei, cum mai este numita, i-a ajutat pe unii sa învinga anumite patimi, pe altii sa sesizeze probleme sufletesti mai vechi, dar care îsi faceau înca simtita prezenta în viata lor si, mai ales, pe fiecare dintre ei, sa întareasca mai mult relatia cu Dumnezeu, sporind duhovniceste. *** Este esential ca duhovnicul sa practice ceea ce propovaduieste în biserica sau sfatuieste la scaunul spovedanie. Asa cum un copil este format nu de ceea ce îi spun parintii, ci mai ales de ceea ce vede el la parintii sai facând, tot asa duhovnicul trebuie sa fie nu doar un "factor de decizie" în viata duhovniceasca a credinciosului, ci mai ales un model care sa inspire. De asemenea, e foarte important sa se creeze o legatura de încredere între cel care se spovedeste si duhovnicul sau. Toata lumea stie ca duhovnicul are datoria sa pastreze secretul spovedaniei, chiar si cu pretul de a-si pierde viata. Si asa si este. Dar si ucenicul are aceasta datorie, de a nu divulga cele primite de la duhovnic într-un astfel de moment. De ce? Pentru ca diavolul nu are acces la convorbirea de la scaunul de spovedanie, nu stie ce sfat a primit ucenicul (e un soi de "ecranare" acolo, Duhul Sfânt tine aceste duhuri departe de dialogul nostru de taina). Daca ucenicul spune altora ce sfaturi a primit, procedeaza precum un militar care divulga un secret, o strategie ce poate ajunge la dusmanii cu care se lupta, diavolul având, de data aceasta, acces la discutia noastra purtata în afara Tainei Sfintei Spovedanii. Si va sti, pe cale de consecinta, acest vrajmas neîmpacat al omului, unde si cum sa ne ispiteasca mai mult pentru a cadea si a nu putea împlini cele rânduite de duhovnic. *** Fara a avea un duhovnic si o relatie constanta cu acesta la scaunul de spovedanie, nu avem cum sa înaintam pe drumul spre Împaratie. Între foarte multele beneficii, as încheia prin a evidentia importanta pe care o are îndrumarea duhovniceasca pentru cel care doreste darul discernamântului. Acest dar nu poate fi primit decât numai de la Dumnezeu, Caruia ne încredintam cu totul, punând înaintea Sa tot ceea ce simtim sau ne vine în minte. Când Îl vom crede mai mult pe Dumnezeu decât pe noi însine, când vom crede mai mult cuvintelor Lui decât starilor noastre sufletesti sau gândurilor noastre, atunci Se va milostivi Domnul si ne va face darul acesta minunat al discernamântului duhovnicesc. Dupa o perioada de, sa-i zicem, "sevraj existential", începem a ne dumiri, a ne limpezi cu privire la propria noastra viata. Ruperea de modul egoist si egocentric de a trai si lipirea de voia lui Dumnezeu, lucrata si traita în cadrul relatiei cu duhovnicul, e singura care ne aduce adevarata cunoasterea de sine, eliberându-ne de cântecul ademenitor, de sirena, al acestei lumi. Iata doar unul dintre numeroasele motive pentru care spovedania nu trebuie facuta doar "din an în Pasti".
