Selectionerul Edi Iordanescu trebuie sa gaseasca urgent, numai împreuna cu staff-ul sau, solutiile pentru examenele din iunie. Una dintre curiozitatile ascunse înaintea debutului nationalei sub comanda noului selectioner a fost „când i se va cere prima data demisia acestuia?”. Raspunsul a aparut neasteptat de rapid, la debutul lui Edi Iordanescu pe arena aceea din Ghencea unde a învatat tainele fotbalului nu numai el, ci si ilustrului sau parinte, Tata Puiu Iordanescu, selectionerul Generatiei de Aur. Si asta s-a întâmplat la meciul de debut cu Grecia, pierdut de tricolori. La Netanya, cu Israel, n-a strigat nimeni „demisia” pentru ca putinii suporteri români prezenti acolo sunt rezidenti în „Tara Sfânta”, iar pentru diasporeni fâlfâitul tricolorului în tribune are alta rezonanta decât pentru românii fecesebisti sau CSA-stelisti. Protestele - hai sa le zicem - spectatorilor din Ghencea erau adresate jucatorilor din capraria lui Becali selectionati de Edi, jucatori care, în opinia lor, n-au ce cautau pe templul sfânt al echipei pe care personal o numesc TSKA Bucuresti. Ei recunosc dreptul sfânt al selectionerului de a-si alege trupa; nu militeaza pentru convocarea lui Chipirliu sau a temutilor frati Pacionel la reprezentativa (asta ar mai lipsi!), numai ca nu au ce cauta pe gazonul sacrosanct din Ghencea alde Tanase, Olaru si alti „spurcati” (nici termenul nu le apartine, a fost copiat de la suporterimea dinamovista). Asta e tot ce-i roade pe „militaristi”, iar daca printre reprosuri au aparut si neglijarea lui Tavi Popescu („miel spurcat si el”), asta este metoda lor de a-si demonstra impartialitatea. Dar dinspre partea suporterilor este, deocamdata, liniste si se asteapta ca obicei rezultatul. Remiza din Israel a adus ceva vâlva pe sticla, mai ales din partea „high-life”, adica a specialistilor de studio si mass-media. Antrenori care nu-si mai amintesc ce si cum, gen Cornel Dinu, Ilie Dumitrescu, Basarab Panduru, foste glorii ca Ciprian Marica, peste toata harmalaia trecând în zbor atoatestiutorul Nostradamus de Balcesti, critica de mama, de tata, de patrie adorata. Nu e rea critica, mai ales ca nimeni nu îndrazneste înca sa-l conteste pe novicele Edisor. Numai ca sub eufemisme gen „am încredere în Edi, dar trebuie sa bage de seama ca...” se ascund amenintari voalate legate de „scadenta partiala” din septembrie. Adicatelea, daca România nu reuseste sa câstige grupa din Liga Natiunilor, urmeaza sedinte, analize si decizia (semi)finala, desi obiectivul final este calificarea la Euro 2024. Cum aceasta decizie se poate usor asemui cu o sentinta, nu-i greu a realiza presiunea de pe capul junelui Edward. Si acum, trecând peste vorbe, râci, ipoteze si previziuni, ce concluzii se pot trage din cele doua verificari amicale ale lui Iordanescu? Raspuns clar: niciuna. În jocul nationalei s-au vazut si mai bune, si mai rele, dar nimic nou. Jocul seamana cu cel din ultimele meciuri ale lui Mirel Radoi, inclusiv asezarea, dar nu e nimic surprinzator în asta. Iordanescu junior a beneficiat de doua teste înainte de startul oficial, ceea ce nu au avut ultimii sai predecesori, Christoph Daum, Cosmin Contra sau Mirel Radoi. Si Iordanescu a facut ce-a spus: a convocat tot ce poate convoca (în opinia lui) ca sa simta pulsul jocului. Luându-l pe Mirel, cu oamenii si conceptiile lui, ca punct de pornire. Trecând peste necazurile cu COVID si virozele sezoniere, se poate spune ca Iordanescu si-a atins scopul. A testat capacitatea ofensiva a lotului, iar în repriza secunda din Israel (ne-ar place sa credem!) a exersat putin si rolul „cetatii asediate”, de care e greu de crezut ca n-om avea parte. Cei care s-ar simti extaziati de unele momente ale tricolorilor ar fi în eroare. Ca si aceia care cred ca Muntenegru, Bosnia ori Finlanda vor matura pe jos cu nationala României. Meciurile cu Grecia si Israel nu demonstreaza nimic si nu prefigureaza nimic. Ne-a aratat noua, dar mai ales selectionerului, cum se prezinta selectionata noastra. A cimentat legatura dintre parti, poate ca a adus si un strop de „chimie” si a aratat, în primul rând celui responsabil si apoi specialistilor de platou, cam ce trebuie de facut. Pe vremuri nu prea îndepartate un cantonament de câteva saptamâni, cu 2-3 meciuri amicale, era mana cereasca. Acum, asa ceva e imposibil, Edi Iordanescu trebuie sa gaseasca, doar împreuna cu staff-ul sau, solutiile pentru examenele din iunie, pentru ca analizele din septembrie sa nu semene a nedorite sentinte. O noua schimbare de selectioner în mijlocul campaniei reprezinta o alta catastrofa pentru nationala de fotbal a României!
