Doar nebunii ies din turma pentru ca ei si-au pierdut legatura cu spiritul social, au fost racolati de altul, unul numai al lor, incoruptibil. De aceea, daca vezi un om care umbla pe câmpii în timp ce restul stau înghesuiti într-un oras aglomerat si murdar, sa stii ca acela nu e sanatos la cap… Nu se foloseste degeaba cuvântul „spirit” în expresii precum „spirit de gluma”, „spirit inventiv”, „a atâta spiritele”, „spirit de turma”. E ceva acolo care exista independent de persoana ori persoanele implicate în fenomenul sau actiunea respective. Este o entitate care preia controlul si fata de care nimeni nu mai poate avea vreo influenta, o entitate naturala asemenea valurilor marii, vântului, avalanselor. Fiind inexplicabila, ea este geniala, adica imprevizibila, cu totul originala, autentica si de nestapânit. Eram la un antrenament de volei pentru copii dintr-o sala de sport si antrenoarea le-a explicat sportivilor în timpul perioadei de încalzire sa alerge toti pâna la fileu cu genunchii la piept, apoi sa se întoarca de unde au plecat. Dupa câteva ture le-a spus sa schimbe exercitiul: sa alerge ca la început pâna la fileu, dar sa se întoarca la locul de pornire cu spatele pentru a încalzi si alte grupe de muschi. Daca la primul set de ture treaba a mers brici, la cea cu spatele a intrat în actiune spiritul de turma: câtiva neatenti sau uituci au revenit în alergare tot cu fata. O mare parte dintre cei atenti, observând totusi ca se merge ca la început, s-au întors si ei. Erau asadar câtiva care se întorceau cu spatele si o parte cu fata. Antrenoarea vorbea cu cineva si nu era atenta. La tura a doua toti s-au întors cu fata fara sa comunice între ei, fara ca altcineva sa le spuna ce sa faca. Si toti au gresit! Aici a intervenit entitatea turmei care a dictat fara drept de replica urmatoarea comanda: toti faceti ca majoritatea! Nu a îndraznit nimeni sa contrazica „spiritul”, nici nu aveau cum pentru ca acesta, cum spuneam la început, e mai puternic si mai presus de orice vointa individuala, nu i te poti împotrivi orice ai face, exista un exponent al lui în tine care se activeaza de fiecare data când e chemat de afara si te stapâneste completamente. Când a terminat antrenoarea de vorbit, copiii deja facusera toate turele gresit, iar muschii vizati la început au ramas neîncalziti, dar asta sa fie singura pierdere… La tara fiind vara asta am avut la un moment dat delicata misiune sa mut o turma mica de oi dintr-un loc în altul, mai precis sa le scot dintr-o gradina, sa le mân pe drum în sus aproximativ 30 de metri, apoi sa la bag în alta gradina. Treaba mi se parea extrem de simpla asa ca am intrat în actiune cu mare entuziasm, având drept ajutoare pe cei doi copii si înca un adult, o femeie, tot orasean. Am organizat repede oamenii pe traseu si eu am intrat la oi, ca lupul... Încercând sa obtin un efect rapid m-am plasat în spatele animalelor si am început brusc sa agit mâinile în aer, sa strig si sa fluier. Spre marea mea surprindere oile au reactionat atât de bine, încât au zbughit-o ca turbatele si în formatie compacta pe poarta, trecând ca fulgerul prin „cordonul” uman organizat de mine care n-a rezistat nicio secunda la forta naturii, si îndreptându-se pe drum în sus spre padure unde cu siguranta nu le mai gasea nici dracul. La fel de repede am intrat cu totii în panica, nu aveam atâtia bani la mine cât sa platesc 15 oi!... Faza si mai delicata era ca drumul se prezenta ca un tunel strâmt, delimitat de garduri, care urca pieptis dealul si se termina fix în padure, si nu exista nicio posibilitate vizibila de a taia calea turmei. Si la viteza cu care o pornisera dobitoacele nu se întrevedea nicio solutie de îndreptare pe calea cea buna. Copiii ramasesera socati în mijlocul drumului, cu betele în mâini neputincioase, femeia tipa si se pornise sa urce dealul haotic gâfâind speriata. Dupa câteva clipe de blocaj si uimire am analizat un pic situatia, mi-am dat seama ca trebuie sa recurg la solutii radicale, sa trec în modul de razboi când totul e posibil si, fara sa stau pe gânduri, fara frica de noroi, capuse, scaieti si alte pericole am sarit sprinten primul gard în directia oilor. Am gasit resurse nebanuite de a urca dealul si de a sari alte garduri în timp record si fara sa lesin, si am iesit, spre norocul meu, înaintea turbatelor. Dupa ce mi-am tras sufletul, timp în care am fost privit cu atentie maxima de toate patrupedele, am început sa le mân încetul, cu mult calm si vorbe dulci de data asta, spre destinatie. În urma mea a aparut si femeia rosie toata la fata si moarta de oboseala. Spre norocul meu copiii s-au orientat la sosire si au blocat celelalte cai de acces gresite. Oile nu aveau alt drum decât sa intre vesele în cea de-a doua gradina. Dar asta nu a fost tot, a aparut alta criza: din cauza îmbulzelii poarta s-a închis si animalele ramase au început sa se împinga una pe alta în ea ca nebunele. Cele din spate faceau o presiune atât de mare, încât cele din fata erau pur si simplu calcate în picioare. Facând o diversiune tot cu mult calm sa nu le sperii din nou, am reusit sa creez un scurt moment de acalmie suficient pentru a lasa poarta sa se deschida din nou singura si sa lase restul oilor sa intre. La Seul a avut loc de curând o tragedie absurda în care au murit peste 150 de persoane în mod fulgerator. Motivul a fost unul care ar putea parea cu totul absurd: o înghesuiala de pe strada. La prima vedere este de necrezut, dar stiind experienta cu oile amintita mai sus mi-am imaginat imediat cum au stat lucrurile. Cei din spate au creat o presiune atât de mare, încât cei din fata au fost efectiv calcati în picioare si omorâti. Oamenii aceia au fost ucisi de spiritul de turma, de acea entitate naturala salbatica ce stapâneste grupuri mari de animale. Cine spune ca omul nu e animal ar trebui sa se gândeasca la acest exemplu. Sunt multe alte situatii când spiritul de turma devine ucigas, cum ar fi atunci când balene sau bancuri de pesti esueaza la mal, sau când bizonii sau vacile se arunca în prapastie, dar ceea ce ma intriga cel mai mult este faptul ca tragedia nu poate fi evitata. Situatia este de asa natura ca nimeni nu poate opri nebunia si niciun individ nu poate fi extras din multime si plasat în alt loc, nimeni nu poate fi convins ca se îndreapta spre moarte, spre o catastrofa, toti sunt prinsi ca într-o plasa invizibila formând un corp comun, compact, cu propria gândire, personalitate, propriile porniri si idealuri. Doar nebunii ies din turma pentru ca ei si-au pierdut legatura cu spiritul social, au fost racolati de altul, unul numai al lor, incoruptibil. De aceea, daca vezi un om care umbla pe câmpii în timp ce restul stau înghesuiti într-un oras aglomerat si murdar, sa stii ca acela nu e sanatos la cap… Briscan Zara este scriitor si publicist
