Fiecare om culege roadele a ceea ce a fost în copilarie, o spunem mereu. Caracter, moduri de a interactiona cu lumea si cu sine, scenarii de viata - toate acestea încep si se dezvolta în primii ani de viata. Nimeni nu îsi poate schimba propriul trecut, cu atât mai putin poate schimba comportamentul adultilor fata de ei însisi în copilarie. Dar fiecare are posibilitatea de a-si schimba scenariul de viata ca urmare a actiunilor din prezent. Printre primele amintiri pe care le am din copilarie sunt si cele legate de relatia mea complicata cu bucatele. Sa fi avut în jur de 4 anisori, e prânzul, mama aduce, la aperitiv, un platou cu rosii umplute cu salata de vinete pe care troneaza câteva frunzulite de patrunjel. Pe o alta farfurioara - câteva crutoane. Deodata, piciorul sora-mii se izbeste în piciorul meu, o privesc nedumerita, sora mea se uita critic la platou si face o grimasa - nu i-a placut niciodata salata de vinete - dupa care îmi sopteste discret, cât sa nu auda mama: Nu mânca, salata nu-i buna. Salata miroase bine, iar mie îmi este foame, ma prefac totusi ca înteleg, desi sunt confuza. Totusi, sora-mea e mai mare ca mine si, implicit, mai desteapta, îmi spun, stie ea ce stie. A batut vinetele cu lemnul pâna au murit, vin si explicatiile, pe un ton soptit. Urmeaza o tacere mormântala, sora-mea rontaie pâinea, zâmbind sarcastic, iar eu privesc în gol, nestiind de ce sa-mi agat gândurile. De fapt, nu înteleg nimic din toata povestea asta. O furie creste în mine apocaliptic si tine mortis sa se faca vizibila. Pun rosia umpluta la loc pe platou si strig revoltata: Nu vom mânca asa ceva! Mama ma priveste lung, apoi ne arunca amândoura amenintarea: Nu mâncati, zici tu, bine, atunci nici ca veti primi altceva în loc! O sa va dezvat eu de mofturi la sfânta masa! Pentru mine si tovarasa mea de platou, evenimentele s-au desfasurat dupa trei scenarii posibile. Primul ar fi fost sa mâncam preparatul acela la care biata mama muncise ceva timp, suprimându-ne dezgustul, oprindu-ne toate sentimentele legate de moartea în conditii atât de violente a vinetelor. Al doilea era sa mâncam doar crutoanele, care nu pareau sa fie dezgustatoare, dar erau prea putine, iar foamea nu ar fi avut nici o sansa sa fie satisfacuta. Al treilea era sa facem o razmerita, ceea ce am si facut, în speranta ca vom primi un alt fel de mâncare, pe placul nostru, sau sa avem ghinionul, în caz contrar, de a ramâne cu stomacul gol pâna la urmatoarea masa. Situatii similare se întâmpla tuturor în copilarie. Si nu sunt doar despre mâncare. Copiii au si alte nevoi - atentie, dragoste, sprijin, comunicare, siguranta, respect, contact cu ceilalti - ale caror împliniri pot fi însotite de mari dificultati si experiente neplacute. Experienta dobândita de copii pentru împlinirea acestor nevoi este transformata într-o imagine a lumii si a scenariilor de viata care sunt transferate, cu siguranta, în existentaviitorului adult. Cum se dezvolta oare cele trei scenarii, repetate sistematic pe parcursul anilor, ne întrebam, când copilul ajunge adult? Sa le luam pe rând: primul scenariu era sa mâncam salata, pentru nu o supara pe mama, suprimându-ne, astfel, dezgustul. Când un copil actioneaza în acest fel, sub amenintare constanta din partea parintilor, devenind un obicei de masa, capacitatea lui de a simti pericolul sau nesiguranta a ceea ce îi intra în viata sa, capacitatea de a-si întelege dorintele si a le pune în prim plan atunci când va deveni adult, sunt, în cele din urma, suprimate. Aceasta persoana înceteaza sa fie constienta de propriile nevoi, se concentreaza pe dorintele si nevoile celorlalti, facându-le mereu pe plac pentru a le intra în gratie. Un astfel de scenariu duce la faptul ca o persoana este în mod regulat o victima a circumstantelor: fie are parte de conditii de munca nefavorabile lui pe care le tolereaza tacut, fie are relatii de dependenta sau co-dependenta cu cei din jur, fie dezvolta o interactiune incomoda cu cineva, ori urmareste atingerea scopurilor altcuiva decât ale propriei persoane, iar „însotitorii” unui astfel de scenariu sunt, de cele mai multe ori, depresia, apatia, stima de sine scazuta, dependenta de alti oameni, nesiguranta, vinovatia si rusinea. Am avut un client care suferea de depresie, era obez si avea probleme cardiace. În primul moment am crezut ca depresia se datoreaza obezitatii, omul era inactiv social - nu iesea cu saptamânile din casa si nici nu avea prieteni care sa-l viziteze. Prin anamneza, descopar ca una din cele mai traumatizante momente din copilaria sa erau acelea în care tatal sau vitreg îl obliga, sub amenintare fizica -bataia cu papucul -, sa manânce, la micul dejun, unt, desi untul îi dadea o stare de greata si chiar alergie. Îmi punea în farfurie câte trei-patru felii de pâine unse cu unt din belsug, parca o facea intentionat. Nu se misca de lânga mine pâna nu le mâncam pe toate. Acum, în maturitate, clientul meu nu manifesta doar repulsia fata de acest aliment si fata de altele apropiate untului - margarina, maioneza, smântâna -, ci manifesta respingere fata de orice actiune pe care urma sa o intreprinda. La ce bun sa merg la nutritionist, am deja 40 de ani, de acum nu mai conteaza cum arat! Cine se mai uita la mine? spunea ferm convins ca nu merita sa precupeteasca nici un efort pentru sanatatea si imaginea sa. Desigur, nu untul i-a scazut stima de sine, ci repetarea ani de-a rândul a unui scenariu traumatizant, în care el, protagonistul, a îndurat, tacut si umil, agresiunea tatalui vitreg de care putea scapa doar facându-i pe plac la masa. Al doilea scenariu era sa cautam intens ceva în farfurie care sa nu fie atât de dezgustator ca respectiva salata, rezultatul fiind ca foamea noastra nu ar fi fost satisfacuta. Acest scenariu, de asemenea repetat de-a lungul anilor, transferat în viata duce la un sentiment constant de „foame” - nemultumire fata de sine si fata de tot ce ofera existenta, indiferent cât de mult primeste o persoana. Asteptarile sale interne de la ceea ce se întâmpla de obicei nu coincid cu realitatea: M-am asteptat sa fie atent si grijuliu cu mine, dar uita mereu sa-mi cumpere flori si asta ma deprima teribil. Sau: M-am gândit ca la serviciu ma vor trata cu respectul cuvenit, dar nu m-au pus sef cum ar fi trebuit, tinând cont de valoarea mea! Convingerea principala în acest scenariu este: ceea ce vine din lume este indigerabil, iar ceea ce ni se ofera este insuficient. Ca o compensatie, înca din copilarie, o persoana fantezeaza mult despre o viata ideala. Orice ar face celalalt pentru ea e egal cu zero daca nu-i îndeplineste toate dorintele. Realitatea este înlocuita de iluzii, ceea ce duce la frustrare atunci când interactioneaza cu lumea exterioara. Ca urmare, exista un fundal constant de resentimente si iritare, pretentii nesfârsite fata de ceilalti si fata de sine, dificultati în a efectua actiuni în atingerea scopurilor. O astfel de persoana se caracterizeaza prin control excesiv, critica si, mai ales, neîncredere în semeni. Al treilea scenariu era sa facem razmerita si sa nu mâncam nimic, obtinând, în final, fie ceva pe placul nostru, fie un stomac gol. În dezvoltarea celui de-al treilea scenariu, repetat de-a lungul anilor, principalele convingeri sunt: toata viata este o lupta. Trebuie sa-ti impui în societate propriul tau adevar. În comparatie cu primele doua scenarii, exista un plus în acest scenariu - o persoana ia o pozitie activa în viata si face pasi spre ceea ce îsi doreste. Nu va face compromisuri de dragul altora, mai ales când este soarta lui în joc. Dar din moment ce baza actiunilor este credinta ca lumea sau lucrurile ce o compun sunt ostile lui, interactiunea are loc cu ajutorul agresiunii. Persoana se va impune prin forta. Drept urmare, viata unei astfel de persoane este plina de tensiune si conflicte interne, si, uneori, chiar auto-distrugere în numele adevarului sau. Adesea sunt situatii în care rezultatul este disproportionat mai mic în comparatie cu eforturile depuse - ramâne impresia ca eforturile sale au fost irosite. Un protagonist al unui astfel de scenariu se caracterizeaza prin agresivitate, furie, conflict interior, nerabdare, incapacitatea de a-l auzi pe celalalt si dominatie posibila în relatii. În toate cele trei scenarii, exista unele circumstante externe care reprezinta un obstacol în a obtine ceea ce îti doresti, iar personajul principal, copilul, este într-o pozitie dependenta. Cu alte cuvinte, situatia în care exista un copil „înfometat” si o figura parentala a carei functie este de a satisface nevoile copilului, dar dintr-un motiv sau altul, nu poate face acest lucru, va prevala acel scenariu care e potrivit cu temperamentul înnascut al copilului, modul în care adultii l-au înconjurat si metodele de educatie folosite. Fiecare om culege roadele a ceea ce a fost în copilarie, o spunem mereu. Caracter, moduri de a interactiona cu lumea si cu sine, scenarii de viata - toate acestea încep si se dezvolta în primii ani de viata. Nimeni nu îsi poate schimba propriul trecut, cu atât mai putin poate schimba comportamentul adultilor fata de ei însisi în copilarie. Dar fiecare are posibilitatea de a-si schimba scenariul de viata ca urmare a actiunilor din prezent. Pentru a face acest lucru, trebuie sa devii un adult întelept si grijuliu pentru tine, încercând sa-ti creezi toate conditiile pentru a învata sa fii constient de nevoile propriei tale persoane, sa le separi pe ale tale de nevoile altora, ca sa le poti întelege si satisface. Asadar, daca la prânz, astazi, va va fi servita o salata de vinete, dumneavoastra ce ati alege sa faceti cu ea? Cristina Danilov este psiholog
