Umberto Eco are forta de a (re)construi o lume (istorica), fara a forta - „mitologizant” - autenticitatea ei initiala. Exagerarile romanului (s-a vorbit deja, legitim, despre ofensatoarea xenofobie a lui Simonini) fac si ele parte, sa recunoastem, din pacate,dintr-un insurmontabil (si nu foarte îndepartat) trecut european... Am recitit, cu mare placere, penultimul roman al lui Umberto Eco (scris cu sase ani înainte sa moara), Cimitirul din Praga/ Il cimitero di Praga din 2010. Va întrebati prin urmare, cu siguranta, de ce Parisul (din titlul meu), daca „obsesia” romanului ramâne Praga (cu al sau cumplit cimitir evreiesc), iar actiunea penduleaza în text, prin mari salturi temporale, între Torino si Palermo? Pentru simplul motiv ca povestirea dubiosului „capitan” si „avocat” Simonini, personajul principal al intrigii, se leaga de prezenta sa (ca protagonist), în anul 1897, în capitala Frantei. Cine este Simonini cu adevarat si cum a ajuns el aici (în postura unui italian aflat la senectute), constituie esenta propriu-zisa a epicului propus de Eco în volumul publicat, la Milano, dupa fix treizeci de ani de la un alt best-seller al celebrului semiotician - Numele trandafirului/ Il nome della rosa - si, sa adaugam elogios, preluat, la noi, de Editura Polirom (cu un profesionalism editorial demn de toata pretuirea), în excelenta traducere româneasca a Stefaniei Mincu, la doar doua luni de la aparitia în original (adica la debutul anului 2011)! Mentionatul personaj provine dintr-o familie italiana disfunctionala. Cu o mama disparuta prematur si un tata revolutionar („carbonar”) si anti-iezuit, mort pâna la urma, la rândul sau timpuriu, din exces de fanatism ideologic si spirit razvratit, copilul si adolescentul Simonini se formeaza în casa bunicului (fost militar regalist) pro-monarhic, anti-revolutionar, conservator, anti-semit, obsedat de conspiratiile mondiale ale masonilor, paseist si usor decrepit. „Rezultatul” paideic devine inevitabil. Tânarul creste în deruta morala, culturala si psihologica, transformându-se rapid într-un nihilist fara sentimente, într-un misogin (cu o castitate programatica, virulenta si asumata) xenofob si duplicitar. Face studii de Drept - fapt care-i permite sa se implice într-o activitate „notariala”, de falsificare a documentelor -, iar apoi, prin jocul destinului, e recrutat de serviciile de spionaj italiene si franceze. În postura de „spion” international din a doua jumatate a secolului al XIX-lea (perioada revolutiilor burgheze), Simonini ofera veritabilul spectacol narativ al acestui roman. Intra în contact cu marile figuri ale epocii, influentând, prin actiunile sale secrete, lipsite de scrupule, istoria ulterioara (tradeaza, însala, disimuleaza, ucide cu sânge rece, distruge si abandoneaza). Protagonistul lui Eco nu are emotii, manifestându-se asemenea unui spion „modern”, la care pragmatismul amoral reprezinta trasatura dominanta. Pare totusi obsedat de cimitirul evreiesc din Praga, întrucât teribilul loc (unde înhumarile au încetat, înca din veacul al XVIII-lea, din cauza neacordarii, de catre oficiali, a unei autorizatii de extindere, lepezile tombale fiind, ca atare, asezate una peste alta) revine, periodic, în confesiunile lui (probabil si pentru ca, în vremuri habsburgice, aici era spatiul de întâlnire a spionilor vienezi). Simonini se îmbolnaveste de schizofrenie, construindu-si o a doua identitate, cea a calugarului iezuit Dalla Piccola. Maladia deriva, fara îndoiala, din „bipolaritatea” (culturala, axiologica, psihologica, etica) a copilariei eroului si este folosita, inteligent, de Eco în multiplicarea planurilor epice (Simonini si Piccola schimba misive „lamuritoare”, iar un Narator enigmatic, dar omniscient, intervine între ei pentru „a limpezi” unele aspecte confuze). „Capitanul-avocat” îl consulta, la un moment dat, chiar si pe Freud (redactat Froïde) - aflat la studii de Psihiatrie la Paris - în problema „dublei personalitati”. În astfel de episoade trebuie cautat meritul prozatorului si cheia succesului sau mondial. Umberto Eco are forta de a (re)construi o lume (istorica), fara a forta - „mitologizant” - autenticitatea ei initiala. Exagerarile romanului (s-a vorbit deja, legitim, despre ofensatoarea xenofobie a lui Simonini) fac si ele parte, sa recunoastem, din pacate,dintr-un insurmontabil (si nu foarte îndepartat) trecut european... Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
