Fire sociabila, el are contacte nu numai cu istoricii români, ci si cu alti intelectuali, mai ales scriitori, inclusiv dintre cei care luau distanta, într-o forma sau alta, fata de regimul comunist. Bilingvismul sau face ca sa fie solicitat de diferite televiziuni sau de ministerul de externe pentru a presta în calitate de translator. Asa se face ca e în rândul întâi, daca pot spune asa, la vizita lui Nixon în România, precum si la vizita Ceausestilor la Londra. Aveau dreptate Partidul si Securitatea sa-i supravegheze pe strainii care veneau în România, mai ales pe intelectualii occidentali care stiau sa observe si sa interpreteze ce vad, plus ca unii dintre ei se descurcau binisor sau chiar foarte bine în limba româna. Este si cazul unui cunoscut istoric britanic, autor al unor studii de referinta despre România, profesorul Dennis Deletant. În cazul sau, asadar, nu vorbim doar despre o traiectorie intelectuala, ci si de o experienta existentiala, pe care o înregistreaza în cartea În cautarea României. O aventura personala din ’65 pâna azi (traducere de Alina Pavelescu, Humanitas, 2023). Într-adevar, prima calatorie pe care Deletant a facut-o la noi în tara a fost în 1965 când, student fiind (avea 19 ani), a venit la niste cursuri de vara ce se tineau la Sinaia. De aici încolo, se poate spune ca viata lui Deletant a fost o naveta permanenta între Marea Britanie si România, cu atât mai mult cu cât se casatoreste (circumstanta agravanta în ochii Securitatii) cu o românca, nepoata istoricului literar Dumitru Caracostea. Fire sociabila, el are contacte nu numai cu istoricii români, ci si cu alti intelectuali, mai ales scriitori, inclusiv dintre cei care luau distanta, într-o forma sau alta, fata de regimul comunist. Bilingvismul sau face ca sa fie solicitat de diferite televiziuni sau de ministerul de externe pentru a presta în calitate de translator. Asa se face ca e în rândul întâi, daca pot spune asa, la vizita lui Nixon în România, precum si la vizita Ceausestilor la Londra. Dennis Deletant ajunge sa cunoasca România în profunzime, e la curent cu viata politica (penibila înainte de 1989, agitata dupa 1990), stie de închisorile comuniste (bunicul sotiei sale, Dumitru Caracostea, fusese detinut, vreme de cinci ani, la Sighet), de rezistenta din munti (aspect pe care îl va studia mai târziu). Îi întâlneste pe Marin Preda, pe Corneliu Coposu (si înainte de 1989!), pe Dinescu, Blandiana etc. Se intereseaza de ce se întâmpla în Moldova vecina, merge acolo de mai multe ori. Îi face un portret vibrant Doinei Cornea, pe care o considera cea mai importanta figura a disidentei anticomuniste, reper moral si exemplu de verticalitate. Este evocat, cu deosebita caldura, extraordinarul personaj care a fost ambasadorul olandez Coen Storck. Vine imediat în tara, dupa 22 decembrie 1989, si e martor la câteva scene teribile, ce par sa confirme ideea ca lunetistii n-au fost o inventie. Urmareste atent, în câteva rânduri în calitate de observator, alegerile din România si din Moldova; comentariile sale sunt pertinente si pretioase. Întâlneste o serie de personaje-cheie ale noului regim, Victor Stanculescu, Virgil Magureanu, Nicolae Militaru etc. Îl cunoaste pe Mircea Raceanu, cu care se împrieteneste (Mircea Raceanu, fiul ilegalistului Grigore Raceanu, semnatar al Scrisorii celor sase; Ceausescu îl condamnase pe Mircea Raceanu la moarte pentru spionaj în favoarea americanilor, ceea ce era de altfel adevarat). Corespondeaza cu Pacepa, care îi da amanunte interesante despre fuga lui în Occident. Impresionanta este evocarea lui Serban Papacostea, alt model de rectitudine morala. Toata aceasta parte a cartii este foarte utila cititorului strain, dar ne intereseaza si pe noi, întrucât reconstituie fapte din istoria recenta pe care avem, din pacate, tendinta sa le uitam prea repede. Delatant si-a consultat dosarul de la Securitate (cinci volume, 1500 de pagini) si si-a dat seama, o data în plus, ca Securitatea risipea bani si mijloace în mod prostesc, fara noima si fara rezultate concrete. Câteva secvente dau culoare textului: sunt detalii care vorbesc despre absurditatea regimului comunist. Când era la Londra, ca sa vorbeasca la telefon cu România trebuia sa astepte… trei zile! Dupa casatorie, sotii Deletant pleaca din România, iar sotiei i se cere o sumedenie de adeverinte, inclusiv o hârtie ce atesta ca înapoiase tenisii pe care îi luase (sau, ma rog, i-ar fi putut lua) de la sala de sport a Universitatii. Calatorind în anii ’80 la Cluj, se întâlneste cu Augustin Buzura, merg la un restaurant, chelnerul le spune ca nu le poate da de mâncare decât un copan de pui (pe care sa-l împarta) si care trebuie musai însotit de… o cutie de sardine (venise un stoc mare de sardine în oras care trebuiau „plasate”). La Sucevita, în biroul maicii starete, pe perete era portretul oficial al lui Ceausescu, iar alaturi, asezata usor mai sus, o icoana cu Maica Domnului; Deletant a felicitat-o pe maica pentru ca are… simtul proportiilor, la care stareta a schitat un zâmbet, semn ca a apreciat umorul britanic. Cum propaganda facea din Ceausescu un „lider planetar”, se investeau bani seriosi în traducerea „operelor” conducatorului în limbi de larga circulatie. În 1981, un politruc de la Bucuresti l-a solicitat pe Deletant sa revada traducerea volumului intitulat în româneste Ceausescu. Un om pentru oameni. Lui Deletant i se trimite o varianta cu titlul A Man for Men, la care istoricul obiecteaza ca traducerea corecta este A Man for the People. Observatia lui nu este luata în seama asa ca, dupa un timp, mergând spre facultate, Deletant trece prin fata unei librarii pentru gay si lesbiene si observa în vitrina volumul Ceasescu. A Man for Men. Ma gândesc ce deziluzie au avut cumparatorii volumului când au început sa citeasca discursurile celui mai iubit fiu al poporului… Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor
