Stirile din ziare, de pe site-uri sunt tot mai belicoase, mai aducatoare de nenorociri: Capitanul echipei Tonga a fost ranit grav dupa un jaf, un barbat a cazut din telescaun, pâna si meteorologii avertizeaza: daca nu ploua, e seceta si tot chestii nasoale, o cucoana, Ana si nu mai stiu cum, ne avertizeaza ca daca vorbim de o viata fara social-media va sa zica nu le are, alt politician (al câtelea?) are dosar, iar la tenis feminin am cazut rau de tot, ca sa nu mai zic ca la masculin nici nu existam. Mda, stirile sunt tot mai negative, mai descurajatoare, mai belicoase si, pâna la urma, proaste-proaste, mai nenorocite: Biden nu-i ca Trump, nici baba Rada nu-i ca Rada baba, liberalii nu-s ca pesedistii, iar încalzirea globala e tot mai ploioasa, un barbat a cazut din telescaun, un prof, adus la disperare, a tras vai! o palma unei obraznicaturi si mammare, mamita si tanti Mita se ofuscheaza, iar kabulezii obisnuiti (kabularezii sau kabularii sau kabulii) dracu stie ce mai fac, poate clocesc oua în turbane. * Daca ai neaparata nevoie de credinta, atunci spune: Cred în Una Realitate,/ Facatoarea Cerului si a Pamântului,/ Si ma angajez sa-ti daruiesc/ Floarea gândului meu,/ Ca suprem omagiu/ Adus numai tie/ Realitate,/ În lumina luciditatii/ A claritatii/ Si a libertatii!/ Amin! * În anul acela, va fi fost prin 83-84, cum îmi aduce aminte Maria, am ramas singur în satul acela bacauan, as zice bacovian, la fel de plâns, un sat uitat de lume si de Dumnezeu. Da, da, uitat de Dumnezeu, fiindca nici popa nu aveau oamenii de acolo – nici unuia nu-i convenea sa vina într-un sat la 54 kilometri departare de Bacau si la cam tot atâtia de Tecuci – cele mai apropiate orase. Si nu ma luati cu apostolatul, cum m-a luat odata un sofer telectual, când am început sa-mi spun necazurile: „Domle, profesorul e un apostol”, mi-a retezat-o. În gândul meu: „Tu-ti crucea ma-ti! Vino tu si fa-o pe-a apostolul în locul meu”... * La noi, pe vremuri, dainuia printre zidari credinta ca o casa nu se cade sa fie complet terminata, fiindca, spuneau ei, nu-i este dat omului sa închege ceva, în vremelnicia vietii, si, de aceea, lasau undeva, într-un coltisor, nevazut, zidul „la rosu”, netencuit. Sau comiteau o jertfa, ca în legenda Manastirii Argesului. Unii cred ca, din acelasi motiv, nu este terminata nici piramida lui Keops, care are, în loc de vârf, o platforma – da, o platforma, zicem noi, de pe care se vede viitorul. Ramâna neîncheiate, la fel, si aceste intermitente de Keopsica, în speranta ca de aici se deschide o bolta catre viitor – eventual. * Mariei, iubitei, aceste rânduri. Mai gresesc uneori, dar nu când te iubesc! Mereu! * Am tradus, cu efort, dar si bucurie, mai multe carti. Daca mi s-ar propune, as traduce, probabil, si altele. E o munca solitara, silnica, dar pe care o poti face zi de zi. Scrisul meu însa e altceva, are aripi, zbor. Dar îmi lipseste durerea efortului sa dramuiesc, nopti în sir, imponderabilele cuvinte – îngerii mei românesti nepretuiti. Ah, musteste în mine atâta orgoliu, vazând ca limba româneasca este în stare sa învesmânteze geniul atâtor scriitor si filosofi, sa-i dea cetatenie de scriitor român! * Hristos râdea în hohote pe Cruce. Si, de doua mii de ani si mai bine, râde mereu de aceia care vor sa-l faca Dumnezeu. Caci El vrea sa fie numai Om! Radu Parpauta este scriitor, traducator si publicist
