Anul viitor va fi marcat de o intensificare a tensiunilor geopolitice si a bataliei globale pentru resurse si influenta; lumea occidentala se confrunta cu probabil cea mai mare provocare de la sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial încoace. Cu doar câteva saptamâni în urma circula în mass-media occidentale ideea ca în ciuda parerilor dominante din trecut, Joe Biden s-ar afla într-o pozitie mai buna decât Vladimir Putin, prizonierul unei confruntari militare în Ucraina în care armata rusa trece prin dificultati majore pe teren, si Xi Jinping a carui obsesiva politica „Covid zero” a dus la o serie întreaga de proteste, cele mai serioase de la momentul Tiananmen din 1989. Analizele mai faceau trimitere la problemele majore cu care se confrunta China în plan demografic si la impactul asupra economiei a abordarii etatiste si ideologic rigide promovate de liderul de la Beijing care dupa recentul congres al Partidului Comunist Chinez i-a eliminat practic pe toti cei care ar fi putut eventual corecta acest curs. Numai ca astfel de analize risca, asa cum s-a întâmplat adesea în ultimele trei decenii, sa confunde dorintele cu realitatea. Ele supraestimeaza problemele, altfel reale, cu care se confrunta Rusia si China, si le subestimeaza pe cele care greveaza sever lumea occidentala, atât cele interne, cât si erodarea influentei Vestului în spatiul extra-occidental, ilustrata între altele de esecul de a ralia cea mai mare parte a acestuia în demersul de izolare a Rusiei (voturile formale de condamnare din Adunarea Generala ONU nu au nici un fel de impact semnificativ). Între timp protestele din China au fost anihilate, un deznodamânt previzibil în conditiile amplului si sofisticatului sistem de supraveghere introdus de regimul de la Beijing. Pe de alta parte, Xi Jinping s-a dovedit mai flexibil decât se credea. A relaxat totusi restrictiile Covid, iar pe plan extern s-a dus într-o vizita în Arabia Saudita, parte a unui demers de crestere a influentei chineze în întreaga regiune a Golfului si Orientului Mijlociu în dauna celei americane. Provocarile cu care se confrunta Beijingul ramân în continuare majore, însa nu sunt deloc semne ca Xi si Partidul Comunist ar avea dificultati sa mentina controlul pe plan intern, dupa cum nu trebuie subestimata nici capacitatea acestora de a le gestiona. Si în ceea ce priveste Ucraina evaluarea situatiei actuale si a perspectivelor de viitor trebuie sa evite capcana de a le privi din unghi exclusiv militar, domeniu în care Kievul a obtinut o serie de succese notabile. Lucrurile încep sa arate diferit daca facem asta. Într-o conversatie de aceasta tema initiata de Tablet magazine, istoricul Niall Ferguson si expertul militar Michael Kofman sunt de parere ca prelungirea razboiului este în favoarea Moscovei, în principal din cauza asimetriei de resurse de care dispun cele doua parti. În timp ce, potrivit estimarilor FMI, în ciuda sanctiunilor occidentale, economia Rusiei s-a contractat doar cu 3,5-4-, iar efortul de razboi consuma în jur de 7-8- din PIB, de partea cealalta cifrele sunt dezastruoase: economia Ucrainei s-a contractat deja cu 30-40- (fara a lua în calcul pentru anul viitor efectele distrugerii infrastructurii de energie în urma amplelor bombardamente rusesti), iar efortul de razboi consuma 50- din PIB. Sigur, Kievul beneficiaza de sprijinul occidental, în special american, dar nu exista garantii ca acesta va fi disponibil pe timp nelimitat. Mai ales ca în Europa exista o discrepanta notabila între promisiuni si actiuni concrete în ceea ce priveste sprijinul economic. Niall Ferguson face o paralela între razboiul din Ucraina si invazia din 1939 a Finlandei de catre Uniunea Sovietica când, în ciuda opozitiei eroice si a succeselor initiale obtinute de armata finlandeza, în final resursele superioare ale Moscovei au avut câstig de cauza. Un tratat de pace semnat în martie 1940 consemna anexarea de catre Rusia a 10- din teritoriul Finlandei. Exista desigur diferente, atunci Finlanda nu s-a bucurat de sprijinul masiv din exterior de care beneficiaza acum Kievul, dar este o lectie de care merita sa tinem cont. La Washington se considera ca strategia de slabire a Rusiei are pâna acum succes, dar, subliniaza National Review, razboaiele sunt complicate, cu multe necunoscute la orizont. „Biden si echipa sa de politica externa par prinsi între doua prioritati concurente. Pe de o parte, administratia Biden vrea ca Ucraina sa câstige razboiul. Pe de alta, administratia Biden vrea, de asemenea, sa evite ca Statele Unite sa ajunga sa fie implicate în razboi ca un combatant direct. Însa aceste doua obiective sunt în frictiune; unii oameni ar putea chiar argumenta ca sunt aproape contradictorii”. În plus, slabirea Rusiei are efectul pervers de a întari dependenta acesteia de China si de a consolida, chiar daca temporar, alianta dintre cele doua tari. Desi a plecat ca o invazie a unei tari din Europa de catre o mare putere, prin implicarea serioasa a Vestului în conflict, razboiul din Ucraina s-a transformat în buna masura într-un razboi „proxy” între Statele Unite si Rusia. Ceea ce ne aminteste o data în plus faptul ca ne aflam într-un nou Razboi Rece, când astfel de confruntari erau frecvente, pe toate meridianele globului, oricât de mult ar încerca unii sa nege asta. În acest context, un dialog gazduit de website-ul Wisdom of Crowds cu politologul Samuel Kimbriel, ridica un numar de întrebari fundamentale: „Care este natura dusmanului nostru în Ucraina? Este Putin, Rusia sau autoritarismul? Care sunt sursele puterii Occidentului si capacitatile sale de renastere? Si cum ar trebui sa privim la raul din lume?” Ce e sigur e ca viziunea de politica externa a administratiei Biden care priveste actuala confruntare geopolitica din unghiul uneia între democratie si autoritarism se loveste de dificultati majore. Pentru ca, scrie Nadia Schadlow, care a facut parte din echipa de Securitate Nationala generalului McMaster în perioada când acesta era Consilier pentru Securitate Nationala a lui Donald Trump, „doar o privire realista asupra lumii poate ajuta factorii de decizie politica sa reduca decalajele dintre retorica si realitate. Atunci când gândirea este detasata de realitate, ea creeaza cinism, reduce sansele de a obtine rezultate si scade încrederea în democratie”. Un exemplu tipic este India, care nu doar ca nu s-a alaturat sanctiunilor occidentale împotriva Moscovei, dar continua sa întretina relatii amicale cu Rusia de la care cumpara însemnate cantitati de petrol, profitând de discountul important oferit. Un altul, la fel de semnificativ, fiind apropierea tot mai accentuata între Arabia Saudita si tarile din Golf de Rusia si China, în paralel cu îndepartarea de Statele Unite. Ilustrata de receptia fastuoasa oferita la Riad, în Arabia Saudita, lui Xi Jinping în contrast cu primirea nu tocmai entuziasta de care s-a bucurat Joe Biden în cursul unei vizite similare de acum câteva luni. „Vizita lui Xi arata ca relatia speciala a Riadului cu Washingtonul s-a încheiat”, scrie Foreign Policy. „În Razboiul Rece 2.0 de astazi nu numai ca Arabia Saudita refuza sa aleaga una dintre parti, dar da semne ca se apropie tot mai mult de Beijing si Moscova.” În plus, vizita lui Xi nu a avut doar un caracter bilateral, în paralel liderul de la Beijing s-a întâlnit cu lideri arabi din regiune în cursul unei reuniuni pe care Ministerul de Externe chinez a descris-o drept „cel mai amplu eveniment diplomatic între China si lumea araba de la fondarea Republicii Populare Chineze”. În acest context complicat si nu tocmai favorabil Vestului, cei care vad confruntarea din Ucraina ca una de interes strict european (exista voci la Washington care militeaza pentru o dezangajare din Europa pentru a se concentra pe competitia cu China) nu realizeaza faptul ca batalia geopolitica este una globala. Exista consecinte daca decizi sa neglijezi pierderea de influenta într-o anumita regiune în baza argumentului ca trebuie sa te concentrezi pe alta. Un bun exemplu este Orientul Mijlociu unde erorile americane din Siria, cele legate de relatia cu Arabia Saudita si tarile din Golf în principal din cauza obsesiei privind încheierea unui acord cu Iranul (probabil mai mult doar pentru a rejecta politica lui Trump din regiune) si a manierei de abordare a conflictului din Yemen, au efecte majore care nu au fost luate în calcul. Faptul ca Israelul, în teorie un aliat de prim rang al Americii, este nevoit sa tina cont de interesele Moscovei este doar un aspect. Mai grav este faptul ca, iritate de atitudinea Washingtonului, tarile din Golf îsi consolideaza relatiile cu Rusia, subminând sanctiunile la adresa acesteia si interesele occidentale în materie, si prin ocolirea vânzarilor de petrol în dolari pot accelera erodarea grava a monedei americane, un pilon esential al influentei Statelor Unite în lume. Plecând de aici putem estima care ar putea fi reactiile în Asia, inclusiv în India - în ciuda prezentei acesteia în QUAD, dupa o eventuala preluare reusita a controlului asupra Taiwanului de catre China.
