Hidrogenul a fost descoperit în 1766 de catre chimistul si fizicianul englez Henry Cavendish, cel care, printre altele, a calculat masa Pamântului. Cavendish numea hidrogenul aer inflamabil, dupa care Antoine Lavoisier îi da denumirea actuala, care, etimologic, înseamna care produce apa (din cuvintele grecesti hydro - apa si gignomai - a naste, a crea), deoarece ambii savanti au observat, independent unul de altul, ca hidrogenul arde în contact cu oxigenul si produce apa. Hidrogenul nu se gaseste în natura în stare libera, motiv pentru care trebuie produs prin diverse procedee industriale. În principiu, hidrogenul poate fi extras din orice substanta care contine hidrogen. Problema este cât de eficient energetic este procedeul de producere a hidrogenului. În prezent, acesta se obtine din gaze naturale (48- din productia mondiala), petrol (30-), carbune (18-) si apa (4-). În functie de sursa si de emisiile CO2 în atmosfera, exista hidrogen maro, obtinut din petrol sau carbune, cu emisii de CO2 si hidrogen turcoaz, atunci când nu se degaja CO2. Daca se obtine din gaze naturale cu emisii de CO2, hidrogenul este gri, iar daca este obtinut fara emisii de CO2, atunci este hidrogen albastru. În fine, daca este obtinut din biomasa sau apa cu energii din resurse regenerabile, atunci vorbim de hidrogenul verde. Exista nenumarate discutii legate de eficienta energetica a producerii hidrogenului si de costurile obtinerii acestuia, în conditiile în care, se stie, orice energie nepoluanta înseamna bani. Hidrogenul este extrem de inflamabil, aprinzându-se, efectiv, în aer, iar, în anumite concentratii, amestecul hidrogen-aer devine exploziv. Hidrogenul are cea mai mare gama de inflamabilitate si cel mai scazut punct de energie de aprindere al oricarui combustibil. De asemenea, este cel mai usor element chimic, fapt pentru care a fost folosit la constructia dirijabilelor, pâna la marea catastrofa din 1937, atunci când s-a prabusit zeppelinul Hindenburg, provocând moartea a 36 de pasageri, moment dupa care hidrogenul a fost înlocuit cu heliul. În comparatie cu alte surse de energie, 1 kg de hidrogen contine la fel de multa energie ca 2,1 kg de gaz natural sau 2,8 kg de benzina. Bineînteles ca, în aceste conditii, marea provocare este utilizarea hidrogenului pentru propulsia autovehiculelor, care poate fi realizata chiar pentru motoarele cu ardere interna, care, cu mici modificari, pot fi alimentate cu hidrogen lichid drept combustibil, în amestec cu benzina. Însa marea magie o constituie pila de combustie, în care se introduce hidrogen, care, în contact cu aerul din atmosfera, produce direct electricitate, apa si ceva caldura. Pila de combustie a fost inventata de catre fizicianul si avocatul galez William Robert Grove în 1838, iar, dupa o suta de ani, a fost exploatata comercial în urma perfectionarilor aduse de catre Francis Thomas Bacon în 1932. Apoi, pila de combustie a fost folosita la diverse aplicatii, inclusiv la programul spatial american, accidentul zborului Apollo 13 fiind determinat de explozia unui rezervor de oxigen ce alimenta o pila de combustie care urma sa genereze electricitate si caldura pentru modulul de comanda al misiunii. În prezent, pila de combustie cu hidrogen se utilizeaza la actionarea automobilelor, motostivuitoarelor, autobuzelor, barcilor, avioanelor, motocicletelor si submarinelor (studentii de la Facultatea de Mecanica a politehnicii iesene au facut o bicicleta care functioneaza pe baza de hidrogen). Cea mai vizata utilizare a hidrogenului este cea în domeniul transportului auto, unde se fac mari eforturi pentru obtinerea de sisteme de propulsie cât mai verzi. Bineînteles ca trebuie avute în vedere si dezavantajele, care sunt de conjunctura, progresele tehnologice facând ca, în scurt timp, hidrogenul sa devina o resursa comuna de energie. La acest moment, dezavantajele constau în costul ridicat, în lipsa unei infrastructuri de alimentare cu hidrogen si în siguranta în exploatare, determinata de natura inflamabila a hidrogenului (oricum, toate substantele combustibile prezinta un grad ridicat de periculozitate, precum omniprezenta benzina, care, din fericire, explodeaza extrem de rar în accidentele auto reale, si explodeaza în mod obligatoriu în accidentele din scenariile filmelor de categorie B din anii '70). Hidrogenul ne va conduce masinile si va patrunde în vietile noastre mult mai mult ca pâna acum. Deja se vorbeste, în anecdotica noastra mioritica, de problema concentratiei de hidrogen din apa. Lucrurile stau cam asa: oricât de mult nu ti-a placut chimia, tot trebuie sa stii ca apa contine doua treimi hidrogen si o treime oxigen. Chestia asta însa nu este valabila si pentru unii dintre alesii poporului, care, la începutul anilor '90, au fost supusi unui test în cadrul unei emisiuni TV, parlamentarii nostri aratându-se de-a dreptul indignati de faptul ca apa potabila din Bucuresti contine 66- hidrogen, ceea ce, nu-i asa?, este o problema care poate aduce mari atingeri starii de sanatate a populatiei, problema care trebuie imediat rezolvata etc., etc., asta pâna ce ziaristii au ajuns la parlamentarul Ion Aurel Stoica, profesor universitar la politehnica din Cluj, care numai ca nu le-a spus sa nu se mai tina de prostii si sa nu mai puna întrebari de gimnaziu, el nestiind însa ce mostre de umor involuntar livrasera confratii sai de mandat parlamentar, care nu erau tocmai urmasii lui Lavoisier. Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, cadru didactic si prorector responsabil cu activitatea didactica la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi
