„Liderul” Ocultei, interesant, e Scriitorul care se vrea omniscient si omnipotent în intervalul lui fictional, un Big Brother necrutator. „Jocul” cu literatura devine însa mai complicat decât pare. Textul capata, gradual, autonomie, eliminându-si creatorul (uciderea „Liderului” poate fi citita ca „moartea” barthiana a „scriitorului”). Prozatorul Haruki Murakami a contribuit la crearea unui liant cultural între universul nipon si spatiul euro-american. El are o viziune occidentala asupra literaturii si, totodata, un exotism oriental. Temele lui, împreuna cu perpectiva moderna pe care o dezvaluie în raport cu scriitura si literaturitatea îl fac interesant în Europa si Statele Unite, dar fondul mentalist asiatic, de la care se revendica, îi pastreaza, concomitent, legatura nealterata cu Japonia natala. Se poate spune ca Haruki Murakami reprezinta un caz fericit, de melanj al civilizatiilor. Tradus semnificativ si în România (la Polirom), scriitorul se afla pe lista scurta a potentialilor „nobelari”. Personal, cred ca 1Q84 (din 2009) ramâne cel mai bun roman al lui Murakami, ce preia idei si strategii din texte anterioare, combinându-le însa în moduri neasteptate, absolut remarcabile. Trimiterea la 1984 al lui George Orwell constituie, în romanul de fata, un truc epic mult mai complex decât si-ar imagina cineva la o familiarizare superficiala cu textul lui Murakami. Actiunea se petrece, într-adevar, în Japonia anului 1984, iar personajele de prim plan se refera, în câteva rânduri, la faimoasa parabola orwelliana, dar interactiunea dintre cele doua naratiuni se petrece pe un palier mai degraba meta-textual. Orwell imagineaza un univers concentrationar, unde maleficul Big Brother controleaza tiranic destinele tuturor. Aparent, în 1Q84, un astfel de control psihedelic lipseste. Lipseste si cea mai neînsemnata aluzie la sistemul totalitar. Mesajul orwellian deriva din alta parte. Stricto sensu, romanul lui Murakami este „povestea” simbolica a facerii si desfacerii literaturii, unde rolul atotputernicului Big Brother îi revine scriitorului însusi (la rândul sau, un construct demiurgic în raport cu lumea pe care o creeaza). Chiar mai mult decât atât, în 1Q84, Murakami se ocupa de fuziunea inevitabila a realitatii cu fictiunea si de întregul set de transformari si mutatii ce rezulta de aici. Romanul descrie, rafinat, maniera în care fictionalul „înghite” realul si, în consecinta, textul „învaluie” existenta. Adevaratul „despot” devine, în acest context, scriitorul. El e manipulatorul unor destine, autoritatea „din umbra” care „face” si „desface” nu doar literatura, ci si viata. Big Brother îmbraca, în romanul lui Murakami, redingota prozatorului tipic, din orice timp si din orice spatiu. Universul sau „concentrationar” iese din magma textuala, acoperind treptat intervalul existential. 1Q84 proiecteaza o asemenea tema sofisticata pe fundalul dinamic al unui thriller psihologic, cu excelente incursiuni în literatura politica sau în cea sentimentala. Intriga se deruleaza pe doua nivele narative, la început disjuncte, apoi tot mai apropiate, pâna când intervine suprapunerea propriu-zisa. Primul plan apartine tinerei Aomame, instructoare sportiva oficial, ucigasa platita în particular. Mai precis, ea se afla în slujba unei femei foarte bogate (Doamna) a carei fiica a disparut de mult, din cauza abuzurilor sotului. Ca atare, Doamna si-a dedicat restul vietii reglementarii conditiei nefaste a sexului slab într-o societate falocentrica si obtuza. Aomame este trimisa în misiuni „umanitare”, unde asasinarea cuiva (întotdeauna a unui barbat) înseamna salvarea uneia ori a mai multor vieti (mereu feminine). În cel de-al doilea plan al cartii, îl vedem pe Tengo, profesor de matematica si prozator, în vârsta de treizeci de ani, solitar si taciturn, fara numeroase contacte sociale. Planurile narative se întâlnesc în punctul în care protagonistii ajung sa se cunoasca. Se declanseaza suspansul, dar si simbolismul sofisticat. De fapt, realismul lui Murakami se termina acolo unde începe simbolismul sau. Scriitorul vrea sa surprinda, ca în fotografia unei secvente infinitezimale, momentul când individul real se transforma în eroul fictional. Acest lucru li se întâmpla lui Tengo si lui Aomame care descopera ca nu sunt, de fapt, straini unul de celalalt. Au fost colegi în scoala primara si, desi istoria i-a despartit, au ramas îndragostiti unul de celalalt (i-au unit de la început si propriile copilarii pline de traume). Povestea de dragoste devine astfel mobilul trecerii dinspre real catre fictional. Amândoi ajung captivi în universul lui „1Q84”, unde niste misteriosi „Oameni Mici” fac legea. Aici se „fac” si se „desfac” destinele tuturor. „Liderul” Ocultei, interesant, e Scriitorul care se vrea omniscient si omnipotent în intervalul lui fictional, un Big Brother necrutator. „Jocul” cu literatura devine însa mai complicat decât pare. Textul capata, gradual, autonomie, eliminându-si creatorul (uciderea „Liderului” poate fi citita ca „moartea” barthiana a „scriitorului”). „Oamenii Mici” sunt mesagerii sai enigmatici într-o lume pe care o cloneaza si apoi o dizolva. Tengo si Aomame - în postura de prizonieri ai fictionalului - înteleg aceasta lectie. Dar voi, cititorii? pare sa întrebe, indirect, Haruki Murakami. Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
