Fapt este ca tânarul Plesu se misca dezinvolt nu numai în zona artelor plastice. dar si în teritoriul literaturii sau în acela al filosofiei. Teoretiza reusind sa evite ariditatea conceptuala, era erudit fara pedanterie, scria de pe atunci admirabil, în egala masura nuantat si precis. Sunt pagini pe care, daca îmi este permis sa fac o supozitie, cred ca le-ar semna si astazi. Calatorie în lumea formelor este al treilea volum prin care editura Humanitas ne restituie paginile de critica de arta pe care Andrei Plesu le-a scris în anii ’70-’80. A fost astfel Ochiul si lucrurile, a carei prima editie dateaza din 1986. S-a adaugat Capodopere în dialog, încântatoare texte destinate radioului si televiziunii. În fine, Calatorie în lumea formelor, care este cartea de debut a lui Andrei Plesu, publicata în 1974. Autorul facea atunci dovada unei precocitati uimitoare. Cartea includea lucrarea lui de licenta precum si texte scrise între 21 si 25 de ani. Prefata lui Ion Frunzetti (mare profesor si mare critic de arta) semnala calitatile exceptionale ale tânarului autor, pe care îl vedea continuând, în cultura româna, ceea ce începusera Vianu, Ralea, Calinescu. Fapt este ca tânarul Plesu se misca dezinvolt nu numai în zona artelor plastice. dar si în teritoriul literaturii sau în acela al filosofiei. Teoretiza reusind sa evite ariditatea conceptuala, era erudit fara pedanterie, scria de pe atunci admirabil, în egala masura nuantat si precis. Sunt pagini pe care, daca îmi este permis sa fac o supozitie, cred ca le-ar semna si astazi. Se retine, spre exemplu, încercarea de a clasifica modalitatile de abordare a faptului artistic (trei la numar, propunea Plesu: critica-comentariu liric, critica speculativa, critica tehnicista). Sau punerea în lumina a celor patru timpi ce alcatuiesc schema lecturii unei opere de arta. În legatura cu Paul Klee, criticul spune ca pictorul nu picteaza, ci lasa o urma, si anume „urma calatoriei sale, traiectoria nuda a pasilor sai” (adaugând ca toate marile carti ale lumii s-au scris pe marginea unei calatorii). De deosebita finete sunt consideratiile despre arta medievala. „Suntem condamnati la sublim”, scrie Plesu în alta parte, caci suntem „sfâsiati, ineluctabil, între tentatie si vocatie”; momentul în care „optiunea este imperios necesara, dar fatalmente imposibila, este momentul sublimului”, ceasul îndoielii putând fi depasit doar prin atitudine tragica sau prin umor („tragicul constata imposibilitatea fericirii depline, umorul atesta imposibilitatea la fel de evidenta a deplinei nefericiri”). Opera lui Van Gogh nu ar fi povestea unui sacrificat, ci „un discurs despre frumusetea suverana a vietii si a omului”. Superbe sunt paginile despre manierism (pornind de la cartea lui Hocke) si despre tema labirintului. Caderea în labirint, adica în manierism, scrie Plesu, e anuntata prin senzatia de satietate fata de arta clasica. Labirintul poate fi considerat drept o experienta a esecului, „cu un urias potential regenerativ” („labirintul învins, obstacolul destramat, problema descifrata stiu întotdeauna sa ne rasplateasca eforturile”). Încercarea labirintului poate fi sursa durerii si a râsului nostru, caci „exista un hotar al suferintei, o limita a ei, dincolo de care suspinul devine hohot de râs”. Comentariile despre Flaubert, despre doamna Bovary si despre cuplul Bouvard si Pécuchet sunt pe cât de patrunzatoare pe atât de pertinente. Micul text despre Culorile la români e o proba de virtuozitate. Sa mai notez ca textul care deschide volumul se intituleaza Cuvinte despre lene (împotriva harniciilor trândave). Prin mobilitatea asociatiilor, prin gustul pentru paradox, prin refuzul ideilor primite, si acest text îl anunta pe stralucitul eseist de mai târziu. Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor
