Ca în vremurile de glorie ale comunismului, „deviationismul” este sanctionat cu maxima severitate. Deviationism înseamna sa te abati de la normele gândirii corecte, norme stabilite prin consens si la a caror aplicare vegheaza spirite vigilente si incoruptibile. În ciuda eforturilor unor tinere minti luminate, limba româna bate pasul pe loc si e defazata fata de evolutia curentelor de gândire înnoitoare. Iata, franceza a aratat receptivitate, a facut eforturi si se adapteaza din mers. Avem astfel cuvântul „racisé”, care desemneaza o persoana a carei apartenenta la o anumita rasa este evidenta; în mod ciudat, cuvântul este aplicat îndeosebi persoanelor de culoare sau de origine asiatica, si el sugereaza, în fapt, ca acele persoane sunt persecutate. La fel, cuvântul „genré”, marturie a importantei pe care a capatat-o conceptul de gen. Un derivat bizar este „dégenrer”, care corespunde procesului de eliminare a stereotipurilor de gen (asa cum am vazut, în articolul de saptamâna trecuta, ca se petrec lucrurile în cazul unor magazine de jucarii). Sau „blanchité”, cu trimitere directa la „suprematismul alb”. Ce posibilitati avem în limba româna? „Rasat” în nici un caz, pentru ca înseamna cu totul altceva. „Dégenrer” - „a degenera”? Imposibil, suntem trimisi, iarasi, în alta directie. Si asa mai departe, catre o concluzie ce ar trebui sa ne dea de gândit: în lipsa conceptelor, dialogul nostru cu progresistii occidentali, cu toti cei care mizeaza pe ideologia „woke” si pe „cancel culture” devine, practic, imposibil. Ceea ce nu înseamna ca unii nu fac eforturi impresionante pentru a depasi acest handicap. Urmaream recent o dezbatere la care luau parte mai multe doamne, tema centrala fiind - previzibil - feminismul. La un moment dat, una dintre participante - care, nu stiu de ce, a stat tot timpul încruntata si avea un aer nemultumit - a atras atentia ca femeile reprezinta o minoritate chiar daca sunt mai numeroase decât barbatii. Statutul de minoritar tine de alte aspecte, a continuat doamna, si e aberant sa ne imaginam ca barbatii sunt slabi si persecutati; e ca si cum, a adaugat domnia sa, am vopsi niste ciori în alb, caci e limpede ca le vopsim degeaba, vopseaua se duce si ciorile tot negre sunt. Aceasta paralela între barbati si ciori mi s-a parut îndrazneata si expresiva; m-am întrebat însa ce s-ar întâmpla daca un barbat ar face, într-o discutie academica, astfel de exemplificari plastice pe seama femeilor. Daca i s-ar reprosa doar ca e „sexist”, ar scapa ieftin… Ca în vremurile de glorie ale comunismului, „deviationismul” este sanctionat cu maxima severitate. Deviationism înseamna sa te abati de la normele gândirii corecte, norme stabilite prin consens si la a caror aplicare vegheaza spirite vigilente si incoruptibile. Crima de „islamofobie” a devenit una foarte grava, mai ales dupa ce, printr-o escrocherie intelectuala, ea a fost asimilata unui delict rasist. Ca nu cumva sa lasam drum liber islamofobiei, valul islamic, pe care îl consideram un semn al subordonarii femeii, a devenit dovada… independentei, emanciparii ei! Ai alta parere? Esti islamofob, deci esti (si) rasist. Homofobia, în conditiile în care societatea a evoluat si drepturile individului au devenit intangibile, este - desigur - anacronica si condamnabila. Dar si mai periculoasa decât homofobia este astazi transfobia, care pare sa fi devenit principala preocupare a comunitatii LGBT. Ce înseamna, în definitiv, sa fii transfob? Si care este atitudinea contrara? Nu ma fac vinovat de transfobie daca aprob schimbarile de sex, daca trec cu vederea dramele pe care le traiesc persoanele trans, daca ignor operatiile complicate si mutilarile la care ele îsi supun corpul? Nu, nici vorba de transfobie: încerc în schimb un sentiment de mila. Spunând asta mi-am semnat sentinta. Nu sunt singurul. Citesc despre un actor comic american, Dave Chapelle, care i-a dat dreptate - oroare! - romancierei J.K.Rowlings si a declarat ca toti trecem printre picioarele unei femei ca sa venim pe lume si ca organele genitale ale unei femei transsexuale nu sunt facute pentru procreare. Dave Chapelle se produce pe Netflix, iar difuzarea scheciului despre persoanele trans a declansat o avalansa de proteste din partea progresistilor, care au cerut suprimarea emisiunii. Situatie delicata, întrucât Chapelle e negru si militant activ pentru drepturile persoanelor de culoare. Asa ca Netflix a minimalizat conflictul, umoristul ramâne pe post. Sa fie umorul singura sansa în fata prostiei si a orbirii dogmatice? Alexandru Calinescu este profesor universitar doctor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor
