În scurt timp, daca nu se schimba, Iohannis va trebui sa devina istorie. Pentru ca, daca ne uitam la ce a reusit sa „produca” în ultimele luni, la criza politica majora pe care provocat-o si la dezastrul medical care se traduce azi prin sute de morti pe zi, ne dam seama ca orice zi în plus cu el la Cotroceni ne costa deja prea mult. Iohannis a ajuns presedinte pe baza unui mit, cel al neamtului serios, disciplinat, responsabil si bun meserias, care atunci când se apuca de ceva o face temeinic si o duce cu succes la bun sfârsit. Sunt calitati pe baza carora si-a construit si imaginea la fel de mitica a primarului de Sibiu care a facut din orasul lui o bijuterie a României. Într-un fel, în imaginarul nostru de acum sapte ani, Iohannis reprezenta exact opusul a ceea ce consideram a fi defectele românului generic: neseriozitatea, lipsa de consecventa, lucrul facut de mântuiala în tara lui „merge si-asa”. Dupa un „prea român” ca Basescu, galagios, nestatornic, conflictual si deseori vulgar, pare ca simteam nevoia, ca popor, de un conducator „cât mai putin român”, iar Iohannis parea sa ni se potriveasca de minune. Dupa aproape sapte ani la Cotroceni, din aceasta aura care facea din Iohannis imaginea unui nou canon prezidential s-a cam ales praful. Presedintele României „lucrului bine facut” a ajuns sa fie privit, justificat în buna masura, drept presedintele care distruge tot. Din presedintele care uneste si cauta mereu compromisul a ajuns sa fie vazut drept presedintele care dezbina si creeaza mereu conflicte: a dezmembrat practic o coalitie parlamentara care reusise sa genereze un guvern stabil, a spart în bucati principalul partid guvernamental. Din presedintele dornic si capabil sa construiasca o „Românie Normala” pentru toti, a ajuns sa fie considerat de catre majoritatea românilor, drept un presedinte pentru care singura Românie Normala e cea care-l serveste pe el. Cu alte cuvinte, presedintele care ne reprezinta a devenit, în ochii celor mai multi dintre noi, presedintele care se reprezinta doar pe el. Dupa sapte ani la Cotroceni, atributele care-i construiesc imaginea de azi nu mai au nimic de-a face cu cele cu care-l investeam la început: azi vedem în Iohannis un personaj total delasator când e vorba de urgentele tarii, preocupat aproape exclusiv de propriul confort, un personaj care fuge de responsabilitati sau le arunca în spatele altora, un individ ranchiunos, razbunator si total lipsit de empatie. Un presedinte capabil sa-si lase tara la necaz daca aceasta risca sa-i tulbure starea de bine si confortul personal. Un presedinte pe care, pur si simplu, nu te poti baza. Iohannis mai are trei ani de mandat, iar daca lucrurile, în ce-l priveste, nu se schimba rapid, acesti trei ani pot reprezenta, pentru noi toti, o adevarata catastrofa. Si pentru ca acest lucru sa nu se întâmple, în scurt timp va trebui sa luam în calcul cât se poate de serios si de responsabil varianta suspendarii si demiterii sale din functia de presedinte al României. În scurt timp, daca nu se schimba, Iohannis va trebui sa devina istorie. Pentru ca, daca ne uitam la ce a reusit sa „produca” în ultimele luni, la criza politica majora pe care provocat-o si la dezastrul medical care se traduce azi prin sute de morti pe zi, ne dam seama ca orice zi în plus cu el la Cotroceni ne costa deja prea mult. Suspendarea si demiterea lui se transforma pe zi ce trece într-o urgenta si o datorie. Pagubele pe care ni le produce depasesc, pas cu pas, limita suportabilitatii. Mitul neamtului pe care l-am ales presedinte prima data acum sapte ani s-a dovedit o facatura, un fake. Dezvrajirea s-a produs. Suntem aproape de momentul „decapitarii”.
