Paradoxul motivatiei este ca poate capata forme infinite si contradictorii, în sensul ca doi indivizi pot fi la fel de convinsi de lucruri cu totul opuse. Asta arata faptul ca motivatia în sine nu are de-a face cu adevarul real sau cu dreptatea, ci tine strict de anumite elemente personale si de context. Mai tineti minte Scrisoarea III, de Mihai Eminescu? Nu stiu cum se face, dar zilele astea, printr-o stranie coincidenta, desi se spune ca nu exista niciodata asa ceva, am auzit-o de mai multe ori, inclusiv de la copii. Ori acum e momentul când se preda la scoala, ori asemanarea cu unele aspecte din realitatea actuala o face sa renasca. În special dialogul dintre Baiazid si Mircea cel Batrân e ca un laitmotiv al zilelor acestea. Ma refer aici la un singur fragment elocvent: „Ce-i mâna pe ei în lupta, ce-au voit acel Apus?/ Laurii voiau sa-i smulga de pe fruntea ta de fier,/ A credintei biruinta cata orice cavaler./ Eu? Îmi apar saracia si nevoile si neamul…/ Si de-aceea tot ce misca-n tara asta, râul, ramul,/ Mi-e prieten numai mie, iara tie dusman este,/ Dusmanit vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste;/ N-avem osti, dara iubirea de mosie e un zid/ Care nu se-nfioreaza de-a ta faima, Baiazid!”. Motivatia este principalul vector al actiunilor umane, spre deosebire de celelalte animale pentru care motivatia se confunda cu instinctul. Lipsa de motivatie la oameni este echivalenta cu stagnarea din punct de vedere fizic, social, material, cu degradarea, decaderea si chiar moartea lenta. Omul nu mai poate functiona doar pe baza instinctului, si-a pierdut aceasta capacitate. El vrea mai mult decât atât, decât nevoile de baza, decât supravietuirea. Când un om are tot ce-i trebuie pentru a supravietui nu mai poate sta pur si simplu degeaba cu burta la soare toata ziua ca un leu satul. Aceasta stare îi este cu totul straina, o asimileaza cu plictiseala de moarte, care e mai cumplita decât un lucru cu adevarat rau. E adevarat ca în situatii critice, când îi este pusa viata în pericol, instinctul preia si aici controlul, anihilând totul, toate ideile, toate planurile, toata logica si echilibrul rational. Dar sunt rare cazurile când homo sapiens este dominat doar de instinct. Motivatia a facut-o pe aceasta maimuta bipeda sa progreseze dincolo de orice imaginatie. Si tot ea a facut-o sa cada deseori în capcane dezastroase si imposibil de explicat logic. Cine poate explica, de exemplu, actiunile criminale purtate de secta americana „Familia Manson” condusa de Charles Manson, ori atrocitatile din al Doilea Razboi Mondial? Sau cine poate da un înteles obiectiv sacrificiilor umane sau animaliere practicate în diferitele culte religioase din trecut, sau chiar din prezent? Nu exista instinct aici, animalul a disparut, a ramas doar omul si motivatia lui neînteleasa de nimeni altcineva. Daca instinctul nu poate fi combatut, motivatia se poate schimba, însa nu e atât de usor de facut. Toate actiunile umane au la baza motivatia. Întreaga viata a unui individ reflecta gradul sau de motivatie si modul sau de gândire care directioneaza aceasta energie generata de motivatie. Energie care poate fi numita magica pentru ca depaseste orice imaginatie, orice limita, orice capacitate fizica, materiala, chimica. Nu poate fi masurata forta generata de motivatie, este practic infinita. Nu poate nimeni si nimic opri un om cu adevarat motivat, este mai puternic decât o stânca. Privit din afara poate parea ceva supranatural si totusi secretul este adunat doar în minte, acolo este produsa substanta miraculoasa care, la fel ca potiunea galilor din Asterix si Obelix, darâma ziduri. Daca un om relaxat, nemotivat poate urca în conditii normale un deal într-o ora, sa zicem, iar pe vârf se va simti sleit de puteri, terminat, chiar în pragul lesinului, acelasi om care va sti ca în vârful dealului îl asteapta o recompensa tentanta va urca acelasi deal în jumatate de ora sau chiar mai putin, iar la destinatie se va simti înca plin de energie si gata de noi ascensiuni. De unde vine energia aceea în plus? Nimeni nu stie. Paradoxul motivatiei este ca poate capata forme infinite si contradictorii, în sensul ca doi indivizi pot fi la fel de convinsi de lucruri cu totul opuse. Asta arata faptul ca motivatia în sine nu are de-a face cu adevarul real sau cu dreptatea, ci tine strict de anumite elemente personale si de context. Cum avem în aceste zile cazul razboiului din Ucraina. Ambele tabere par la fel de motivate în purtarea razboiului, dar rationamentele prin care au ajuns la acea motivatie sunt cu totul diferite, opuse. La fel ca în Scrisoarea III rusii sunt motivati de ideile afirmate de liderul lor, Putin, alias Baiazid, iar ucrainenii, condusi de Zelenski, alias Mircea, îsi apara „saracia si nevoile si neamul”. Atâta vreme cât aceste motivatii vor exista, va exista si razboiul, când una dintre ele va disparea, razboiul va înceta. Asadar nu e o lupta între armate, ci între motivatii, între rationamente divergente. E o lupta de idei. Prin lupta cu armele ei vor de fapt sa se convinga unul pe celalalt de dreptatea lor. Au încercat cu vorba, însa nu au reusit, de-acuma cine învinge are dreptate... Dar cum poate fi un om motivat în asa masura încât sa îsi doreasca sa moara pentru ideea lui? Sa luam un soldat rus si unul ucrainean drept exemple. Sa stabilim, de asemenea, ca ambii stiu exact contextul luptei, adica nu sunt doar doi mercenari care lupta pentru bani, desi chiar si aceasta este o motivatie importanta, dar în cazul de fata nu o luam în seama. Sa spunem ca cei doi cred cu adevarat în ceea ce fac: rusul lupta pentru Rusia si motivele ei, ucraineanul pentru Ucraina si motivele ei. În timp de pace, daca erau la o masa amândoi, cu câte o sticla de votca în fata, s-ar fi certat pâna dimineata si poate chiar s-ar fi batut pâna ce unul ar fi cedat, dar asa trebuie sa încerce sa se omoare unul pe celalalt cu armele pentru ca numai astfel unul va fi convins ca a avut dreptate, ca motivatia lui a fost cea buna. Cu alte cuvinte, în momentul când conflictul e deschis nu exista alta cale de convingere decât abandonul sau moartea partii adverse. Momentul când se mai poate face ceva este în timpul procesului de motivare când înca niciuna dintre parti nu si-a adunat toate argumentele care formeaza piramida indestructibila a IDEII centrale generatoare de energie, a motorului. În situatia în care îi punem pe aceiasi doi soldati sa urce dealul din exemplul de mai sus, putem distinge o noua nuanta a problemei, care pentru un observator obiectiv ar face diferenta dintre motivatia ca moft si motivatia ca necesitate: daca pe vârful dealului s-ar afla o lada cu un cadou surpriza si un copil plângând al unuia dintre soldati, care dintre cei doi ar urca mai repede?... Briscan Zara este scriitor si publicist
