Cel mai îngrijorator lucru nu este faptul de a trai înselat. Cel mai rau dintre toate este ca suntem înselati în lucruri foarte serioase, cele care privesc viitorul nostru si al copiilor nostri, iar noi pactizam cu minciuna, pentru ca realitatea nu ne ofera alte solutii pe termen scurt. Toleram minciunile politicienilor pentru ca gradul nostru de asteptare pentru a acoperi lipsurile de catre ei este urias. Si, drept consecinta a naivitatii noastre, adeseori auzim, când lucrurile merg prost, ca ne meritam din plin guvernul sau politicienii sau partidele care ne conduc. Niccolo Machiavelli, în „Principele”, scria ca oricine minte gaseste întotdeauna pe cineva care se lasa mintit de el. Asa se întâmpla la începutul secolului XVI, când Machiavelli construia minutios modelul unui principe jumatate vulpe-jumatate leu, un amestec de viclenie si putere al carui singur scop ar fi trebuit sa fie acela de a obtine victoria si de a mentine puterea prin toate mijloacele care i-ar fi stat la dispozitie. Când vorbim despre politica, întotdeauna, se pare, a fost „cineva” care a fost pacalit, indiferent în ce secol ar fi trait si, ca sa ramânem în spiritul cartii lui Machiavelli, si azi, ca si atunci, scopul politicianului a scuzat si scuza mijloacele. În timpul nostru, când avem atât de multe informatii si surse de unde le putem obtine si vorbim de robotizare si turism pe Marte, „principele” care minte pentru a-si câstiga tronul nu ar trebui sa mai gaseasca „pe cineva” care sa se lase mintit. Astazi, când secretele cele mai ascunse ies cu atâta usurinta la iveala, ar trebui sa nu mai dam credit celor care se folosesc de minciuna pentru a le acorda votul si încrederea. Si, totusi, nu se întâmpla asta. Oare politicienii sunt acum mai abili în arta manipularii si minciunii decât cei din alte secole? Sau societatea s-a degradat treptat, sub povara nevoilor, spre o naivitate sau o perversitate pe care oamenii de acum peste cinci sute de ani nici nu si-o puteau imagina? Ori, poate, politicianul modern a fost înlocuit, de-a lungul anilor, cu însasi vulpita din interioritatea sa, astazi, o reminiscenta a vulpii machiavelice, una mai preocupata de gaini si gainarii decât de bunastarea societatii si succesul politic? Nu riscam în a spune aici ca politicienii ar fi vulpite. Sunt, fie vorba între noi, dar nu toti. Unii care au spus mereu adevarul au avut parte de represalii din partea altor politicieni si au fost supusi, pe nedrept, oprobiului public. Ceea ce spunem este ca, astazi, exercitarea politicii cere o integritate etica pentru care multi „profesionisti” ai afacerilor publice si ai altor politici cu care defileaza nu sunt pregatiti. Pentru ca, la drept vorbind, nici societatea nu e pregatita, - daca politicienii au nevoie de integritate etica, noi, cei guvernati, avem nevoie de aceeasi integritate. Stim ca politicienii (sau, corect, unii politicieni) ne induc în eroare si totusi îi tratam cu blândete. Atât de mult, încât unele formatiuni politice au încorporat minciuna în strategia lor de comunicare politica, constiente ca minciuna nu schimba votul si chiar poate îmbunatati rezultatele electorale. Atunci când vine vorba de preferintele politice, ratiunea are putina influenta asupra deciziilor noastre. Emotiile si temerile au o prevalenta mai mare asupra deciziei de a alege un politician sau a adera la o anumita doctrina, iar apelul la emotii este tocmai una dintre principalele caracteristici ale continutului fals, potrivit expertilor. Daca discursul unui om politic ne confirma convingerile si temerile, apare ceea ce numim în psihologie partinirea de confirmare. Mai pe întelesul tuturor, oamenii au tendinta de a cauta informatiile care confirma asteptarile lor, nu cele care confirma realitatea. Fact-checking-ul cu date statistice care vin sa ne contrazica, spunându-ne ca ceea ce gândim sau citim nu este adevarat, este, în cea mai mare parte, inutil. Asa se explica de ce partidele si oamenii politici fac, adeseori, apel la emotii si ignora ratiunea electoratului, oferind, de cele mai multe ori, solutii imposibil de aplicat. Esti tentat sa sustii cu toata convingerea politicianul care declara ca lupta împotriva coruptiei, a saraciei, a birocratiei, decât pe cel care, apelând la informatii clare, va declara cu sinceritate electoratului ca este o utopie sa crezi ca poti radia, într-un mandat, coruptia, birocratia si saracia. Sa ne amintim ce promitator ne-a gâdilat urechile, în campania prezidentiala, proiectul România educata. Vedem, însa, rezultatele: interes minim din partea guvernantilor pentru educatie, scoli cu latrinele în curte ca în anii 50, iar abandonul scolar este absolut îngrijorator. Mint, oare, unii politicieni atât de mult sau noua ne place minciuna si o cerem din partea lor cu orice pret? La prima vedere, s-ar parea ca principalul scop al politicianului nu este sa spuna adevarul sau sa minta, ci sa recruteze votanti cu orice pret, adaptându-si punctul de vedere la împrejurarea care este cea mai îndreptata spre scopul sau final. Politicienii ofera în discursuri exact ceea ce solicita societatea. Societatea vrea lapte si miere, politicianul va promite lapte si miere. Se vrea autostrada, va promite, daca asta se cere, autostrada. În acest sens, în societatea moderna, modul de a face politica e simplu: promiti si câstigi. Astfel, afirmatia lui Niccolo Machiavelli ca orice mincinos are nevoie de cineva care se lasa mintit, e un raspuns la întrebarea noastra. Arta minciunii si înselaciunii e perena în politica, fiind folosita si dezbatuta de-a lungul istoriei si în epoca contemporana. E valabila peste tot pe glob, nu doar în politica româneasca. În acest timp, al discursurilor amagitoare, în fiecare zi avem mai putine drepturi, câstigam mai putin, sanatatea si educatia sunt deficitare, nimeni nu stie sigur cum va trai anul viitor. Dar, în schimb, avem protectori, multi protectori, care garanteaza „statul de drept”, iar unii „salveaza tarisoara”, ca sa parafrazam un celebru politruc. Si, pe deasupra a tot ce s-a spus, suntem asigurati ca aceasta este ceea ce noi avem nevoie, - de aceste persoane, unele atinse vizibil de megalomanie si narcisism, si care ne asigura, pe toate caile, ca, între doua drumuri, vor recladi, începând de la groapa, institutii, doctrine si societati, cladite deja de altii, ceea ce pare convenabil si linistitor pentru noi toti. Cel mai îngrijorator lucru nu este faptul de a trai înselat. Cel mai rau dintre toate este ca suntem înselati în lucruri foarte serioase, cele care privesc viitorul nostru si al copiilor nostri, iar noi pactizam cu minciuna, pentru ca realitatea nu ne ofera alte solutii pe termen scurt. Toleram minciunile politicienilor pentru ca gradul nostru de asteptare pentru a acoperi lipsurile de catre ei este urias. Si, drept consecinta a naivitatii noastre, adeseori auzim, când lucrurile merg prost, ca ne meritam din plin guvernul sau politicienii sau partidele care ne conduc. Întelegerea comunicarii politice ne extinde întelegerea modului în care minciuna si înselaciunea au devenit esentiale pentru exercitarea puterii, chiar si în cadrul democratiilor liberale contemporane. Astazi, resurse enorme sunt dedicate modelarii mediului informational, iar comunicarea politica foloseste frecvent în discurs minciuna, omisiunea, denaturarea si infatuarea. Care sunt consecintele asupra sanatatii democratiei se va vedea în timp. Si toate acestea pentru ca, asa cum spunea Nietzsche, oamenii nu vor sa auda adevarul deoarece nu vor sa le fie distruse iluziile. Cristina Danilov este psiholog
