În acest an, de sabatoarea Sf. Petru si Pavel, echipa de conducere a Universitatii „Petre Andrei” din Iasi a organizat o comemorare dedicata celor doi Petre, tata si fiu, parinti fondatori care le justifica herbul. Mai ales ca primul era nascut pe 29 iunie, iar cel de-al doilea se nastea exact cu un secol în urma. A fost însa mai mult decât un praznic crestinesc la cimitirul „Eternitatea”. Privind retrospectiv, nu cred ca putea fi o alegere mai neinspirata în perioada interbelica când cele doua totalitarisme - cel rosu si cel brun - se zvârcoleau pentru suprematie muscându-se mortal, decât sa fii onest si sa le dezavuezi public pe amândoua. Democrat de stânga, voluntar si erou în Primul Razboi Mondial, Petre Andrei a avut, de la bun început, o pozitie antitotalitara lipsita de echivoc. A dezavuat critic nasterea fascismului publicând imediat un studiu care ramâne valabil si astazi si a criticat taios deriva tradatorilor locali, agenti ai terorismului bolsevic organizati în celulele subversive si ilegale ale partidului comunist. Democrat de stânga, dupa cum spuneam, interesat de temele sociale si de situatia taranilor, va intra în politica în siajul lui Ion Mihalache, fondatorul Partidului Taranesc, dupa ce se formeaza, în 1927, sub girul lui Iuliu Maniu, Partidul National Taranesc, devenind apoi deputat cu multe pozitii ministeriale în timpul deceniului carlist. Antifascist si anticomunist, va fi eliminat fizic de primii si simbolic de ceilalti astfel încât, astazi, memoria lui Petre Andrei mai e întretinuta, pâlpâind, doar de universitatea privata care îi poarta numele. Sub coordonarea infatigabilului Sorin Bocancea, noua aparitie editoriala, volumul Memorii si istorii, care reuneste doua lucrari anterioarei inexistente azi în librarii, prezinta publicului educat informatii aduse la zi, revazute si dezvoltate nu numai despre filosoful, sociologul, universitarul si omul politic interbelic, ci si despre fiul lui, care îi poarta numele (alintat de prieteni Pichi!) cel care si-a dedicat viata, nu lipsita de privatiuni si persecutii politice, refacerii memoriei corecte a tatalui sau, memorie alterata de diverse filtre ideologice si umane. O spun net: cartea este un reper de neocolit nu numai pentru buna întelegere a destinului tragic al marelui sociolog, ci si ca o fresca formidabila a lumii universitare iesene din interbelic si apoi din vremea comunismului national, precum si a framântarilor politice carorea le-au fost martori cei doi Petre Andrei. Valorificând tematic (Studii, Familie, Cariera universitara, Politica etc.) jurnalul, corespondenta, interviurile si foarte multe documente si fotografii din colectiile Arhivelor Nationale Iasi si ale Bibliotecii Centrale Universitare din Iasi, editorii creeaza o fresca surprinzatoare si captivanta prin care istoria complexa a celor doua personaje centrale, tatal si fiul, ne este atragator dezvaluita. Desi masiva, cartea este usor de parcurs gratie stilisticii diverse si a montajului literar abil. Cei doi Andrei ne sunt revelati printr-o serie de imagini în oglinzi paralele, cu tipuri de scriitura diferite (confesiva, orala, documentara, sec-administrativa etc.) care face ca reconstructia trecutelor lor vieti sa fie una vie si surprinzatoare, iar portretele lor sa fie conturate în tuse fine si detaliate care trec de simpla evocare melancolica. Marturisesc ca pentru mine a fost o revelatie sa retraiesc un timp atât de straniu si de putin cunoscut, direct, fara filtre ideologice, un timp al încercarilor si al violentei, un timp al crimei si al nedreptatilor pentru care ambele totalitarisme, cel rosu si cel brun, sunt infinit vinovate în fata istoriei. Ca si în alte cazuri recente de mari profesori interbelici ai universitatii iesene, Vespasian Pella (readus în memorie de Aurora Ciuca) sau Octavian Ionescu (salvat de la uitare de Marina Muresanu) si în cazul lui Petre Andrei, Fondul Universitatii „Al.I.Cuza” aflat la Arhivele Nationale Iasi se dovedeste a fi crucial. Cartat metodic de Sorin Bocancea, cu documente puse în lucrare împreuna cu cele din Fondul personal Petre Andrei (gratie donatiei facute de fiul sau Petru P. Andrei), tot acest material de arhiva renaste în volumul amintit oferind o excelenta oportunitate de reconstructie echilibrata si dreapta a unui trecut tulbure si a unor destine încercate de istorie. Cele trei viespare: universitar, politic si guvernamental îsi gasesc o descriere interesanta si vie în aceasta complexa refacere a trecutului celor doi. Si nu putine sunt situatiile care ar merita a fi discutate comparativ cu vremurile sub care traim azi. Ca de exemplu, monstruoasa cabala pe care nasii zurbagiilor studenti „crestini” care vor deveni legionari (A.C. Cuza si Ion Gavanescul - decanul Facultatii de Drept) au construit-o în Senat pentru a împiedica aducerea lui Petre Andrei ca profesor la catedra de sociologie a mentorului sau, Dimitire Gusti, dupa mutarea acestuia la Bucuresti. O epopee demna de pana lui Homer, în care Petre Andrei, ales singur bursier al universitatii de catre Gusti si Ioan Petrovici, cu doctorat la Berlin sub conducerea lui Alois Riehl si cu studii la Leipzig de Filosofia Culturii (de unde apoi cursul sau de Filosofia Valorii) cu Ernst Cassirer, erou de razboi cu o activitate de suplinitor si cercetator absolut exemplara, este hartuit administrativ timp de doi ani de cei amintiti (care-l voiau în loc pe un comiliton politic, un oarecare Garabet Aslan!) pentru a nu putea prelua catedra magistrului sau. În aceeasi directie, recomand citirea consistentului proces verbal al dezbaterii din Senat dupa asasinarea prefectului Manciu de catre Corneliu Zelea Codreanu, unde A.C. Cuza a fost judecat de colegii universitari în calitatea sa reala de instigator moral al crimei. Întreaga sedinta este redata în carte si, dupa parerea mea, ar merita a fi discutata la orele de istorie din liceu. În fine, nu în ultimul rând, volumul reconstruieste tragedia din ziua de zece a zecea patruzeci când Ilie Vlad Sturza, capetenia legionara a judetului Iasi, fiul lui Mihail R. Sturzaii, ministru de externe în timpul Statului National Legionar condus de Ion Antonescu, îl obliga pe chestorul de politie Ioan Vlasie sa perchezitioneze casa lui Petre Andrei pentru a-l aresta. Cum acesta ezita sa-l retina pe profesor spunând ca trebuie mandat, Sturza pleaca pentru a lua ordinul de arestare si revine cu o garda legionara, dar profesorul, care stia ce-l asteapta dupa ce vazuse soarta lui Victor Iamandi, si care pregatise din timp scrisori pentru sotie si copii, se otravise deja alegându-si singur, demn, sfârsitul. Inutil, desigur, sa mai adaug faptul ca Sturza îl aresteaza chiar pe chestor si ca el, împreuna cu tatal sau care ramâne ministru în guvernul fantoma din exil al lui Horia Sima vor trai bine mersi în strainatate dupa ce au fost scosi din tara de nazisti refugiindu-se la Viena, apoi în Argentina si finalmente la Madrid. Unde au supravietuit nestingheriti si fara griji pâna în anii 80. Respectând adevarul istoric, editorii ne prezita si finalul anilor 30 când Petre Andrei, simpatizat de Carol al II-lea, are numeroase functii guvernamentale si, pentru a deveni ministru al educatiei si seful comisiei de bacalaureat a lui Mihai, accepta sa îmbrace uniforma ridicola a Frontului Renasterii Nationale, structura politica unica a Dictaturii Regale. Aceasta uniforma, care, dupa propriile marturisiri, îl cam „strângea” pe profesor va fi motivul persecutiei vreme de doua decenii îndurate de fiul sau din partea „tovarasilor de drum” locali ai barbarilor sovietici care au ocupat tara în 1944. Si povestea lui de „dusman al poporului”, nu numai din cauza ca era fiul „slugii lui Carol” (cum delicat stim ca se exprimau propagandistii comunisti), ci si pentru ca, în memoria tatalui, încercase o reînviere a PNT-ului, este una teribila din care reuseste, finalmente, sa scape gratie celor doi prieteni ai tatalui sau care facusera „pactul cu diavolul rosu” si erau în importante functii de decizie: Mihai Ralea si Cristofor Simionescu. Pe scurt, un caleideoscop fascinant si interesant care merita citit si analizat! i Petre Andrei, Petru P. Andrei - Memorii si istorii, volum îngrijit de Sorin Bocancea, Iasi: Institutul European, 2022, 500p. Volumul reuneste, într-o editie revazuta si adaugita, textele publicate anterior sub titlul Petre Andrei. Jurnal. Memorialistica. Corespondenta, Iasi: Graphix,1993 si Confesiuni Petru P. Andrei, convorbiri cu Diana Petrisor, Iasi: Ankarom,1997. ii Moftul cu „dz”-ul vine din alfabetul chirilic unde litera „z” este astfel scrisa. Daca la domnitorul Mihail Sturdza si la urmasii lui mai poate avea un sens aceasta ortografie vetusta, la ramurile colaterale ale Sturzestilor mi se pare exagerat acest scrupul în cazul folosirii alfabetului latin Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
