În episodul de fata sunt prezentate datele cunoscute despre persoana lui Ioan Nemisescu, traducatorul din româna în germana al Descierii Moldovei. Dintre numeroasele exemple de astfel de „identitati expresive” produse de N.A. Ursu pentru a dovedi identitatea între autorul cunoscut al traducerii volumelor din istoria universala a lui Gerhardi, care se semneaza Ioan Nemisescu, si autorul anonim al traducerii Descrierii Moldovei, tiparita la Manastirea Neamt la 1825, am retinut doar câteva calcuri lexicale dupa expresii idiomatice germane foarte specifice. De pilda, atât în Istoria politiceasca a Dachiei, cât si în Scrisoarea Moldovei, adjectivul german unehlich ‘(despre un copil) nelegitim’ este calchiat de Nemisescu prin sintagma afara de cununie, reproducându‑se astfel literal componentele morfologice ale derivatului german, prefixul privativ un‑ si subst. Ehe ‘casatorie; cununie’. În Scrisoarea Moldovei, de exemplu, traducatorul vorbeste despre un fiiu afara de cununie al lui Stefan. În alta parte, cuvântul Hauptstadt din originalul german, care înseamna ‘capitala’, este calchiat prin reproducerea literala a componentelor sale (Haupt ‘cap’, Stadt ‘oras’), în contexte precum: Soceava, ce au fost mai‑nainte orasul de capetenie a toata Moldova, sau Iasi, care este scaunul si orasul de capetenie al Moldovei. O alta coincidenta care nu poate fi întâmplatoare consta în consecventa cu care traducatorul echivaleaza termenii germani Feldherr ‘general; comandant suprem’ si Staat ‘stat’ prin neologismele de origine neogreaca arhistratig si, respectiv, polítie, lexeme deja curente în uzul carturaresc înca din veacul anterior. Neînregistrata de N.A. Ursu, as mai mentiona si forma istornic (= istoric), folosita cu consecventa de Ioan Nemisescu atât în Istoria lui Gebhardi, cât si în Scrisoarea Moldovei. Manastirea Neamt în prima jumatate a secolului al XIX‑lea. Tablou de epoca semnate de Gheorghe Siller Demonstratia paternitatii traducerii Scrisorii Moldovei fiind astfel facuta prin argumente textuale, nu‑i mai ramâne filologului decât sa gaseasca o identitate mai precisa în jurul unui nume! Cine a fost, de fapt, acest Ioan Nemisescu (în unele documente numele de familie apare si în forma Nimisescu)? Punând cap la cap informatii furnizate de istoricul Gheorghe Bevziconi (Boierimea Moldovei dintre Prut si Nistru, vol. II, 1943) si de folcloristul Artur Gorovei (articolul Sotii Nimisescu din 1939), cu alte date obtinute cercetând arhivele din Iasi si Chisinau, N.A. Ursu (loc. cit., p. 397‑398) contureaza urmatorul portret al personajului: „Ioan Nemisescu era originar din Transilvania, de prin partile Bîrgaului, familia lui apartinînd, probabil, categoriei sociale a nemesilor, adica a nobilimii mici si mijlocii. Nu i se cunoaste data nasterii. A venit în Moldova din copilarie, împreuna cu tatal sau Ilias Nemisescu, ulterior calugarit sub numele de Ilarion, care a fost ieromonah si egumen al unei mânastiri din Moldova. Au trait la Iasi. De copil si pîna în anul 1813, Ioan a functionat la Vistierie, «în serviciile de adunare a veniturilor si în multe alte functii administrative, demonstrând o buna capacitate, sârguinta si cinste», merite pentru care domnitorul Scarlat Alexandru Calimah (...) l‑a înaltat la rangul boieresc de medelnicer. (...) În anul 1806 (...) Ioan Nemisescu a obtinut rangul de medelnicer. (...) Dintr‑o marturie a Divanului si dintr‑un atestat de confirmare a rangului sau boieresc, emis de acelasi domnitor în anul 1814, rezulta ca «boierii pamânteni l‑au recunoscut drept boier neaos si mosier». În atestat este mentionat si faptul ca el «a adus patriei servicii laudabile, prin câteva traduceri de carti din limba germana în limba moldoveneasca». (...) În anul 1814 Ioan Nemisescu se decide sa ramâna în stânga Prutului, stabilindu‑se la mosia sa Gvozdauti, din tinutul Hotin. La 1817 exercita functia de pârcalab de Hotin. (...) Ioan Nemisescu moare la Gvozdauti în 1819.” Mozaicul destul de complicat al întregii istorii a tiparirii la 1825, la Neamt, a Scrisorii Moldovei se întregeste cu un detaliu oarecum amuzant: În originalul chirilic tiparit, pe la jumatatea paginii 23, înainte de Înstiintarea lui Bisching, dáscalul scripturilor, se afla o vigneta cu caracter decorativ, la capetele careia sunt inserate, pe doua rânduri, cele patru silabe ale numelui propriu Nicólae. A fost facuta presupunerea (Ursu,loc. cit., p 381) ca numele ar apartine unui anume Iancu Nicola sau Nicolae, unul din cei patru bursieri trimisi în anul 1825 de mitropolitul Veniamin Costachi la scoala româneasca a lui I. Eliade Radulescu de la Bucuresti. Acestui tânar i‑ar fi încredintat mitropolitul Grigorie Dascalu de la Bucuresti manuscrisul, pentru a‑l înapoia omologului sau iesean, proprietarul de drept al traducerii. Pentru „meritul” de a fi adus de la Bucuresti la Iasi manuscrisul cu traducerea efectuata de Ioan Nemisescu, tânarul carturar a gasit de cuviinta sa îsi imortalizeze si el numele... cu discretie! (Va urma) *Textul de fata reprezinta transcrierea conferintei Scrisoarea Moldovei, Neamt, 1825. Preliminarii la o editie a primei versiuni românesti a Descrierii Moldovei a lui Dimitrie Cantemir, în comparatie cu originalul latinesc si cu versiunea germana princeps, Frankfurt/ Leipzig, 1769 si 1771, sustinuta în cadrul sesiunii comemorative „Dimitrie Cantemir – 350”, sesiune organizata de Biblioteca Centrala Universitara „Mihai Eminescu” din Iasi si de Institutul de Filologie Româna „Alexandru Philippide” din Iasi, la data de 12 iunie 2023. Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
