Autorul serialului argumenteaza, în episodul de fata, utilitatea editarii, în transcriptie moderna, a versiunii germane din 1771 a Descrierii Moldovei. Înainte de a va prezenta datele esentiale privitoare la celelalte doua versiuni ale Descrierii Moldovei, cea latina originala, pastrata în manuscris, si cea româneasca, în traducerea tiparita la Neamt în 1825, permiteti‑mi, dragi colegi, sa mai zabovesc putin asupra versiunii germane tiparite, asa cum se poate vedea în imagine, la Frankfurt si la Leipzig, în anul 1771, cu titlul Beschreibung der Moldau (...). Aici avem exemplarul de la Biblioteca Universitara „Mihai Eminescu” din Iasi, exemplar pe care doamna Chihaia, patroana sectorului de „rara” de la BCU, ni l-a aratat, cu generozitatea arhicunoscuta si cu marea dumneaei pricepere, acum câteva minute, într‑o vitrina a expozitiei. Va mai prezint acum, si nu neaparat asa, de amorul artei, si exemplarul pastrat la Biblioteca Academiei Române, la Bucuresti, pentru ca, pe lânga stampila Academiei vedem aici si o stampila cu ex-libris-ul lui Alexandru Papiu-Ilarian. Amanuntul nu este lipsit de semnificatie, caci avem în fata chiar exemplarul pe care inimosul învatat ardelean îl avea la îndemâna atunci când a început travaliul sau de recuperare din Rusia a originalelor manuscrise ale operelor marelui carturar-voievod. Despre meritele de exceptie în editarea operei cantemiriene ale învatatului latinist voi spune câte ceva mai târziu, atunci când ma voi referi la soarta versiunii manuscrise a Descrierii Moldovei. Pe moment însa, întrucât consider ca editia germana ocupa un loc privilegiat în mecanismul difuzarii operei lui Cantemir, sunt dator sa mentionez ca originalul acesta german de la 1771 a mai fost publicat în România, tot cu un prilej aniversar, acum exact o jumatate de secol, cu titlul Beschreibung der Moldau, editie anastatica, cu un Nachwort de Constantin Maciuca, Kriterion, Bucuresti, 1973. Mai mult chiar, în urma cu un deceniu, înregistram si reproducerea, de asemenea facsimilata, a variantei publicate, cum am aratat mai înainte, de Anton Büsching, în doua tomuri succesive ale almanahului sau „Magazin für die neue Historie und Geographie”; titlul acestei publicatii: Editia princeps a cartii lui Dimitrie Cantemir „Descrierea Moldovei” – Beschreibung der Moldau, Hamburg, 1769-1770. Studiu bibliologic si editie anastatica de Florian Dudas, Oradea, 2013. Acestea fiind date, se pune o întrebare legitima: Care ar mai fi atunci rostul includerii versiunii germane în editia pe care o pregatesc? Dincolo de argumentul central, si anume punerea în paralel a celor trei „versiuni‑prototip” (latinesc, german si românesc de la 1825, cum le‑am numit), pentru a se putea urmari intuitiv si direct raporturile textuale dintre ele, mai exista si un motiv particular. Atât originalele de la 1769‑1770 si, respectiv, 1771, cât si reproducerile lor anastatice, semnate de Constantin Maciuca în 1973 si Florian Dudas în 2013, sunt tiparite toate în ortografia traditionala a limbii germane, asa‑numita Fraktur sau Frakturschrift, care a functionat timp de peste patru secole în cultura germana. Aceasta scriere „fracturata” mai este denumita, destul de impropriu, si scriere gotica – gotische Schrift, denumire care pune destul de multe probleme publicului nespecialist. Spun ca denumirea de scriere gotica este destul de improprie, deoarece ea poate duce la confuzia cu alfabetul gotic, un alfabet special, inventat în secolul al IV‑lea de catre Wulfila sau Ulfila, pornind de la alfabetul grecesc. Episcop arian al gotilor din Moesia Inferior, spatiu care includea si Dobrogea actuala, Wulfila si‑a creat astfel un instrument grafic adecvat transpunerii versiunii în limba gotica pe care el o daduse Bibliei. Cer scuze colegilor care sunt la curent cu istoria limbilor germanice daca mentionez în context faptul ca limba gotica este cu totul diferita de germana moderna! Or, „scrierea fracturata” a limbii germane nu este altceva decât alfabetul latin, „împodobit” cu acele „fracturi” specifice, si a fost inventat în Renastere, pe la jumatatea secolului al XV‑lea, ca un mijloc de diferentiere, în spatiul germanic si în cel scandinav, prin raportare la aspectul „clasic” al literelor latinesti (Antiqua), general acceptat în Europa. Oficial, la grafia fracturata s‑a renuntat în Germania abia în anul 1941, din motive... propagandistice. Oficialii nazisti pretindeau ca, în calitate de viitoare limba universala, germana trebuia sa aiba o scriere usor de înteles de catre toata lumea, adica... latineasca! Mentionez ca sarcina de a transcrie în ortografia germana actuala textul original tiparit în scrierea fracturata si‑a asumat‑o, pentru editia pe care o pregatim, tânara noastra colega Mariana Nastasia, cercetatoare la Institutul de Filologie Româna „Alexandru Philippide” din Iasi, careia îi multumesc pentru colaborare. Nu cred ca este acum cazul sa intram în detalii fastidioase, dar sunt convins ca nu ar fi inutil sa mentionez ca germana din Beschreibung der Moldau capatase deja, la momentul respectiv, configuratia germanei clasice, în care îsi exprimau gândurile un Immanuel Kant, un Goethe sau un Schiller! Ceea ce particularizeaza stilul si expresia în germana din Beschreibung der Moldau este modul de adaptare a numeroaselor toponime, hidronime, etnonime (nume de popoare), politonime (nume de localitati), a idiotismelor românesti, a turcismelor si grecismelor abundent reprezentate în textul cantemiresc original. Sper sa reusesc, în editia pe care o pregatesc, sa evidentiez specificul acestor fenomene din sfera contactelor interlingvistice si a traductologiei. (Va urma) * Textul de fata reprezinta transcrierea conferintei Scrisoarea Moldovei, Neamt, 1825. Preliminarii la o editie a primei versiuni românesti a Descrierii Moldovei a lui Dimitrie Cantemir, în comparatie cu originalul latinesc si cu versiunea germana princeps, Frankfurt/ Leipzig, 1769 si 1771, sustinuta în cadrul sesiunii comemorative „Dimitrie Cantemir – 350”, sesiune organizata de Biblioteca Centrala Universitara „Mihai Eminescu” din Iasi si de Institutul de Filologie Româna „Alexandru Philippide” din Iasi, la data de 12 iunie 2023. Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
