În contextul actual, în care guvernantii trebuie sa se asigure ca nu se va depasi plafonul maxim stabilit al deficitului bugetar, apare o dilema. Fie trebuie crescute veniturile bugetare, fie reduse cheltuielile statului. De obicei, prima varianta este cea mai des invocata. Statul este, de cele mai multe ori, un consumator net de resurse bugetare si rar pare dispus sa sacrifice privilegiile decidentilor si ale coteriilor lor. Eroarea statului de a consuma nepermis de mult se va ascunde mereu sub presul socializarii riscului, asa cum propun stângistii: cresterea impozitelor. Este moral tot acest mecanism al unui asa-numit contract social, un soi de acord nescris între stat si cetateni care prevede ca acestia sa accepte sa plateasca impozite si sa se supuna autoritatii legale? Nu este, din punct de vedere legal, asa cum sustin libertarienii (cei mai liberali dintre liberali), un furt legalizat din partea statului si chiar un atentat premeditat la proprietatea privata a fiecarui cetatean? Profesorul de filosofie de la Universitatea Durham, Philip Goff, cauta sa ofere unele raspunsuri pertinente. Acesta propune sa se faca o distinctie clara între ce e moral si ce e legal. În America secolului al XVIII-lea, în sensul legal al proprietatii, cineva putea sa detina un sclav. Eliberarea sclavului fara acordul proprietarului era considerata furt în sens juridic. Astazi, legile care stateau la baza functionarii institutiei sclaviei sunt considerate complet imorale, iar redarea libertatii unei persoane care a fost obligata împotriva vointei proprii este, în zilele noastre, laudabila. Un alt exemplu vizeaza relatia dintre legile Germaniei naziste si minoritatea evreiasca. Confiscarea proprietatilor evreilor a fost permisa de legile în vigoare, desi strict legal reprezenta un furt din punct de vedere moral. Revenind la întrebarea fundamentala daca impozitarea este un furt, atunci trebuie sa o interpretam din punct de vedere legal si moral. Daca fiecare cetatean este obligat legal sa plateasca impozite în baza venitului sau brut (banii încasati înainte de impozitare), atunci chestiunea e rezolvata din fasa: impozitarea nu este ilegala, nu este un furt! Chestiunea mai complexa este analiza dintr-o alta perspectiva: furtul moral. Venitul brut reprezinta banii pe care piata îi ofera în functie de foarte multe variabile. Cei care gândesc ca au pretentia morala exclusiva asupra acestui venit considera ca îi merita pentru ca au muncit din greu, s-au straduit si au facut sacrificii. Acesti bani sunt rasplata cuvenita. De ce sa vina cineva care, arbitrar, sa îi deposedeze de ceva care le apartine? Goff arata ca o asemenea viziune este prea simplista. Multi considera ca banii pe care îi primim reflecta fara rest cantitatea si calitatea muncii prestate. E o greseala sa privim lucrurile astfel, piata neputând sa distribuie nediscriminatoriu si moral bogatia creata. De ce salariul unui manager de fonduri speculative este mult mai mare decât al unui cercetator care descopera lucruri fundamentale pentru societate? Potrivit unor libertarieni de dreapta cunoscuti, Robert Nozick si Murray Rothbard, impozitarea este imorala deoarece statul încaseaza banii contribuabililor pe care au dreptul sa îi primeasca si nu pe care îi merita! Deci reprezinta o încalcare flagranta a drepturilor naturale ale oamenilor vizavi de proprietatea privata. Urmatoarea întrebare care se pune este: proprietatea privata este un drept natural? Daca da, impozitarea îl încalca? Extrem de relevant, în contextul distinctiei de mai sus, este urmatorul panseu. Daca ipotetic s-ar accepta argumentul social-constructivist conform caruia drepturile de proprietate sunt pur si simplu legale, atunci s-ar pune problema daca indivizii au dreptul moral asupra venitului brut câstigat. Însa, nu se poate adera la un asemenea silogism pentru simplul fapt ca în paradigma social-constructivista nu se recunoaste existenta drepturilor de proprietate „naturale”. Apoi, daca din punct de vedere moral, un individ reclama posesiunea asupra întregului sau venit brut, atunci acest fapt este determinat de ipoteza potrivit careia acesta reprezinta suma de bani pe care o merita ca rasplata pentru munca depusa. Se considera ca, în linii mari, piata este instrumentul cel mai bun pentru a calcula cât merita fiecare. Asa cum s-a aratat deja, o asemenea constructie teoretica nu este posibila. Asadar, piata ar avea capacitatea de a determina valoarea justa a veniturilor brute individuale si de a da sens dreptului legitim al individului de a si le apropria integral (impozitarea fiind considerata, pe cale de consecinta, un furt) daca si numai daca drepturile de proprietate sunt considerate drepturi naturale. O teza înselatoare a fost lansata în 2002 de catre influentii profesori de drept si filosofie de la Universitatea din New York, Liam Murphy si Thomas Nagel, în cartea lor, The Myth of Ownership (2002). Ei au demonstrat ca „Proprietatea privata este o conventie juridica, definita în parte de sistemul fiscal; prin urmare, sistemul fiscal nu poate fi evaluat prin examinarea impactului sau asupra proprietatii private, conceputa ca ceva care are o existenta si o valabilitate independente. Impozitele trebuie evaluate ca parte a sistemului general de drepturi de proprietate care contribuie la crearea lor. (...) Natura conventionala a drepturilor de proprietate este atât perfect evidenta, cât si remarcabil de usor de uitat. (...) Nu putem începe prin a considera ca fiind data... o alocare initiala a posesiunilor – ceea ce oamenii detin, ceea ce este al lor, înainte de interventia guvernului.” (Liam Murphy& Thomas Nagel [2002]. The Myth of Ownership, Oxford University Press, p. 8.) David Gordon de la Institutul Ludwig von Mises a formulat o critica la adresa tezei lui Murphy si Nagel care poate fi rezumata astfel: drepturile legale nu trebuie confundate cu drepturile morale! Oamenii detin drepturi morale care nu sunt/ nu pot fi produse de sistemele juridice, dar care trebuie respectate întocmai de catre legile care le construiesc. Singura ipostaza în care impozitarea este considerata furt (moral) se sprijina exclusiv pe ideea conform careia drepturile de proprietate sunt naturale si nu constructii mutual acceptate. Deci, indivizii au ascendentul moral de a-si apropria întregul lor venit brut. Teoriile filosofice ale drepturilor de proprietate baleiaza în interpretari dintre cele mai diverse si controversate. Socialistul Pierre-Joseph Proudhon (1809-1865) considera ca proprietatea este un furt. Altii demonstrau ca drepturile de proprietate sunt constructii sociale si legale, adaptabile diferitelor conjuncturi, motiv pentru care drepturile de proprietate nu sunt sacrosancte, fiind dependente de legile si conventiile umane. Libertarienii de dreapta asuma complet ideea drepturilor naturale de proprietate, pe când libertarienii de stânga pun un bemol. Acestia nu sunt de acord ca un cetatean sa aiba drepturi de proprietate exclusive asupra resurselor naturale la care fiecare poate reclama pretentii morale egale (de exemplu, un izvor de apa minerala sau o plaja cu nisip fin). Adeptii constructivismului social placid considera ca drepturile de proprietate sunt constructii socio-juridice menite sa raspunda nevoilor în schimbare. Libertarianismul de dreapta demonstreaza, prin apelul afin la drepturile de proprietate ca drepturi naturale, dreptul moral asupra veniturilor brute, ceea ce este echivalent cu a spune ca impozitarea este împotriva acestei stari de fapt, echivalîând cu furtul legalizat. Însa aceasta teorie functioneaza doar în acele comunitati umane în care impactul statului este zero sau minim, ceea ce o transforma mai degraba într-o utopie. În situatia obisnuita, cea în care statul se implica agresiv în economie si societate, piata nu reuseste sa produca si sa ofere rezultate juste, ceea ce din punct de vedere moral constituie un esec. Doar în conditia unei societati fara stat sau cu un nivel de guvernare publica minima se poate invoca dreptul exclusiv al individului asupra venitului sau total. Doar în aceasta optica se poate sustine fara echivoc faptul ca impozitul este un furt. Inima sus! Aurelian-Petrus Plopeanu este cercetator CS II dr. habil. si director al Departamentului de Stiinte Socio-Umane din cadrul Institutului de Cercetari Interdisciplinare, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi si cadru didactic asociat al Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor
