Razboiul Rusiei în Ucraina e momentul care valideaza o stare de fapt pe care putini analisti o spuneau cu glas tare: lumea era împartita, iar de-acum încolo va fi despartita. Polii de putere de pâna acum erau ca si în primul Razboi Rece, împartiti dupa valorile societale: democratie versus autocratie – cu sistemele economice adaptate ideologic acolo unde autocratia era comunista. 30 de ani de la caderea comunismului si încetarea teoretica a Razboiului Rece n-au fost de-ajuns pentru configurarea altor aliante. Nici nu se putea: oricât de importanta e geografia, oricât de globalizata a fost economia, chimia unei societati le va influenta pe amândoua: una e sa pui în centrul lumii pe individ, cu totul alta e sa pui statul. Astazi, însa, mai 2022, ne aflam într-un moment în care statele conteaza foarte tare, iar acolo unde nu exista aceasta chimie, ele sunt împinse în joc ignorând indivizii. Asta s-a întâmplat, practic, cu Rusia, în mic – oricât de mult va fi sperat Vestul european la o alianta geopolitica cu ea. „În mic”: pentru ca în mare va fi pusa problema Chinei. Ca sa întelegem ce înseamna toate acestea, trebuie sa ne uitam câtiva ani înapoi, pentru a observa cum s-au pregatit unele state pentru confruntarea geopolitica din deceniile viitoare: în 2018, presedintele chinez Xi Jinping modifica Constitutia si devine presedinte pe viata; în iunie 2020, Vladimir Putin modifica Constitutia si poate fi presedinte pâna în anul 2036; însusi Recep Erdoğan, dupa esuarea puciului, si-a terciuit adversarii si poate sta presedinte pe viata. Miscarea celor trei sângerosi autocrati nu tine numai de vointa de putere specifica rasei umane în general, ci are, în acest context un scop practic: înainte de confruntare si, mai ales, în timpul ei, eficienta e data de continuitatea leadershipului si, mai ales, de rapiditatea cu care se iau deciziile, fara prea multa consultare si pierdere de vreme cu indivizii care alcatuiesc statul; statul devine, în cele trei cazuri, un singur om – mecanismele si institutiile nu au decât a se supune potrivit unei discipline de tip militarist. S-o recunoastem: e un mare avantaj practic, în contextul de lupta pe care-l traim. Cu o observatie esentiala: depinde pentru cine duci lupta. Pentru statul ca adunare de oameni liberi sau pentru statul ca turma, aflat la dispozitia celui care-o hraneste si foloseste? Ca exemplu pasager, merita sa amintim aici viteza cu care China, în scop demonstrativ, a construit în pandemie de la zero un spital cu 1.000 de paturi în numai 7 zile; într-o tara democratica si liberala, acest lucru ar fi fost imposibil tocmai datorita legislatiei care acorda dreptul oricarei companii de a concura pentru o asemenea comanda. E, în aceasta dificultate de-a decide rapid, mecanismul antidespotic pe care societatea în care traim si l-a creat împotriva autocratiei si totalitarismului: e povara – dulce – a democratiei, pe care în momentele dificile trebuie sa o optimizam prin aliante puternice în jurul acestei valori: pe care, daca o pierdem, e greu de crezut ca o vom mai recupera vreodata. Exemplul precedent – caderea comunismului – e irelevant în lumea care va urma: el a fost posibil, atunci, tocmai datorita preexistentei unei aliante puternice care dovedise deja si lupta pentru libertatea individuala ca piatra de temelie a societatii. Azi nu stim cum vor evolua lucrurile peste, sa zicem, înca 30 de ani – cât s-au scurs de atunci încoace. Dar daca vrem ca democratia sa arate asa cum înca întelegem azi, avem de facut un lucru esential: de transmis mai departe mecanismele de psihologie sociala si alea doua-trei valori netranzactionabile pe care sta o democratie autentica, unei generatii cu creierii prajiti de TikTok, care risca sa penduleze între un consumerism tenace si superficial si degringolada psiho-sociala care o face sa caute din ochi orice cauza care i-ar da un sens si sa o îmbratiseze fara sa stie foarte precis ce face de fapt. Asta înseamna, adica, sa readucem la suprafata societatii marile carti, morala, marile modele si marile idei care au creat-o – astfel încât, reîntelegându-se pe sine însasi, sa mai poata strabate firesc înca un ciclu istoric, cum e cel în care tocmai intram. Nu, nu e de la sine înteles ca e usoara, buna si lasata de la Dumnezeu: în vremuri de genul asta, autocratiile par a fi avantajate prin rapiditatea cu care iau decizii si prin unitatea de actiune de tip militarist: de aia s-au si facut dictatori de facto pe viata si Jinping si Putin si Erdogan. E singurul text (v. În primul comentariu) pe care-l preiau integral din CRONICI (care sunt exclusiv print) – fiind editorialul de numar. Însa voi reveni pe cursdeguvernare cu niste fragmente sau rezumate din cele mai relevante analize si interviuri, macar de poftaJ) – cine stie, poate ca nevoia de-a ramâne lucizi si de-a aduna prezentul pentru a-l confrunta într-o zi cu viitorul creste de la o zi la alta. (Textul de mai sus e preluarea integrala a editorialului de numar din revista – exclusiv print – CRONICILE Curs de Guvernare, nr. 86. Alte câteva teme, autori, titluri – vor fi abordate însa numai în fragmente sau sinteze lapidare în saptamânile urmatoare. Redactia) SURSA: cursdeguvernare.ro
