Yukichi Fukuzawa (1835-1901) afirma ca: „Nu trebuie sa importam doar formele exterioare ale civilizatiei [n.a. occidentale moderne], ci trebuie mai întâi sa facem al nostru spiritul civilizatiei si abia apoi sa adoptam formele sale exterioare... Piatra de temelie a civilizatiei moderne va fi pusa doar atunci când sentimentul national va fi astfel revolutionat, iar institutiile guvernamentale odata cu el. Când acest lucru va fi facut, bazele civilizatiei vor fi puse, iar formele exterioare ale civilizatiei materiale vor urma în acord cu un proces natural, fara eforturi speciale din partea noastra, vor veni fara sa le cerem, vor fi dobândite fara sa le cautam. Iata de ce spun ca ar trebui sa dam prioritate laturii mai dificile a asimilarii civilizatiei europene. Ar trebui mai întâi sa reformam mintile oamenilor, apoi sa ne îndreptam spre decretele guvernamentale si abia în final sa iesim la lucruri exterioare.”1 Întelegem din cuvintele lui Fukuzawa ca dezideratul era ca Occidentul sa reprezinte doar triggerul care sa concilieze tensiunile seculare irepresibile dintre nostalgia trecutului traditional glorios si aspiratiile deloc conservatoare ale prezentului capitalist modern.2 Restaurarea Meiji (1868-1869) a eliminat sogunatul, a introdus o Constitutie (1889) – având la baza un model juridic conservator german – care a instalat un regim monarhic constitutional (noutatea fiind introducerea ideologiei privind „descendenta divina” a împaratului) si un parlament electiv cu o mai mare reprezentativitate, a militat pentru un grad sporit de educatie în rândul populatiei. Samuraii nu mai erau o clasa privilegiata. Printre altele, li s-a interzis sa poarte sabii în spatii publice. Armata a fost reformata pe temelii moderne, ceea ce a stârnit o contra puternica din partea samurailor. Cea mai cunoscuta ramâne Rebeliunea Satsuma (1877), ecranizata de regizorul Edward Zwick în Ultimul samurai (2003), în rolurile principale fiind actorii Tom Cruise si Ken Watanabe. Clanul Satsuma a pierdut batalia cu fortele imperiale si s-a supus împaratului. Se estimeaza ca aproape doua milioane de samurai au fost nevoiti sa treaca de la vechiul sistem feudal la noua arhitectura institutionala moderna. Pe plan extern, des invocata polemica dintre promotorul strategiei de invadare a Coreei, samuraiul Saigō Takamori (1828-1877) si adeptul abordarii prudente si pacifiste, apartinând unuia dintre cei mai importanti fondatori ai Japoniei moderne, Ōkubo Toshimichi (1830-1878), demonstra un dialog viu si democratic. Reforma educatiei a avut implicatii profunde pentru conturarea procesului public menit sa aduca societatii „civilizatie si iluminare” (bummei kaika). Modernizarea Japoniei a presupus un import destul de important de capital uman din Occident. În perioada 1867-1912, aproximativ 348 de profesori straini au fost angajati de catre stat (yatoi) pentru a sustine aceasta reforma, peste 39- dintre acestia fiind germani, aproape 23- britanici, 19- americani, iar 12- fiind francezi. Începând din anii 1880, studentii japonezi trimisi de stat la studii în strainatate au revenit si au început sa îi înlocuiasca pe asa-numitii yatoi. Plecarea la studii în strainatate, în special în Germania, Franta, Marea Britanie sau America, era precedata de un adevarat ritual. Studentii trebuiau sa mearga sa se roage la altarul sintoist din localitatea de bastina pentru a reusi sa-si plateasca datoria fata de patrie, sa bea o ceasca de sake sacru si apoi sa jure ca nu îsi vor face de râs tara în nici un fel! Se estimeaza ca un numar de 446 de studenti japonezi au fost trimisi de catre Ministerul Educatiei la studii în perioada 1875-1908. Cu alte cuvinte, proiectul Japoniei a urmarit ca agentii de modernizare indigeni sa preia rolul ocupat pâna atunci de cei alogeni, facând posibila tranzitia de la occidentalizarea directa prin imitatie la cea indirecta bazata pe adaptare la creativitate. Japonizarea a luat locul occidentalizarii, fara a distruge echilibrul dintre principiile jõi (excluderea strainilor) si kaikoku (deschiderea tarii)!3 În 1901, guvernul Meiji a reusit sa construiasca prima companie siderurgica nationala (Yahata-Seitetsu) pentru a sustine complexul militar în expansiune. Sloganul predominant în epoca era „îmbogatirea tarii, întarirea armatei” (fukoku kyōhei). Dupa victoria din Razboiul ruso-japonez (1904-1905), Japonia parea sa fie o natiune imperialista închegata, destul de puternica economic si militar pentru a fi luata în seama în relatiile internationale. Trebuie remarcat faptul ca modernizarea Japoniei a fost acompaniata de un echilibru între sintoism, sa îl numim – pentru simplificare – religia formala a japonezilor, si sistem (Tennosei). Ultimul era reprezentat de calitatea atribuita Împaratului de catre sintoism, aceea de Dumnezeu pe pamânt. Asadar, japonezul trebuia sa se sacrifice pentru el, o viziune care a functionat pâna dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Aceste reforme destul de ample, un soi de capitalism importat, au primit girul populatiei ca si cum ar fi actionat precum o mare familie unita. Dupa terminarea asa-numitei Revolutii industriale în jurul anului 1910, circa 45- dintre fermieri nu erau înca proprietari ai pamântului pe care îl lucrau si cultivau. Asadar, o noua reforma, de data aceasta agrara, era imperios necesara. Din pacate, o parte dintre reformele realizate în aceasta perioada nu au generat efectul scontat sau au contribuit suboptimal. Acest lucru s-a datorat faptului ca Japonia s-a confruntat cu un model de modernizare particular: întârzierea cu care a pornit aceste schimbari structurale/sistemice, izolationismul ermetic (sakokurei), început înca din 1633, si conservarea unui culturi non-occidentale.4 Cresterea nivelului de trai al Japoniei în perioada 1870-1940 reflecta totusi eficacitatea multor dintre reforme. În 1870, PIB-ul pe cap de locuitor al Japoniei se gasea la un nivel de 23- si 30- fata de cel al Marii Britanii si al SUA. În zorii Razboiului din Pacific (1941-1945), cifrele se schimba destul de spectaculos, variabila ajungând la circa 42- si 41- fata de cele doua mari economii ale lumii. Anul 1945, anul capitularii Japoniei, reprezinta momentul de prabusire a economiei japoneze si a nivelului de trai. Astfel, PIB-ul pe cap de locuitor al Japoniei reprezenta doar 11- din cel al SUA, ajungând la mai putin de 47- din cel înregistrat în 1940! Un mare intelectual japonez, Masao Maruyama (1914-1996) a povestit despre întâlnirea cu o studenta de-ale sale din Iran, revelatoare pentru tema de fata: „Tara mea, Iranul, a fost cândva un imperiu deosebit de puternic, mândru de excelenta culturii sale. Odata cu aparitia modernitatii, s-a scufundat la nivelul unei colonii si abia acum [la începutul anilor 1980] începe sa depaseasca aceasta conditie. Prin contrast, Japonia nu a devenit o victima a agresiunii imperialiste occidentale; în secolul al XIX-lea, a fost singura tara din Asia de Est care a reusit sa construiasca un stat independent… Îmi amintesc ca i-am raspuns afirmând o opinie pe care o exprimasem adesea înainte: daca ea vedea Japonia moderna ca pe un model, nu ar trebui sa studieze restaurarea Meiji doar ca pe o poveste de succes, ci si ca pe o lectie care arata cum sa nu realizezi reforme.”5 Bibliografie: 1. Yukichi Fukuzawa (2008). An Outline of a Theory of Civilization. New York: Columbia University Press, p. 22, 24. 2. Alastair Bonnett (2004). The Idea of the West. London: Red Globe Press, p. 68. 3. Yoshio Hara (1977). From Westernization to Japanization: The replacement of foreign teachers by Japanese who studied abroad. The Developing Economies, 15, p. 440-461. 4. Michio Nagai (1969). Social change in postwar Japan. The Developing Economies, 7, p. 395-405. 5. Wolfgang Seifert (2021). A Perspective for Japan: Fukuzawa Yukichi’s „Theory of Civilization”, 1875. Historická Sociologie, p. 65. INIMA SUS! Aurelian-Petrus Plopeanu este cercetator CS II dr. habil. si director al Departamentului de Stiinte Socio-Umane din cadrul Institutului de Cercetari Interdisciplinare, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi si cadru didactic asociat al Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor
