Este, oare, totul atât de dramatic si nu exista sperante de a stabili relatii bune între un copil si un tata vitreg? Într-adevar, experienta arata ca aproape fiecare tata vitreg se confrunta cu dificultatea comunicarii la început. (...) Cert este un lucru: nu va faceti iluzii, daca sunteti tata vitreg, ca micutul din prima casatorie a sotiei va dezvolta imediat un atasament puternic fata de voi. Acest lucru se întâmpla rar si, din nou, depinde de context. De obicei, este nevoie de timp pentru a construi o relatie. În diverse variante, povestile sau basmele în care „troneaza” mama vitrega pot fi gasite în folclorul tuturor tarilor. Este suficient sa te uiti în oricare dintre colectiile de povesti si basme ale popoarelor lumii, pentru a citi despre nenorocirile unei fiice vitrege care este urâta de noua sotie a tatalui ei. Povestea începe aproape la fel: tatal si fiica ramân împreuna dupa moartea sotiei si a mamei, traiesc în dragoste si armonie pâna când o femeie vine în casa si îsi stabileste propriile reguli. De obicei, aceasta femeie muta sotul în plan secund, îsi adora doar propria fiica, rasfatând-o si facându-i tot felul de capricii. Fiica vitrega, pe de alta parte, primeste imediat rolul de servitoare – face curatenie, gateste, spala, are grija de gradina si animale si îndeplineste sarcini nesfârsite pentru mama ei vitrega si copilul ei. În acest context, capul familiei joaca rolul unui tip discret, daca nu chiar sters. Sunt câteva indicii care ne arata ca îsi trateaza propria fiica cu tandrete si dragoste sincera, pe care nu o simte deloc pentru fiicele sotiei sale. Acestea, la rândul lor, probabil ca nu-l plac, sau cel putin nu-l respecta. De unde putem deduce: relatia dintre tata vitreg si fiicele vitrege nu merge nici ea întotdeauna bine. Acest conflict nu a fost dezvoltat în basm, dar ar putea servi drept baza buna pentru un eseu psihologic. La urma urmei, fetele sotiei lui erau, într-un fel, si ele lipsite de dragoste, de dragostea paterna. Marele povestitor C. Andersen a spus: „Nu exista basme mai bune decât cele create de viata însasi”. Si iata si „basmul” nostru de azi: „Am cunoscut un barbat, dupa doi ani de la divort, – m-am gândit ca acum vom avea o familie adevarata. Dar, dupa luna de miere, s-a dovedit ca sotul meu si fiica de sapte ani nu s-au înteles, ma simt mereu ca între doua pietre tari. Fata îl enerveaza pe sotul meu, nu face niciodata ce îi cere el, nu strânge masa dupa ce manânca, nu se supune cerintelor lui. Reprosurile lui nu se termina: «A facut mizerie! De ce nu ai învatat-o înca sa curete dupa ea? Nu vezi ca e lenesa?» Îmi protejez fiica, dar asta inflameaza situatia între mine si el. Am ajuns sa nu ne mai întelegem. La urma urmei, el e un strain fata de ea, n-ar trebui sa se bage, doar nu e taica-sau!” Dupa cum vedem, tatal vitreg a început prea repede sa ajusteze ordinea familiei dupa bunul lui plac. Poate ca acest lucru este cauzat si de gelozia fata de trecutul sotiei, îndoiala de sine, viziuni diferite asupra vietii si asupra cresterii unui copil, poate chiar are de obiectat ceva la adresa sotiei, e nemultumit de relatia lor si nu stie cum sa i-o spuna. Daca, de exemplu, a crescut cu o mama rece, pretentioasa si vede cum sotia face pe placul fiicei sale, un conflict este inevitabil. De asemenea, cuplul însusi nu a cazut de acord asupra regulilor comune din casa si nu le-a transmis copilului pentru ca acesta sa stie ce are de facut. Se dovedeste ca tatal vitreg are o multime de pretentii înca de la început, iar mama are un sentiment de confuzie si neputinta, o dorinta fireasca de a proteja copilul de o persoana care lui îi este, deocamdata, straina. Nu, nu vrem sa facem dreptate în lumea basmului, ci vrem sa facem putina lumina pentru ca în mintea oamenilor s-a întarit notiunea ca un tata vitreg este un înlocuitor neimportant al tatalui biologic. Auzim, adeseori, spunându-se „Nu are dreptul, doar nu e tatal lui!” Am putea crede ca aceasta notiune e rezultatul unor prejudecati banale, dar se pare ca nu, mai ales daca luam în considerare datele celor mai recente studii psihologice. Nu cu mult timp în urma, oamenii de stiinta din fostul spatiu sovietic au efectuat un sondaj în rândul scolarilor pentru a afla cum afecteaza conditiile familiilor lor bunastarea psihologica a copiilor. Psihologii au fost destul de surprinsi sa constate ca familiile complete, în general, nu au avantaje vizibile fata de familiile incomplete. Copiii care sunt crescuti doar de mama, dupa cum s-a dovedit, nu se afla în conditii mai putin favorabile decât semenii lor care au ambii parinti, respectiv si tata. Pe de o parte, credem ca rezultatul sondajului e o consecinta a tendintei de îndepartare a tatilor din treburile de familie, care e din ce în ce mai evidenta în ultimii ani. Prezent, uneori, doar formal în familie, complet cufundat în preocuparile sale profesionale, cu o meserie care implica, de pilda, plecarea în strainatate, tatalui nu-i mai ramâne timpul si puterea de a se implica activ pentru comunicarea în familie. Totul cade în grija mamei. În acelasi timp, tatal pare sa fie în familie, dar, de fapt, nu este, decât, poate, financiar. De asemenea, s-a constatat ca grupul de scolari care traiesc într-o familie completa, dar cu tata vitreg, ar fi cel mai putin reusit din punct de vedere psihologic. În cea mai mare parte, acesti copii fumeaza, consuma droguri sau alcool mai devreme, manifesta o tendinta crescuta la comportamente ilegale, sunt mai refractari, mai irascibili. Psihologii stiu ca toate aceste fenomene negative reflecta nu atât „înclinatiile vicioase” ale copilului, cât si disconfortul sau psihologic, lipsa de armonie spirituala. Când tatal sau biologic era în familie, dar, de fapt, nu era, fiind ocupat cu munca, si, ulterior, acest tata a fost înlocuit de un alt barbat, care vine cu pretentii, un tata care se implica, din start, în cresterea si educarea lui, atunci acest lucru poate crea repulsie sau un real disconfort copilului obisnuit cu alte reguli, cu un alt sistem familial, în care barbatul nu s-a implicat. Dorinta sincera a unui tata vitreg de a ajusta educatia copilului, în aceste situatii, poate avea consecinte grave, daca aceste lucruri nu sunt aplicate treptat si cu tact. Nu exista un barbat care sa aiba ca scop în viata sa devina tata vitreg. Cel care totusi devine, a urmarit un cu totul alt scop. Principala si uneori singura sa dorinta este sa-si conecteze soarta cu o femeie pe care el o iubeste sincer si o considera un partener de viata demn. Daca o femeie are un copil, atunci el actioneaza tinând cont de aceasta conditie suplimentara pentru aceasta uniune. Mai mult, e o conditie care nu favorizeaza o astfel de alianta, dar nici nu o împiedica. Cei doi soti pot avea o relatie fericita, iar copilul din casatoria anterioara sa nu reprezinte nici un impediment pentru fericirea conjugala. Care este motivul conflictelor, totusi, daca se întâmpla? Foarte des, acest lucru se datoreaza nu doar situatiilor mentionate anterior, ci si din cauza geloziei celui de-al doilea parinte biologic al copilului, respectiv tatal sau natural. Când soseste un nou adult în familie, parintele cu care copilul nu locuieste si copilul însusi au senzatia ca un alt strain încearca sa se amestece în relatia lor. De aici, comunicarea tatalui vitreg cu copilul devine anevoioasa. Constiinta de sine a copilului se formeaza în mare masura sub influenta modului în care este perceput de alti membri ai familiei, în primul rând de parinti. Copilul este deosebit de sensibil la atitudinea lor, de parca absoarbe aceasta atitudine, o trece prin el însusi, si-o însuseste si se simte asa cum îl vad adultii – iubit, dorit si necesar sau de prisos, inutil. Dragostea parinteasca ofera copilului armonie spirituala, inspira încredere în sine. Respingerea sa de catre un adult distruge armonia, submineaza stima de sine. Copilul începe sa se simta ca o non-entitate, un membru în plus al familiei, care nu numai ca nu aduce nicio bucurie nimanui, dar se transforma într-un obstacol enervant. În adolescenta, astfel de schimbari sunt percepute cel mai acut – ca o invazie si o invadare a spatiului personal. Copilul nu si-a împartit mama cu nimeni, erau împreuna. Ea si-a dedicat tot timpul si atentia doar lui. Dar, dintr-o data, apare un concurent în persoana tatalui sau vitreg. De ce proaspatul tata îi este adesea nesuferit? Aceasta reactie poate fi recunoscuta într-o oarecare masura drept naturala, deoarece din punct de vedere psihologic are o natura defensiva, pasiva sau activa, în functie de temperamentul copilului. Adaptându-se cumva la absenta unui tata, copilul a învatat sa se simta confortabil în comunicarea cu mama sa. Sosirea unui nou membru ameninta, din punctul de vedere al copilului, sa distruga armonia existenta. Iar tatal vitreg este perceput ca un rival nedorit, cel care ia dragostea materna. Problema este agravata daca în experienta timpurie a copilului a existat comunicare cu propriul sau tata, pe care începe sa-l idealizeze dupa divortul de mama sa. Daca si tatal apare la orizont, din când în când, aducând cadouri scumpe, aratându-se interesat de preocuparile copilului, facându-i toate mofturile, atunci copilul foloseste o comparatie elementara, care este extrem de dezavantajoasa pentru tatal sau vitreg. Copilul refuza sa-l recunoasca ca pe un tata adevarat, pentru ca îl cunoaste si îsi iubeste propriul tata cu care are o legatura strânsa. Cu cât copilul este mai mare, cu atât este mai acuta aceasta problema. Iar tatal vitreg, chiar daca initial este binevoitor, serios, dornic sa se apropie de copil, este adesea pierdut în fata unei ostilitati fata de sine. Situatia se complica si mai mult când exista o reactie la comportamentul nepotrivit al copilului. Tatal vitreg se teme ca interventia lui, în situatii în care trebuie sa ia masuri, de pilda, când afla ca la scoala copilul îsi agreseaza colegii sau când descopera ca absenteaza nejustificat de la ore, va fi privita de altii, de copilul însusi si de mama lui ca fiind un act de cruzime al unei persoane care nu are nici o legatura cu copilul. Drept urmare, capriciile, comportamentul neadecvat, atitudinile si cererile absurde ale fiului vitreg sau ale fiicei vitrege ramân nepedepsite si, uneori, când rabdarea se încheie si tatal vitreg actioneaza pentru a îndrepta situatia, sunt urmate de o reactie extrem de dura, care vin sa confirme, parca, temerile acestuia. Se întâmpla sa auzim: „Nu ai niciun drept sa-mi spui mie ce sa fac! Nu esti tatal meu!” Da, adesea, copiii pot reactiona negativ la casatoria mamei lor. Radacinile acestei atitudini ar trebui cautate în felul în care mama trata relatia sa cu barbatii anterior celei de-a doua casatorii. De exemplu, atunci când o mama si-a convins ani la rând copilul ca ea însasi, dupa divort, nu mai are nevoi personale, traieste doar pentru copil, si, dintr-odata, a îndraznit sa se gândeasca la ea însasi, si nu doar la ea, ci si la o persoana care este straina de copil, un barbat pe care el nu-l cunoaste. La nivelul inconstientului, copilul va avea sentimentul ca, în felul acesta, mama îi ia ceva ce trebuia dat numai lui, copilului, nu iubitului ei, actualul sot. Apoi, daca o mama a crescut un copil singura având sloganul „toti barbatii sunt niste nenorociti”, copilul doreste sincer sa o fereasca pe mama sa de acestia. Copilul va fi, pur si simplu, uimit de faptul ca mama lui va avea de-a face cu un „nenorocit”. El va interveni în toate modurile posibile în aceasta casatorie, se va certa cu tatal sau vitreg, poate chiar sa plece de acasa – si îi va fi foarte greu sa-si explice de ce mama lui avea nevoie de acest reprezentant ciudat al rasei umane. Este, oare, totul atât de dramatic si nu exista sperante de a stabili relatii bune între un copil si un tata vitreg? Într-adevar, experienta arata ca aproape fiecare tata vitreg se confrunta cu dificultatea comunicarii la început. Exista, însa, multe exemple în care s-au stabilit relatii minunate, spre satisfactia reciproca a tuturor membrilor noii familii. Astfel de exemple sunt încurajatoare si probabil ar trebui oferite si altora, ca model. Însa, cazurile difera si este foarte greu pentru oameni sa învete din exemplele altora. E ca si cum ai încercat hainele altcuiva care poarta cu trei numere mai putin decât porti tu. Pentru ca conditiile de viata ale fiecarei familii sunt în mare masura individuale, si pentru a oferi sfaturi specifice, un sfatuitor trebuie sa înteleaga temeinic aceste conditii. Cert este un lucru: nu va faceti iluzii, daca sunteti tata vitreg, ca micutul din prima casatorie a sotiei va dezvolta imediat un atasament puternic fata de voi. Acest lucru se întâmpla rar si, din nou, depinde de context. De obicei, este nevoie de timp pentru a construi o relatie. Prin urmare, oferiti-i atentie si dragoste, fiti rabdatori si toleranti, avantajul experientei de viata este de partea voastra. Doar astfel, copilul va depasi bariera sa interna. Si acest lucru, se întâmpla mai devreme sau mai târziu, dar se întâmpla. Si chiar daca nu va va spune „tata”, fiindca i-ar placea sa se adreseze ca unui prieten, va va aprecia la fel de mult ca pe tatal sau biologic, poate, în multe cazuri, chiar mai mult, caci viata, dupa cum o stim noi, vorba lui Andresen, bate întodeauna povestea si basmul. Cristina Danilov este psiholog
