Un tip coboara Copoul cu o umbrela deasupra capului, iar un alt tip sta pe o banca în fata Universitatii (nu importa daca acesta are sau nu umbrela). Tipul aflat în miscare cu viteza uniforma, din lipsa de preocupare, roteste umbrela în jurul axei acesteia în sens orar. O biata musca, aflata la marginea cupolei umbrelei, se gândeste ea sa se deplaseze în spirala arhimedica spre vârful acesteia, în sens antiorar. Sa se afle ecuatia traiectoriei insectei, asa cum o vede tipul sedentar, care sade pe banca. Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la nasterea profesorului Nicolae Irimiciuc, unul dintre cei mai importanti profesori de mecanica teoretica din tara (mecanica teoretica se ocupa cu studiul miscarii corpurilor, inclusiv a corpurilor ceresti). A fost cel mai apropiat colaborator al profesorului Dimitrie Mangeron si unul dintre membrii ilustri ai Catedrei de Mecanica Teoretica din politehnica ieseana. Profesorul Irimiciuc era unul dintre cei mai respectati profesori din universitate, fiind recunoscut pentru seriozitatea si exigenta sa. Profesorul era dintre aceia care dadeau examenele scrise „cu cartile pe masa”. Erau probe foarte grele, dar rezultatele pe care le obtineau studentii erau bune, ce-i drept, uneori nu chiar din prima încercare! Daca intrai la oral erai pierdut, trebuia sa extragi unul din cele aprox. 350 bilete de examen, atât de complexa era materia predata! S-ar zice ca am putea experimenta si noi, în pandemie, acest mod de examinare scrisa, în care rolul supraveghetorului la examen este aproape inexistent! Dar se poate compara eficienta transmiterii cunostintelor în sala de curs, cu ceea ce se întâmpla în on-line? Exigenta acelor examene era pe masura eforturilor depuse de profesori la curs si de asistenti la laboratoare, seminarii si proiecte. Acum câteva zile a avut loc la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi un eveniment omagial dedicat profesorului Nicolae Irimiciuc, iar unul dintre fostii sai studenti, acum decan al uneia din facultatile universitatii, evoca subiectul unei probleme care se rezolva la seminarele de mecanica teoretica, sub îndrumarea unuia dintre asistentii profesorului, acum el însusi un reputat profesor de mecanica teoretica, problema pe care o redau asa cum am înteles-o eu: Un tip coboara Copoul cu o umbrela deasupra capului, iar un alt tip sta pe o banca în fata Universitatii (nu importa daca acesta are sau nu umbrela). Tipul aflat în miscare cu viteza uniforma, din lipsa de preocupare, roteste umbrela în jurul axei acesteia în sens orar. O biata musca, aflata la marginea cupolei umbrelei, se gândeste ea sa se deplaseze în spirala arhimedica spre vârful acesteia, în sens antiorar. Sa se afle ecuatia traiectoriei insectei, asa cum o vede tipul sedentar, care sade pe banca. Va asigur ca, dupa un astfel de exercitiu, preferi, un timp, sa stai în ploaie, decât sa ai vreo umbrela prin preajma! Profesorul trata orice sarcina cu multa responsabilitate! Uneori cu prea multa responsabilitate! Îmi povestea un fost profesor din politehnica, precum ca, prin anii '70-'80, la una dintre organizatiile din institut s-a pus problema elaborarii unei strategii de îmbunatatire a activitatii didactice, sau cam asa ceva. De regula, astfel de lucruri erau tratate, mai mult sau mai putin, într-un mod formal. Cineva însa a avut nefericita inspiratie de a atribui aceasta sarcina profesorului Irimiciuc. Acesta a tratat problema într-un mod metodic, stiintific, asa cum stia el sa faca. Si, ca la orice lucrare stiintifica, a elaborat acel stadiu actual al cunoasterii în domeniu (azi îi zicem state-of-the-art), efectuând, pentru început, un sondaj în rândul studentilor, cei care astazi sunt, nu-i asa?, principalii beneficiari interni ai universitatii ca furnizor de educatie, asa cum se spune în noua limba de lemn a asigurarii calitatii. Astfel, studentii au fost întrebati asupra felului în care se desfasoara orele, asupra conditiilor de cazare etc. (azi îi zicem masurarea gradului de satisfactie a studentilor), asupra felului în care se implica profesorii în activitatea didactica (azi îi zicem evaluarea de catre studenti a cadrelor didactice) si altele asemenea. Conform calendarului, la o data anume s-au prezentat rezultatele preliminare ale activitatii de realizare a strategiei cu pricina. Si profesorul a început sa arate ca studentii nu au suficiente manuale, ca în camine nu sunt cele mai grozave conditii de cazare, ca la cantina mâncarea ar putea fi mai buna, ca unii profesori nu au cele mai principiale relatii cu studentii etc., într-un cuvânt, problemele din orice universitate din România, care erau cunoscute, dar care nu prea se spuneau în gura mare. Cert este ca actiunea cu pricina nu s-a mai finalizat, totul oprindu-se la acele rezultate preliminare, care deja erau prea mult pentru acele vremuri. Nicolae Irimiciuc a avut preocupari specifice unui intelectual rasat, de mare anvergura stiintifica si culturala. Astfel, între anii 1965-1968 elaboreaza, la solicitarea rectorului de atunci, acad. Cristofor Simionescu, o lucrare intitulata Istoricul dezvoltarii învatamântului tehnic superior din Iasi. Au rezultat doua volume dactilografiate, legate în pânza albastra, însumând aproape 1000 de pagini. Acest demers de recuperare a memoriei învatamântului tehnic iesean va fi reluat dupa 1990, astfel încât, în 2002, apare întâiul volum dedicat acestui subiect. În cuvântul înainte, academicianul Cristofor Simionescu arata ca lucrarea este o ampla si documentata fresca a evolutiei, în timp, a învatamântului ingineresc cu cea mai veche traditie în tara noastra […], o istorie adevarata, completa, elaborata cu o mare competenta profesionala si cu o înalta tinuta literara a formei de exprimare; cei care îl cunosc pe autorul acestui ciclu de lucrari […], pot avea certitudinea ca lucrarea va întruni toate calitatile exprimate mai sus. Volumele de istorie scrise de profesorul Irimiciuc nu sunt dedicate exclusiv învatamântului, ci contin si un numar impresionant de date legate de viata economica, sociala si politica a Iasului si a Moldovei, pentru încadrarea în context a demersului referitor la istoria învatamântului superior tehnic din Iasi. Era un intelectual de formatie pozitivista, care însa avea acasa numai carti de beletristica, era pasionat de istorie si un mare meloman! Si cu siguranta ca mai avea si alte pasiuni, pe care nu i le cunoastem, dar ceea ce se stie este ca principala sa pasiune a fost scoala! Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, cadru didactic si prorector responsabil cu activitatea didactica la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi
