Nu am avut niciodata prejudecati despre o vârsta sau alta, nici în „roz”, nici în „gri”, sau înca si mai rau. Ca si atâtia alti oameni obisnuiti, cred, care nu privesc chiorâs lumea si viata si nu se grabesc sa se lase deformati de, cum sa le zic, tiparele de portret - „robot”, ready-made, de pilda al celor tineri vs. al batrânilor, neaparat vazute contrastant, într-o ireconciliabila, ba chiar aproape „fatidica”, opozitie. Nu cred într-o asemenea inevitabila si ireductibila polarizare a vârstelor si nici în, corolar al ei, „de neocolit”, situarea lor în adversitate: faimosul „conflict între generatii”, o tema atât de batatorita, încât pare - da, doar pare - ceva de ordinul evidentei, o realitate atât de limpede configurata ca nici nu mai are nevoie de vreo reexaminare mai nuantata, „la rece”, fara preconceptii si parti-pris-uri. N-a iesit din nimic nici idealizarea tineretii, cum desigur, la cealalta „extrema”, nici sarja rezervata senectutii. Izvoarele acestei simetrii opozitive sunt universale, antropologic adânci, deopotriva detectabile în, de pilda, proverbe si expresii pe topos-ul vârstelor sau în emploi-uri de commedia dell arte, dominantele trimitând la vitalitatea simpatica, juvenila vs. rigiditatea si „rugina” batrâneasca. Singurul, dar marele pacat al unei atare „reprezentari” a raporturilor celor doua vârste, vazute într-o inconturnabila tensiune, fiind îngrosarea hiperbolica, dintr-un „condei”, a ceea ce în lume, în realitatea autentica a vietii, a omenescului, poate arata (si adesea arata) mult mai diversificat, mai bogat, mai imprevizibil si mai subtil trait, decât „capteaza” schema „imaginii” lor de circulatie inertiala si prea „expeditiva”. Scriind altcândva despre campanii „juvenile”, atunci în desfasurare, împotriva unor seniori de a caror „dictatura” se plângeau aliante conjunctural-pragmatice, în atac heirupist contra „dinozaurilor”, i-am întrebat pe cei care tot agitau aceasta porecla-arma daca au habar si de existenta, apucaturile si mai ales „sublimele” (caragialeste) scrupule ale… juvezaurilor, cu nimic mai buni în fond decât adevaratii dinozauri, si nu cei tintiti doar pentru a le lua locul „forte tinere” si naravas revendificative, cu violenta. Ticalosia tinereasca în ofensiva vs. ticalosia gerontocrata, în defensiva, ce tine cu dintii de scaune înalte? Totuna, în esenta. Marin Preda a scris în apararea unor talente tinere, veritabile, marginalizate de „gerontocratie”. Violenta de manifest a unei dorite „nopti a Sf. Bartolomeu” era, la celalalt pol, un belicos si hormonal asalt al… „juvecratiei” acelui timp. Nu întâmplator, tensiunii acutizate de apetitul râvnitelor pozitii dominatoare, de putere, obnubilând adevaratul ethos si fair play al competitiei meritocrate, centrata pe criteriul valorii dovedite, nu pe oplosirea simetricelor haite de „comilitoni” în jurul pseudo-argumentului” vârstei. Postceausimul i-a asmutit pe tineri si maturi împotriva pensionarilor-„povara” a bugetului, vazuti aproape ca niste „paraziti” ai celor înca departe de vârsta „retragerii“, o grosolana diversiune, extrem de ignobila, clocita în „laboratoare” de partid si mai de culise ca, întarâtând astfel de tensiuni, „alesii” si cei dragi lor sa jefuiasca tara în voie: „perdea” de fum peste realul saraciei, somajului, depopularii si derutei: „realizarile” de sumbru bilant al tuturor guvernarilor. O abordare speciala ar merita tema de fata, în implicatiile ei dureroase din domeniul Educatiei, Stiintei si Culturii, marginalizate, subfinantate criminal, împinse, pe variate cai, spre fie emigratie, fie o resemnarea platizanta si sterila. „Caile” cu pricina: promovarea imposturii (plagiate, numiri politice în management, ministri si premieri - catastrofe ale IQ si gramaticii…), cultivarea obedientei, nu a gândirii îndraznete, nu a spiritului critic, a liberei creativitati. Rezultatele, ar putea fi cu totul altele (si nu doar rarele exceptii existente mereu în climatul unui dialog deschis al vârstelor, fiecare cu potentialul ei distinct, în complementaritatea lor echilibrata si fecunda, nu în orgolioase si sectare, gregare tensiuni, cronofage, descurajante, sterpe. Asa ca, da: Jos cliseele-Diversiune! Nicolae Cretu este profesor doctor în cadrul Facultatii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic si istoric literar
