Aflat în ultimele decenii de viata, ma vad nevoit sa îmi asum eticheta de „reactionar”. Fiindca ma împotrivesc progresului cu orice pret, iar proliferarea a ceea ce numim „reteaua globala de comunicare digitala” o calific drept nociva! Cu toate acestea, ramân mefient la ideea de a introduce (De catre cine? De state, de organizatii internationale?) orice fel de cenzura. Prin cuvântul grecesc bárbaros (lat. barbárus) se desemna în antichitate indivizii din afara lumii civilizate (oikouméne), caracterizati prin necunoasterea limbii grecesti, mai târziu, si/sau a limbii latine, rudimentari ca educatie si comportament, necunoscatori ai normelelor elementare ale vietii citadine, ai igienei si ai bunei-cuviinte, cu moravuri ciudate si cu ritualuri religioase adesea sângeroase, lipsiti de coduri de legi stabile si condusi de obicei de tirani nemilosi. Toate limbile moderne au mostenit acest cuvânt, termenul derivat barbarie ajungând cu timpul sa desemneze orice societate sau perioada din evolutia unei societati dominata de asemenea defecte radicale. Împartasesc temerea celor care cred ca epoca pe care o traversam are atributele unei neobarbarii pe care, din cauza aspectului sau celui mai specific, o putem numi mediatica. *** Sunt pentru ordine si pace sociala, recunosc necesitatea organizarii de stat, a guvernului, a justitiei, a armatei si a politiei. Fara organizare politica, societatile umane ar intra în deriva, s‑ar prabusi în anarhie si haos. În acelasi timp, am o neîncredere instinctiva pentru tot ce înseamna îngradire, cenzura, supra‑reglementare. Pentru cei din generatia mea, ranile lasate de totalitarismul comunist nu se vor vindeca si vor fi un perpetuu memento despre ce înseamna cenzura si restrictiile de orice fel. Respect întotdeauna o norma, o lege sau o cutuma de a caror necesitate sau utilitate sunt convins. Nu vreau însa sa mi se prescrie sau sa mi se impuna reguli împotriva vointei mele, cu toate ca, daca sunt legiferate, ma supun si le acccept ca atare. Primesc cu interes si ma folosesc fara ezitari de orice inventie care îmi usureaza viata si munca, dar continui sa cred ca libertatea mea ca individ ramâne binele suprem, care nu se negociaza. În scoala mi s‑a inoculat ideea ca progresul, mersul triumfal al omenirii catre „culmile progresului si ale civilizatiei” este de neoprit, asa ca replica unui celebru personaj caragialian („da, voi progresul, voi progresul cu orice pret ”) mi se parea doar ridicola, nu si pernicioasa. Aflat în ultimele decenii de viata, ma vad nevoit sa îmi asum eticheta de „reactionar”. Fiindca ma împotrivesc progresului cu orice pret, iar proliferarea a ceea ce numim „reteaua globala de comunicare digitala” o calific drept nociva! Cu toate acestea, ramân mefient la ideea de a introduce (De catre cine? De state, de organizatii internationale?) orice fel de cenzura. Cred ca legile existente sunt suficiente, cu conditia de a fi aplicate cu rigoare. De aceea, nu pot formula un raspuns transant la tema pusa în discutie de redactia cotidianului la care colaborez. Ma voi multumi sa prezint, cu unele sumare comentarii, o scurta lista a viciilor postmodernitatii, favorizate, potentate, sau chiar produse, într‑un mod îngrijorator, de explozia necontrolata a „retelelor sociale” (Facebook, Instagram, TikTok): - manipularea vicioasa a anonimitatii; - transformarea dreptului legitim la opinie proprie în pretentia de a‑si impune cu forta propriul „adevar”, limitându‑le celorlalti dreptul la propria opinie; - invazia sufocanta a publicitatii; - disparitia instantelor critice si, implicit, a criteriilor de judecata si de ierarhizarea valorilor (morale, politice, sociale, stiintifice, religioase); - tribalizarea culturii, constituirea de clanuri închise care se folosesc fara scrupule de noile tehnici de comunicare pentru promovarea unor mediocritati sau a unor nulitati drept experti, lideri de opinie, predicatori, artisti, poeti sau prozatori „geniali”; - desconsiderarea bibliotecii, a cartilor traditionale si a lecturii, cu consecinte educationale imprevizibile pentru dezvoltarea intelectual-psihica, poate chiar neuronala, a copiilor si a adolescentilor; - predispozitia spre autism si însingurare, favorizate de lipsa comunicarii reale, bilaterale, substituita, paradoxal, de atotputernicia iphone‑ului si al tabletei; - cinismul si rapiditatea în difuzarea stirilor false (fake-news); - decredibilizarea, pervertirea sau prabusirea retelelor de competente si a institutiilor garante ale stabilitatii si continuitatii traditiilor: scoala, universitatile, presa, biserica; - proclamarea drept obsolete si învechite a principiilor umanismului clasic; - declararea modelului civilizatiei greco-romane si a crestinismului drept instrumente de opresiune si abuz al omului european împotriva celorlalte culturi; - agresivitate verbala în promovarea „principiilor gândirii politice corecte”, în fapt, o reîncalzire a supei anarhisto‑marxiste, cu ingrediente libertar‑egalitariste; exemplul cel mai revoltator; saltul de la „black is beautiful” catre „white is hateful” a devenit reperul facil pentru seria nesfârsita a „rasturnarilor de paradigma”; - lumea pluripolara a traditiilor diverse aflate în dialog si interferente, cu care ne‑a obisnuit istoria de câteva milenii bune, tinde sa se transforme într‑una uniforma, a monologurilor precare în cadrul unor entitati etanse („bule” în jargonul tinerilor care îsi definitiveaza instructia în „cluburile de fite”). Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
