Opinia generala e ca retelele sociale detin prea multa putere în gestionarea normelor de exprimare online. Ele nu ar trebui sa fie cele care decid singure asupra libertatii de exprimare, deoarece devine din ce în ce mai clar ca cei care le conduc favorizeaza minimizarea consecintelor politice în loc sa acorde prioritate libertatilor individuale. Dezbaterea despre reglementarea retelelor sociale nu este noua, iar fiecare parte implicata are un set de argumente pertinente. Cei care militeaza pentru un anumit nivel de cenzura aduc doua principale argumente: 1. posibilitatea de a controla si elimina continutul nociv, inclusiv tipurile de reclame care pot fi distribuite; 2. limitarea influentelor negative asupra opiniei publice, prin diminuarea fake news si verificarea stirilor distribuite, mai ales în cazul celor care pot genera panica în rândul populatiei. Cei care se opun oricarui tip de cenzura sustin ca, prin aplicarea unor filtre, se limiteaza libertatea de opinie, media independenta poate fi inhibata sau chiar interzisa, retelele sociale pot fi controlate de guverne autoritare, iar cetatenii devin mai ignoranti si mai putin implicati, inclusiv prin scaderea nivelului de toleranta în societate. Exemplele din tari cu un nivel ridicat de cenzura, autoritare, la care m-am referit în articolul anterior, pot servi ca indicatori pentru încercari de implementare ale unor reglementari în tari democratice sau chiar la nivel global. În urma evolutiilor din China si Rusia, putem anticipa ce s-ar întâmpla daca mai multe state ar solicita moderarea continutului distribuit si tragerea la raspundere pentru diverse încalcari. Printre multele scandaluri legate de manipularea cu ajutorul retelelor sociale este interesant de mentionat modul în care, în 2014, Facebook a desfasurat un experiment prin care a modificat paginile a aproape 700.000 de utilizatori în asa fel încât sa-i determine sa aiba o parere mai buna sau mai proasta despre ei însisi si prietenii lor. În urma controversei generate, reprezentantii companiei au justificat ca experimentul s-a încadrat în limitele conditiilor acceptate odata cu crearea contului, chiar daca utilizatorii si-ar fi dorit un acord explicit, informat, ca vor fi implicati în astfel de actiuni. Totodata, algoritmul nu a fost dat publicitatii, iar faptul ca exista entitatii private care pot influenta gândurile si atitudinile atâtor oameni este revoltator. Si toate acestea s-au întâmplat dupa ce, în 2010, tot Facebook permisese companiei britanice Cambridge Analytica, care avea sa lucreze mai târziu pentru campania electorala a lui Donald Trump, sa aiba acces la conturile a 87 de milioane de utilizatori. Vicepresedintele companiei era nimeni altul decât Steve Bannon, numit ulterior consilier de fostul presedinte SUA. Prin intermediul unui cercetator de origine rusa, Aleksandr Kogan, care a creat o aplicatie pe Facebook sub forma de quizz, datele celor 270.000 utilizatori care au folosit-o, dar si ale prietenilor lor, au fost colectate si vândute unor clienti diversi. Trump a reusit sa o învinga pe Hillary Clinton inclusiv prin mobilizarea superioara a electoratului sau si a indecisilor, pe baza datelor obtinute si exploatate de Cambridge Analytica. Desi initial s-a crezut ca firma a fost implicata si în Brexit, ancheta a concluzionat ca doar doua campanii pro-Brexit s-au folosit ilegal de Facebook pentru a trimite mesaje nesolicitate utilizatorilor, fapt care a costat gigantul american o amenda modica. Discutiile despre reglementare au reizbucnit cu putere în momentul atacului de pe 6 ianuarie asupra Capitolului, potentat de modul în care Trump a incitat pe Twitter. Twitter a reactionat, cu oarecare întârziere, la protestele vehemente, si pe 8 ianuarie l-a interzis permanent pe fostul presedinte SUA de pe platforma. Facebook o facuse deja, cu o zi înainte. Înca frustrat de pierderea accesului la principalul sau canal de comunicare, Trump urmareste sa-si lanseze propria retea sociala, Truth Social. Opinia generala e ca retelele sociale detin prea multa putere în gestionarea normelor de exprimare online. Ele nu ar trebui sa fie cele care decid singure asupra libertatii de exprimare, deoarece devine din ce în ce mai clar ca cei care le conduc favorizeaza minimizarea consecintelor politice în loc sa acorde prioritate libertatilor individuale. Iar perspectivele unor amenzi semnificative stimuleaza si mai mult restrictionarea ei, inclusiv prin autocenzura. Mai ales în cazul eliminarii de continut online, decizia ar trebui sa apartina unor autoritati democratice, în loc sa fie supuse mecanismelor interne ale unor companii private. În februarie, în Parlamentul European a avut loc de dezbatere în care s-a discutat nevoia reglementarii retelelor sociale pentru a întari democratia. Cel putin în tarile democratice, normele ar trebui sa fie clare si egale pentru toti utilizatorii, indiferent de pozitia acestora. Reglementarile ar trebui sa permita utilizatorilor sa semnaleze derapajele, dar si sa ofere instrumente care sa asigure un echilibru de putere între cetateni, state si retelele sociale. George Plesu este manager cultural, presedintele Asociatiei AltIasi
