Judecând lucrurile la rece, daca se va pune vreodata, serios, problema reglementarii, nu doar a retelelor sociale, ci a Internetului în ansamblul sau, întrebarea care se va naste imediat din spuma marii este de catre cine? Mai precis, de catre ce sistem (negresit institutionalizat, dar în spatele caruia se vor afla niste personaje - cine anume?)? Am doua comentarii referitoare la subiectul propus de ZDI în noul final de an. Primul ar fi, tehnic vorbind, plat, simplu, indolent, redus la un da entuziast (cu gura larg deschisa în zâmbetul natâng de aprobare): sigur ca retelele sociale (si Internetul în general) trebuie reglementate! Supuse celor mai aspre legi de political correctness, daca se poate! Sa devina un câmp plin de floricele, pe care zburda, fericiti, mieii neprihanirii (acei „îngerasii” cu creierele spalate, eliberate, carevasazica, de „pângarirea” prin conservatorism, autarhie, colonialism, misoginie, rasism, discriminare ori alte racile ale trecutului involuat)! Si totusi, sa admitem, practic vorbind, orice internaut de minim bun-simt ar privi cu scepticism un asemenea raspuns la dilema tematica. Pai, ar întreba dumnealui justificat, nu sunt ele, retelele, deja reglementate? Nu-l avem oare pe „Mr. Robot” pretutindeni? Care taie si spânzura (adica cenzureaza si suspenda) tot ce iese din orizontul lui limitat, procustian, de întelegere a notiunii de „lezare a sentimentelor” (mastera simpaticei corectitudini politice de astazi)! Ce „reglementari” sa-i mai introduci în memorie unui astfel de - parol, monser! - comisar al serviciului de control al informatiei din vremea lui Nea Iosefica Vissarionovicel Stalinas? Grea misiune! Ca sa nu spun „imposibila”, ca mai vine - Doamne fereste! - scientologul hollywoodian (asadar politically correct!) Tom Cruise si o „rezolva”... Apoi (nota bene, doamnelor si domnilor, aici se strecoara, curajos, cel de-al doilea comentariu al sussemnatului!), judecând lucrurile la rece, daca se va pune vreodata, serios, problema reglementarii, nu doar a retelelor sociale, ci a Internetului în ansamblul sau, întrebarea care se va naste imediat din spuma marii este de catre cine? Mai precis, de catre ce sistem (negresit institutionalizat, dar în spatele caruia se vor afla niste personaje - cine anume?)? Care vor fi „ostenii” de netrecut ai universului tehnologic si, mai ales, „legiuitorii” lui din fundal? Nu ma lansez deloc în retorici gratuite si veti vedea mai jos de ce! Un serial slabut, de unde am preluat titlul textului de fata (Mr. Robot) si din care am avut puterea sa urmaresc doua episoade, fara posibilitatea psiho-intelectuala însa de a reveni la celelalte, în ciuda proastei lui constructii, porneste de la o premisa interesanta (chiar daca o dezvolta ulterior greoi). Aceea ca, în spatiul virtual, se duce un razboi teribil între forte oculte, obsedate de suprematia informatica mondiala. As vrea sa-l numesc „razboiul nevazut”, dar nu ar fi adecvat. Confruntarea respectiva, desi derulata de-a lungul cablurilor coaxiale, prin router-ele atotcuprinzatoarei wireless network sau prin întortocheatele noduri de Internet, are, în fapt, un suport foarte concret, efectele fiindu-i cât se poate de vizibile în lumea palpabila. Ei bine, acum apare smecheria (pe care realizatorii serialului ar fi putut sa o articuleze putin mai vioi decât au facut-o în realitate). Acolo, în film, totul pare cumva reglementat, în sensul ca institutiile statului si companiile lupta pe viata si pe moarte, cu legea într-o mâna si laptop-ul în alta, împotriva „haiducilor” hackers. Doar ca, la un moment dat, nu mai stii care dintre ei se situeaza de partea binelui si care nu. Ba chiar habar n-ai daca mai exista ori nu vreun „bine” pe undeva. Ma rog, conspirationita acuta, netratabila, dar întrebarea turmentata ramâne: „Si eu cu cine votez?” Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
