Jurnalistul Paul Palencsar a descris pe pagina sa de Facebook un moment din ceea ce înseamna pelerinajul la Iasi: credinta, speranta. El a surprins în tren o batrânica obosita dupa zecile de ore petrecute la coada, busuiocul fiind singura dovada ca si-a atins calatoria. Postarea lui Paul Palencsar: Batrâna si-a pus plasa lânga picior si haina groasa pe cuier. Doar busuiocul îl tinea ca atunci când a intrat în vagon. L-a tinut asa ore, cuminte, senina, rabdatoare. Si dac-ar fi lasat busuiocul, cu ce l-ar fi înlocuit? Cu blugi, cu Mall, cu Iphone 15? Bani, piscina, iaht. Si daca batrânei cu busuioc i-L luam pe Dumnezeu, ce-i dam la schimb? Pustiul din noi? Depresia si Xanaxul? Vagonul de tren s-a umplut cu miros de busuioc. Mai erau douazeci de minute pâna la plecare. Ploaia se prelingea pe geam. Batrâna s-a asezat lânga mine, însotita de doua tinere. În vagon, multi veneau de la Mitropolie. Erau zgribuliti, scuturând umbrele sau pelerine. Pretutindeni, mâini cu busioc. Ca sa ajunga la Sfânta Parascheva, oamenii au stat ore întregi sub cerul noptii si al diminetii reci de octombrie la Iasi. Anul asta, pelerinajul a început cu o saptamâna mai devreme. Ploaia nu se oprea nici acum, aproape seara. Era frig si mirosea a iarna. Ce le dam în locul Sfintei de la Mitropolie celor care tin busuiocul ca pe singurul lucru adevarat din viata lor mica, trista si necajita? Le spunem ca Dumnezeu nu exista? Ca totul e plasmuirea omului care nu-l citise pe Darwin si Marx? Când mâinile nu vor mai purta busuioc pe strazi si ulite, în trenuri si gari, omul va fi murit de mult. Cu înauntrul gol, vom defila printre planete pustii. Spre nicaieri.
