Desi, pentru români, 11 septembrie ar fi trebuit sa ramâna în istorie drept data cuceririi Plevnei (în 1877), noi nu vom putea uita, totusi, ziua de 11/09 a anului 2001. Poate nu ar fi rau sa meditam la sângeroasa lectie care a fost servita atunci lumii civilizate. Era într-o zi de marti, care venea, în America, dupa weekendul prelungit cu ocazia Zilei Muncii (prima zi de luni din septembrie), varianta americana (din 1887) a lui Unu Mai muncitoresc. Desigur ca data fusese aleasa intentionat pentru a prinde maximum de aglomeratie la munca si pe aeroporturi. La Iasi, în cursul diminetii, tocmai participasem la universitate, în amfiteatrul III.11, la sustinerea tezei de doctorat a Cameliei Gavrila sub eleganta îndrumare a distinsei profesoare universitare Elvira Sorohan. Fusese o celebrare a lui Blaga, facuta, cu aplomb si eruditie, de navalnica sefa a învatamântului iesean postcomunist urmata de o libatie pe masura. Ajuns acasa, aproape de ora 16, am deschis din întâmplare pe Pro Tv (la acea vreme singura alternativa civilizata la televiziunea nationala, etern vânduta celor de la putere!) unde am urmarit stupefiat imagini cu ceea ce parea un teribil accident de avion: o cursa de linie care, din motive necunoscute, se lovise de unul din cele doua turnuri gemene ale World Trade Center din New York. Cum tocmai fusesem în 1998 acolo, pe Top of the World, ma uitam anesteziat la ce se întâmplase nevenindu-mi a crede ochilor. Pro Tv-ul difuza evenimentul preluând live transmisiunea de pe CNN astfel încât am vazut, socat, în direct, si intrarea celui de-al doilea avion în turnul sudic, moment în care absolut toata lumea a înteles ca suntem martorii unui monstruos atac terorist. Astfel încât evenimentele ulterioare (avionul prabusit peste Pentagon si cel cazut în Pennsylvania gratie curajului calatorilor care au sarit si au anihilat, cu pretul vietii lor, atacul asupra Casei Albe!) nu ne-au mai impresionat prea tare în starea de stupefactie în care eram. 11 septembrie este borna care arata începutul declinului civilizatiei occidentale ca model exportabil de bunastare si dezvoltare, de toleranta si valori. A fost începutul noii barbarii, un timp al dezagregarii valorilor, al irationalului, al urii si resentimentelor, al insurectiei exclusilor si minoritarilor, al domniei lotrilor si al crimei. A fost o stranie revansa a strigoiului comunist care parea înmormântat odata cu prabusirea Uniunii Sovietice, dar care, iata, renastea sub chipul ucigas al Jihadului, capabil sa loveasca letal lumea occidentala, democratica. Primul mit spulberat de Mohamed Atta si cei 18 ciraci ai lui a fost ca barbarii ar fi prosti. Finantati cu banii din traficul de droguri afgan (nouazeci la suta din heroina lumii este produsa în fermele de opiacee din Afganistan controlate de talibani si al-Qaeda!), atacatorii s-au pregatit minutios la Hamburg si apoi în Statele Unite, si-au luat nestingheriti licente de zbor americane (pentru a putea pilota ei avioanele deturnate!), au exploatat vulnerabilitatile lumii libere (toleranta excesiva, controalele superficiale la cursele interne, usa deschisa în cockpitul pilotilor, antrenamente libere si armament de vânzare la discretie) si au planificat totul cât se poate de diabolic (ziua aglomerata, cursele din Boston spre California cu rezervoare imense pline de kerosen, ora la care toti erau la birou etc.) executând rapid si eficient atacul, cu pretul propriilor vieti, desigur. Palma data pe obrazul lumii libere de cei nouasprezece ticalosi îndoctrinati mai rasuna înca si azi. Al doilea mit care s-a prabusit atunci a fost imaginea hollywoodiana asupra serviciilor de spionaj americane, care s-au dovedit a fi conduse de niste ageamii penibili, fiind prinse cu pantalonii în vine de fanaticii musulmani ai al-Qaeda. Lipsiti de fondurile nelimitate si atotputernicia de a fi deasupra legilor de care beneficiaza colegii chinezi sau rusi, strânsi cu usa de controlul democratic al Congresului, „baietii destepti” ai serviciilor americane au suferit atunci cea mai umilitoare înfrângere din istorie, neprevazând un atac cu caracter de razboi, asa cum America nu mai avusese pe teritoriul sau de la Razboiul Civil. În plus, au fost mereu obligati sa calce cu atentie prin câmpul de mine al intereselor politice divergente din Congres: de exemplu, dosarul implicarii serviciului consular1 al Arabiei Saudite în organizarea atacului fiind facut public, cu jumatate de gura, de Joe Biden abia saptamâna trecuta ca urmare a presiunii organizatiilor civice si a faptului ca marile afaceri cu familia regala saudita (din care facea parte si fugarul Osama bin Laden!), de zeci de miliarde de dolari pentru armament, au fost regizate de republicani. Pe scurt, desi a avut informatii, FBI-ul nu a fost capabil sa le analizeze cum trebuie si sa avertizeze comanda politica asupra lor. (Sau nu au vrut, „ca la Pearl Harbour”, ar spune conspirationistii!) Oricum, stupoarea de un minut a lui Bush jr. când i s-a spus vestea la ureche în timpul unei vizite pasnice la o gradinita, e mai mult decât graitoare despre informatiile pe care le avea vrednicul Commander in Chief, cel care va declansa rapid, compensatoriu!, cel mai lung si costisitor razboi din istoria Statelor Unite. Cu rezultatele pe care le-am vazut. În fine, poate cea mai importanta lectie asupra careia s-ar cuveni sa meditam este aceea a presupusului caracter infailibil si universal al democratiei liberale de tip occidental bazata pe un model economic ce privilegiaza profitul (ceea ce genereaza investitii masive în dezvoltare tehnologica) si care exploateaza foarte eficient consumismul, care e, inevitabil, natural si universal. Chiar si în cele mai strict controlate societati, conduse de dictatori de dreapta sau de stânga, consumismul este un motor implacabil al schimbarii. Românii l-au dat jos pe Ceausescu mânati de consumism si au intrat apoi sub tirania speculatorilor economici deghizati în capitalisti interni sau externi animati fiind de acest impuls „mai mult decât animalic” (caci animalele manânca doar pentru a-si potoli nevoile organice si sunt agile si învingatoare în lupta doar atâta timp cât le e foame!). Consumismul roade intern orice regim autoritar sau tiranic pentru simplu motiv ca acestea nu sunt în stare sa ofere diversitatea de marfuri atractive a capitalismului. Dar este consumismul inevitabil legat de democratie, de sistemul liberal democratic occidental? Poate el fi obtinut fara democratie? În fond cele mai bune afaceri, se fac cu regimurile totalitare, unde Tatucul/ Führerul are la dispozitie o tara întreaga pe care o negociaza ca si cum ar fi mostenirea lui tac-su. Cum s-ar putea iesi din aceasta dilema, în care Angela Merkel tine lectii de democratie si pune România în ghetto-ul din afara Schengen, dar nu are nicio remuscare în cooperarea cu sângerosul tar Putin pentru o conducta de gaz dedicata Germaniei care sa ofere o pârghie eterna de santaj regimului de la Moscova? Nu stiu ce s-ar putea argumenta aici. Când vezi ca dupa o cheltuiala colosala timp de doua decenii fiorosul War on Terror american s-a fâsâit penibil cu retragerea lasa a lui Biden care a facut sa se prabuseasca instantaneu castelul de carti de joc al unei pretinse democratizari, realizezi ca de acum suntem pe cont propriu. Ca daca „interesele” economice ale marilor jucatori o cer, o tara mica, corupta, subdezvoltata si imprevizibila poate fi lasata în plata Domnului, la discretia talibanilor interni sau externi. (Noroc ca Uniunea Europeana are o piata de desfacere buna în România pe care va vrea sa o protejeze!). Vorba lui Eminescu: „nu credeam sa-nvat a muri vreodata”... 1 Loc predestinat, se pare, având în vedere sectionarea cu drujba în Consulatul din Istanbul, pe 29 septembrie 2018, a jurnalistului saudit dizident Jamal Khashoggi, din ordinul printului mostenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, vrednic partener de afaceri al lui Donald Trump. Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
