Concertele ordonate vineri, sâmbata, duminica si luni au prilejuit auditii unice pentru ca opus-urile prezentate ajung extrem de rar sau nu ajung deloc pe scenele noastre de concert. Un prim argument a apartinut ansamblului Les Dissonances, avându-l ca dirijor si solist la vioara pe David Grimal. Instrumentistii proveniti din mai multe tari ale continentului au inclus în programul de la Bucuresti doua piese de rezistenta ale simfonismului veacului XX: muzica baletului „Pasarea de foc”, scrisa de Igor Stravinski în tineretea sa revolutionara pariziana (1910) si Concertul pentru orchestra, una dintre ultimile partituri terminate de Béla Bartók în anii din urma ai vietii, ca refugiat în America de Nord. Orice ansamblu orchestral are de învins dificultatile scriiturii din cele doua lucrari, de exprimat frumusetea exotica a melodiilor din folclorul rus si maghiar, subtil inoculate limbajului componistic dublu-valent - romantic si modern. Admirabile s-au dovedit versiunile deplin consonante spiritului dorit de compozitori, versiuni oferite de ansamblul „Les dissonance”. Conducatorul sau, David Grimal, a multumit si ascultatorii obisnuiti cu prezenta solistului într-un concert simfonic, interpretând doua creatii la fel de iubite: Poemul opus 25 de Ernest Chausson (1895) si „Tzigane”, alt titlu de referinta din creatia franceza, ramasa de la Maurice Ravel (1924). Întreg programul a oferit o imagine clara a componisticii premoderne si echilibrat moderne, un prilej de a asculta acest ansamblu care a lasat dorinta de a fi reascultat în România. Infinit mai rar programata la noi, Simfonia a III-a (1893-1896) de Gustav Mahler a fost alegerea dirijorului Paavo Järvi, aflat sâmbata 18 septembrie la conducerea renumitei orchestre Tonhalle din Zürich, a corului Filarmonicii „George Enescu” (pregatit de Iosif Ion Prunner). Simfonia aceasta sintetizeaza tot ce s-a acumulat mai pretios ca scriitura si forta emotionala în perioada romantismului muzical, un poem amplu, întors de Mahler dinspre zonele înalte ale spiritualitatii (pe care nu le paraseste) spre realitatea cotidiana a proximitatii secolului XX. O muzica frematatoare, grandilocventa, profund lirica, melodioasa, ce covârseste ascultatorul. Un examen ansamblurile orchestral-vocale si pentru mezzosoprana (Wiebke Lehmkuhl), trecut cu magna cum laude. Duminica 19 septembrie, aceeasi orchestra Tonhalle dirijata de Paavo Järvi a respectat regula festivalului prezentând o creatie enesciana - Simfonia I în mi bemol major opus 13. Desi îndatorata stilurilor acreditate de Brahms, Jules Massenet si Gabriel Fauré, profesorii lui Enescu de la Viena si de la Paris, stiluri familiare orchestrelor europene, deci si cunoscutei Tonhalle din Zürich, Simfonia a III-a (1905) nu a fost sondata de ansamblul german si de dirijorul sau în toata complexitatea scriiturii si a expresivitatii sonore, ceea ce dovedeste ca partitura nu ajunge prea des în programele de concert ale acestora. Tot cu o retinere am ramas la audierea Trio-ului cu pian în sol minor (1897), compus de Enescu si mai devreme, când avea doar 16 ani. Alegerea instrumentistilor oaspeti - Noah Bendix-Balgley (vioara), Elias Goldstein (viola), Stephan Kontz (violoncel) si Angela Draghicescu (pian) respecta legea vietii muzicale internationale de a se scoate la lumina creatii inedite apartinând unor compozitori uitati sau pe nedrept ignorati. Ladabila pentru promovarea neostenita a lucrarilor enesciene mai ales în zona nord-americana, Angela Draghicescu a propus instrumentistilor numiti o lucrare compusa de Enescu tot la vârsta de 16 ani, partitura apreciabila date fiind cultura si virtuozitatea componistica pe care le-a atins pâna la o vârsta atât de frageda, însa mai putin semnificativa pentru personalitatea sa creatoare, ce urma sa se reveleze. Ramâne un motiv de reflectie daca acum, la începutul epocii în care Enescu este descoperit pe plan international, nu se impune privilegierea capodoperelor sale, si abia ulterior luminarea premiselor originalitatii. Mai ales ca interpretarea în acelasi concert a Primului Cvartet cu pian de Mozart si a Cvartetului nr. 1 de Brahms a luminat personalitatile muzicale bineconturate ale înaintasilor lui Enescu. Oricum, sa apreciem ca Trio-ul cu pian în sol minor a putut fi ascultat pe o scena româneasca, ramânând o sugestie si pentru instrumentistii aflati în tara. Luni 20 septembrie a fost programata înca o lucrare rarissima în salile noastre de concert - Simfonia a II-a de Anton Bruckner. Asa cum în deceniul 1991-2000 numai Camil Marinescu a avut initiativa prezentarii integralei simfoniilor de Mahler în România cu orchestra Filarmonicii din Iasi (a lipsit doar una, însa nu din vina neuitatului dirijor...), mai devreme, în anii ’80, Erich Bergel a ridicat la Bucuresti complexul grandios al integralei simfoniilor de Bruckner alternativ, cu orchestrele Filarmonicii si Radioteleviziunii, iar Cristian Mandeal a repetat actiunea temerara la pupitrul orchestrei Filarmonicii din Cluj-Napoca în prezenta publicului, apoi doar în prezenta microfoanelor. Nu stiu care este soarta înregistrarilor realizate în timpul integralelor Bergel-Marinescu (daca se mai pastreaza), dar versiunile lui Cristian Mandeal circula acum în lume pentru ca au fost documentate de „Electrecord” si transferate cu licenta casei japoneze de discuri „Tobu”. Asa se explica caracterul aproape inedit al prezentarii unei simfonii de Bruckner în concertul sustinut ieri seara de Orchestra Radiodifuziunii Ungare. L-am urmarit pe dirijorul Christopf Eschenbach în anii trecuti la Festival si m-am asteptat la o versiune de mare calitate. Nu m-am înselat. El a reusit sa recompuna împreuna cu ansamblul maghiar tot acel continuum de melodie navalnica, ramificata pâna la peisajul maret-polifonic, toata scriitura luxurianta întinsa pe spatii muzicale de o grandilocventa sesizabil wagneriana, o muzica asezata în blocuri uriase, ce pot fi admirate numai din zborul planat în timpul caruia se deruleaza imaginile panoramice. Imagini de ansamblu redând clar toate detaliile pasajelor instrumentale solistice. Simfonia a II-a de Bruckner - un eveniment în seria de evenimente ale Festivalului International „George Enescu”. Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog si profesor
