Înainte de film ni s-au prezentat niste trailere ale unor productii ce urmau sa apara pe marile ecrane, doua dintre ele cu scene si imagini horror/thriller si continut explicit. Eu personal am ramas în stare de negare, neavând nicio reactie, crezând ca e o gluma si asteptând poanta finala. Chiar râdeam fals ca un tâmpitel. Copilul meu de lânga mine avea niste ochi cât cepele. Sotia si celelalte doua mame însa au acoperit cât au putut de repede ochii celor mici sa mai salveze din aparentele deja stricate. Voi analiza în acest articol un subiect sensibil, trecut poate prea usor cu vederea de multi, dar foarte important, mai ales ca se pune atât de mult accent în ziua de azi pe protectia copiilor si pe cresterea lor armonioasa. Este vorba de problema ratingului filmelor, a clasificarii lor pe grupe de vârsta. Ideea clasificarii filmelor dupa vârsta a pornit de la cei mai libertini cetateni, cei americani, care au realizat ca unele filme sunt mai „tari” decât altele si ca nu pot fi vizionate de copii sub anumite vârste fara ca acestia sa nu fie afectati emotional. SUA au stabilit în 1968 prin The Motion Picture Association of America (Asociatia americana de film) un sistem de avertizare cu ajutorul caruia parintii sa îsi poata face o idee daca filmul pe care urmeaza sa îl urmareasca împreuna cu întreaga familie, care cuprinde si minori, este potrivit pentru cei din urma din punctul de vedere al continutului si al imaginii. Nimeni nu interzice cuiva sa vizioneze o productie, este doar un sistem de avertizare strict optional pentru spectatori. Adica nu te aresteaza nimeni daca intri cu propriul copil de 12 ani la un film porno sau horror, e doar problema ta cum vei gestiona situatia din timpul vizionarii si cum îi vei explica dupa aceea unele lucruri. Acesta este în schimb obligatoriu pentru distribuitorii de film, în sensul ca e ilegal sa trimiti spre difuzare o productie cinematografica publicului larg fara ca aceasta sa aiba stabilit un rating de vârsta pus la vedere si pe întelesul tuturor. Din 1968 pâna în prezent criteriile de clasificare s-au tot schimbat în SUA, iar ideea s-a extins în întreaga lume. Fiecare tara are propriul model de clasificare a filmelor. În România acest lucru este stabilit prin Hotarârea de guvern nr. 418/2003, Norma metodologica pentru organizarea, functionareasi administrarea Registrului cinematografiei din 10.04.2003. La capitolul IV Clasificarea filmelor cinematografice si emiterea certificatelor de clasificare a filmelor, Art. 9. se mentioneaza: În vederea asigurarii protectiei publicului spectator, cu precadere a minorilor, filmele cinematografice de orice gen, înregistrate pe orice fel de suport, care urmeaza a fi comunicate catre public prin proiectie publica sau prin comercializare ori închiriere pe teritoriul României, se clasifica în urmatoarele categorii. Si aici avem Anexa nr 8: - filme pentru audienta generala, semnalizate prin marcajul A.G.; - acordul parintilor pentru copii sub 12 ani, A.P.-12; - nerecomandat sub 15 ani, N.-15; - filme interzise minorilor, semnalizate prin marcajul distinctiv I.M.-18; - filme interzise minorilor, comunicarii generale prin proiectie publica, semnalizate prin marcajul distinctiv I.M.-18-XXX; Ei bine, lucrurile din punct de vedere legal sunt clare. Dar oare se respecta aceste reguli în practica? Pai, ce sa zic, e ca la români, si da, si nu. Am exemple concrete în acest sens trait pe propria piele. Am fost cu familia si înca alte doua familii din vecini, cu copiii minori din dotare, având vârste cuprinse între 9 si 13 ani, la filmul Top Gun - Maverick la Cinema City. Acest film are clasificarea A.P. - 12. Conform acestei clasificari noi, parintii, nu trebuia sa ne temem de vreun continut prea deocheat, prin urmare ne-am asezat relaxati pe scaune cu popcornul si sucurile cancerigene aferente si am asteptat sa fim placut impresionati de Tom Cruise si avioanele lui. Dar ce sa vezi, înainte de film ni s-au prezentat niste trailere ale unor productii ce urmau sa apara pe marile ecrane, doua dintre ele cu scene si imagini horror/thriller si continut explicit. Eu personal am ramas în stare de negare, neavând nicio reactie, crezând ca e o gluma si asteptând poanta finala. Chiar râdeam fals ca un tâmpitel. Copilul meu de lânga mine avea niste ochi cât cepele. Sotia si celelalte doua mame însa au acoperit cât au putut de repede ochii celor mici sa mai salveze din aparentele deja stricate. Culmea e ca filmul horror era tocmai despre niste rapiri de copii de catre un psihopat cu fata înspaimântatoare de clovn. Consecinta a fost ca seara aproape toti copiii de pe strada noastra s-au plâns de cosmaruri si de frici, iar a doua zi vorbeau numai despre asta, desi filmul principal le placuse destul de mult. Asta doar dupa numai câteva minute scapate de sub control. Desi am vrut sa mai vad o data Top Gun 2 pentru ca mi-a placut mult, am renuntat la idee de teama de a nu fi din nou neplacut surprins. Am mers la managerul cinematografului sa cer o explicatie, dar acesta nu a fost în stare sa mi-o ofere, sfatuindu-ma sa fac o plângere la centru de unde vin peliculele cu tot cu trailere. Am facut si acest lucru, dar nu am primit niciun raspuns, desi au trecut mai bine de doua saptamâni. Ideea e ca nu exista un sistem bine pus la punct si controlat de selectie nu doar a filmelor de pe afis, ci si a tuturor reclamelor si momentelor cuprinse în pachetul cu respectivele filme. Adica nu poti, domnule, sa pui pe afis un film recomandat pentru copii peste 12 ani, iar în reclamele de la început sa bagi pe gât si ilegal, practic, filme pentru spectatori peste 15 sau 18 ani, doar pentru ca trebuie sa le promovezi. Pe mine, ca spectator si parinte, nu ma intereseaza datele organizatorice, tehnice ale industriei cinematografice, nici planificarile pe care si le fac producatorii si distribuitorii pentru audiente, eu vreau doar sa ma simt bine si sa nu fiu agresat vizual fara sa fiu anuntat. Ce puteam sa mai fac în momentul în care au început sa ruleze pe marele ecran în fata tuturor scene de groaza, spre oroarea copiilor? Sa ies din sala, sa strig dupa director, sa dansez ca sa distrag atentia celor mici, sa ma arunc în fata imaginilor? Am fost înselat, iar acest lucru nu ar trebui sa se întâmple. Am aflat ca în România cele doua pelicule înca nu au ratingul stabilit dupa criteriile nationale, desi primul apare pe afis drept Horror/Thriller, clasificarea SUA fiind R (Restricted - peste 17 ani), iar al doilea, având în vedere subiectul personajului controversat, nu cred ca ar putea avea o clasificare mai jos de N-15. Si este inexplicabil cum un film poate fi prezentat publicului, chiar si printr-o scurta reclama, fara sa aiba un rating de vârsta deja stabilit. Din punctul meu de vedere este un abuz. Încrederea unui parinte de a mai merge pe viitor la un film la cinematograf este subminata serios de acest gen de scapare pentru ca nu stie la ce sa se astepte înainte de începerea filmului. Singura solutie viabila ramasa este sa astepte pe hol pâna ce se termina propriu-zis reclamele, apoi sa intre în sala pe întuneric, sa bâjbâie dupa locuri deranjând pe ceilalti spectatori si urmarind în acelasi timp primele cadre din film, varsând buna parte din popcorn si sucuri pe jos, pierzându-si ochelarii 3D s.a.m.d. Si toate astea pentru ca cineva acolo sus, adica în cabina de proiectie sau în biroul distribuitorului, nu îsi face treaba. Dupa doua saptamâni am fost din nou cu familia la Cinema City, nu ne-am învatat minte. De data asta sa vedem Jurassic World: Dominion, clasificat tot cu A.P.-12. Am glumit cu sotia ca vom pati aceeasi chestie ca si mai înainte, si nu ne-am înselat. De data asta am primit direct în fata nu unul, ci doua trailere de filme horror/thriller, din voleu!... Am fost pe faza, totusi, le-am ridicat în cap copiilor tricourile exact la timp... Briscan Zara este scriitor si publicist
