Lunga pledoarie pro domo a tânarului asistent universitar continua în ampla scrisoare adresata profesorului Balan, tatal fetei pe care si‑o dorea de sotie. Adresându‑se profesorului Balan „ca între barbati”, cu sobrietate si retinere, îsi argumenteaza cererea formala în casatorie apelând la un arsenal argumentativ divers, mânuit cu îndemânare. De la implorarea întelegerii pentru un suflet chinuit, pâna la invocarea ca reper a numelui filosofului Lucian Blaga ca un fel de „argumentum ad auctoritatem” si pâna la accentele dramatice („examinarea starii mele mintale si internarea în vreun ospiciu”), frazele sincere, dar si mestesugite ale îndragostitului, asigurarile oferite, ar fi miscat, poate, în alta epoca si în alta si în alta, si inima unui rege. A domnului director al laboratorului de medicina legala din Iasi, la anul 1942, însa, nu! Pagina din scrisoarea neexpediata Gînditi’va ca un om ca mine, care de ani de zile sta închis între cei 4 pereti ai camerelor, simte nevoia unui suflet feminin în preajma lui. Cînd vad în domnisoara Viorica pe singura cu care m’as putea casatori, nu ma mai lipsiti de tovarasia ei, tovarasie care va trebui sa fie pe masura unor oameni nu dintre cei obisnuiti. Într’o scrisoare pe care i’am trimis’o asta‑toamna, îi spuneam ca ar fi timpul sa se intereseze de lingvistica (sa se orienteze), sa se ocupe cu filosofia si sa’si formeze în stiinta si filosofie aceleasi convingeri ca si mine. Ma gîndesc ca acele rînduri v’au suparat, dar gînditi‑va ca ele nu ieseau decît din dorinta unei comuniuni sufletesti cu domnisoara Viorica. Pentru începerea acestei comuniuni sufletesti, va voi ruga astazi foarte mult sa’mi îngaduiti sa’i daruiesc domnisoarei cartea cu care am venit la 21 decembrie la Dumneavoastra si pe care o trimit împreuna cu aceasta scrisoare. Pe celelalte brosuri si carti pe care i le’am daruit domnisoarei mai înainte, le voi aduce cînd voi veni la Dumneavoastra. Acum va mai rog sa’mi permiteti sa’i împrumut domnisoarei cartea lui Lucian Blaga, pe care eu îl consider unul dintre cei mai mari filozofi din Europa de astazi. Citind’o si meditînd’o, cam la vîrsta la care am citit si meditat’o si eu întîia oara, cred ca domnisoara se va simti, ca si mine, îmbogatit sufleteste si îsi va forma partial aceleasi convingeri pe care mi le’am format si eu. Desigur se pot face lui Blaga unele obiectii si permiteti’mi sa va spun ca o corectare va gasi în primul meu articol de filosofie care va aparea în revista „Valori” si care se va intitula Teoria lui L. Blaga despre stil, dar în atitudinea ei generala conceptia lui Blaga este justa. Aceasta carte a lui Blaga nu’mi apartine, dar o pot lasa domnisoarei mai multe saptamîni. Totodata va rog sa’mi îngaduiti ca domnisoara Viorica sa primeasca scrisoarea alaturata. Va rog toate acestea, Domnule Profesor, pentru ca sînt convins ca tot tineti la mine. Dar daca cumva e adevarat ca atitudinea mea fata de Dumneavoastra si fata de domnisoara va este neplacuta, atunci va voi ruga foarte mult sa faceti ceva care sa ma desparta pentru totdeauna de domnisoara Viorica si de Dumneavoastra, caci eu nu pot face asa ceva, si sa cereti de exemplu examinarea starii mele mintale si internarea în vreun ospiciu, caci alte „mijloace legale” cred ca nu mi se pot aplica, si nici acesta nu mi s’ar putea aplica daca n’as fi dovedit în domeniul stiintei si al filosofiei o putere de creatie, pe care n’a mai dovedit’o niciun român pîna astazi, decît doar Blaga, si daca n’as fi constient de acest lucru. Cu acestea, vreau sa primiti expresia respectului meu. Gh. Ivanescu Acelasi plic elegant, care nu a mai fost expediat catre destinatari, si pe care subsemnatul l‑a desigilat peste 80 de ani, contine si o scrisoarea lui Gh. Ivanescu catre domnisoara Viorica Balan: 22 ianuarie 1942 Scumpa Viorica, te rog sa nu te superi ca ma adresez tot astfel. Nu pot, însa face altfel, atîta vreme cît sînt înca stapînit de cel mai puternic sentiment de iubire pentru tine si atîta vreme cît nu pot sa‑mi scot din minte gîndul ca ne vom uni vietile pentru totdeauna. Vin sa-ti marturisesc iarasi toata iubirea mea si sa te rog din tot sufletul sa faci si tu la fel, si sa faci sa înceapa o noua viata pentru mine si pentru tine, pe care o astept de atîta timp. Crede-ma ca supararile mari pe care mi le-ai produs si pe care continui sa mi le produci mereu ma împiedica de la lucru, tocmai acuma cînd trebuie sa‑mi sfîrsesc teza de doctorat si sa o sustin. Trebue numaidecît sa fac acest lucru pîna la Pasti, eu care ar fi trebuit sa ma definitivez ca asistent la 1 octombrie 1941. În loc sa ma împiedici în aceasta munca, cauta sa-mi fii sprijin si îndemn astfel cum s-ar cuveni. Crede-ma ca lunile care urmeaza sînt de cea mai mare importanta pentru cariera mea. Te mai rog mult sa accepti darul pe care ti-l fac, cartea domnului Iordan, care te va introduce în probleme de lingvistica generala, ce m-au pasionat cel mai mult pe mine, si sa accepti sa-ti împrumut cartea lui L. Blaga, Orizont si stil, pe care eu o consider una din cele mai temeinice din istoria gîndirii umane. Pe cea dintîi voiam sa ti-o dau chiar în acea zi în care te-am asteptat zadarnic la domnisoara Miroslav, si cînd nu stiam ca domnul Iordan va fi însarcinat cu suplinirea Catedrei de Romanistica si va face la curs tocmai materia tratata acolo. Te rog foarte mult sa-mi asculti de aceasta data rugamintile si îngaduie-mi ca marti dimineata, la ora 9 fara un sfert, sa te întîlnesc pe str. Toma Cozma, în fata Liceului Internat, de unde vom merge la Universitate. Îngaduie-mi sa-ti dovedesc ca nu te-a stimat nimeni mai mult ca mine si nimeni nu se simte mai legat de tine ca mine. George Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
