Am fost invitat de curând sa vorbesc despre cea mai recenta aparitie editoriala a fostului meu profesor de „Doctrine politice contemporane” din facultate, Anton Carpinschi. Cum tema e mai mult decât actuala cred ca merita un pic dezvoltata. „Iesind din mintea captiva!”, cartea profesorului Carpinschi e o aparitie tulburatoare pe scena editoriala româneasca nu numai pentru ca e o carte de filosofie pura (tiparita, de altfel, în colectia „Sophia” a Editurii Universitatii Al. I. Cuza din Iasi), adica un parcurs conceptual transcendental-fenomenologic, cu directii de investigare specifice filosofiei anglo-saxone a limbajului si, deci, greu accesibila unui public de nespecialisti. Erudit de rang international în Stiinte Politice, profesorul iesean face proba unei reziliente speculative neobisnuite iesind din zona sa de confort academic si, în buna traditie neokantiana, forjeaza o investigatie complexa construind un univers filosofic original prin intermediul metalimbajului. Plecând de la celebra carte a lui Czesław Miłosz The Captive Mind, Anton Carpinschi o transforma într-o „metafora avertisment” prin care denunta toate mecanismele „de dominare si insecurizare [cognitiva, n.n.], dezinformare si manipulare” care genereaza „diminuarea constiintei de sine si cresterea insecuritatii interpersonale” (p.10). Si, trebuie spus acest lucru din capul locului, e vorba aici de o subtila analiza a smintirii (in)voluntare a oamenilor normali si nu de un parcurs terapeutic pentru cei atinsi de patologii psihiatrice. De altfel, dincolo de limbajul filosofic specializat, criptic pentru cei neobisnuiti cu hermeneutica si cu sondarea mai profunda a întelesurilor decât apar ele în prima instanta a cuvintelor, tema centrala a acestui salutar efort o constituie iesirea din aservirea (in)voluntara „fata de alte persoane, grupuri de interese sau centre de influenta”, tema care, o vedem cu frison astazi, depaseste cu mult dezbaterea filosofica si pariul metodologic asumat de autor. Din aceasta perspectiva, gerunziul din titlu semnaleaza expresiv efortul pe care subiectul constient de sine trebuie sa îl faca pentru a sparge vraja care-l tine legat de straniile mecanisme de aservire ale lumii contemporane, fie ele vizibile, în societatile autoritare sau subtil ascunse în propaganda din mass media si retelele de socializare. Întoarcerea catre adâncul sinelui propriu este în egala masura o cale spre mai buna cunoastere a fiecarui subiect cugetator, cât si un mijloc de a dezvraji discursurile ametitoare care tind sa preia controlul asupra mintilor noastre prin insidioasa invitatie la lene a gândirii: imersiunea la care suntem ademeniti de mass media si social media care ne hraneste cu raspunsuri prefabricate si ne ameteste cu distractie si info-tainment, „circ informational”. Libertatea ca desfrânare, ca intoxicare subtila cu subcultura, cu bârfe, scenarii fanteziste, orori si vulgaritate (în care numai o minte critica poate descoperi, abil împachetat, toxicul mesaj ideologic), provocarea zilnica de a te cufunda neatent în zoaia calduta a kitsch-ului manipulator. Si, desigur, îngurgitarea subliminala de mesaje destabilizatoare si persuasive. Iesirea din acest mediu acaparator si coroziv nu poate fi, ne spune profesorul iesean, decât prin constientizarea singurului mod de a evada din aceasta lume sublunara care ne sufoca zilnic infinitezimal: „autoreflexivitatea terapeutica” adica salutarul efort de a gândi cu mintea ta. Chiar daca volutele speculatiei filosofice pleaca de aici pentru a ajunge, dupa un parcurs complex academic si bibliografic, la functia pragmatica a limbajului, vazut ca actiune (sau cum ar spune Austin „producerea unui enunt este performarea unei actiuni” - apud p.221) as spune, totusi, pentru publicul nespecialist, ca ar trebui sa ne întoarcem la lumea reala, aceea unde mintea captiva nu mai este doar un concept filosofic sau politic, ci o realitate toxica si cu potential distructiv pentru întreaga societate aflata în deriva si care ar avea nevoie de o solutie salvatoare (ceea ce profesorul Carpinschi preconiza, la finele demersului sau în care a trecut în revista toate riscurile, amenintarile si vulnerabilitatile cu care se confrunta sinele responsabil în încercarea lui de a iesi dintr-o minte captiva, ca fiind „securizarea interpersonala”). În lumea noastra de azi, simpla producere a unui enunt, oricât de sofisticat si de rafinat intelectual ar fi el, nu mai este, din nefericire, de ajuns. Si aici ajungem la cel de-al doilea motiv pentru care cartea lui Anton Carpinschi e tulburatoare: ne arunca în realitate, „iesind” din teorie! Pentru Czesław Miłosz, gândirea captiva era, înca din 1953, ipocrizia intelectualilor care înghiteau senin, interiorizat, cel putin aparent aprobator, aservirea fata de ideologia totalitara, dominanta în lagarul socialist, a nazismului rosu (marxist-leninist-stalinist!). La autorul lituaniano-polonez, stabilit apoi în S.U.A., cuvântul cheie a fost aservirea voluntara a acestora fata de discursul puterii, folosind pentru exemplificare doua imagini extrem de puternice: colaborationismul grosier, numit „pilula lui Murti-Bing” si „ketman”-ul, adica starea de fapt, constienta, de a gândi una si de a spune ceea ce vrea stapânirea sa auda, adica lasitatea imorala, dar cu panas discursiv, pe care a asumat-o si intelectualitatea româna în cei cincizeci de ani de dictatura comunista (cu doar câteva, rarisime, exceptii!), travestita amuzant în conceptul inconsistent de „rezistenta prin cultura”. E aici o subtila analiza a „tovarasului de drum”, a complicelui candid al represiunii comuniste, cel care afirma netulburat ca este inocent, desi a fost instrumentul terorii, dar „fara sa vrea”, „mânat de cele mai bune intentii”. Realitatea ne-a aratat însa ca în sistemele totalitare cultura este cel mai important instrument de propaganda si nu întâmplator este generos finantata de putere. Desigur ca beneficiarii acestor stipendii nu pot fi decât complici, agenti culturali ai discursului dominant, violent în esenta si practica, care se autoiluzioneaza cu scuza „ketman”-ului. Nu întâmplator toate hahalerele colaborationiste din ceausism au virat dupa caderea comunismului tot de partea puterii, care în România a fost mai mult de doua treimi din acesti treizeci de ani în mâna sistemului represiv convertit, dupa modelul KGB-ului, la capitalism monopolist si la extorcarea resurselor statului. Adapându-se astfel din alte surse, elitele de prada de la vârful puterii au lasat, rânjind cinic, cultura la discretia pietei („pai nu voi ati vrut capitalism?”). Iar piata a creat un alt fel de gândire captiva. Lipsiti de subventia statului, intelectualii s-au vazut ai nimanui si au început sa mârâie sloganuri de stânga, invocând socialismul darnic cu „literatura revolutionara” si, atunci când s-a ivit ocazia, s-au pus slugarnic în slujba celor care le platea sinecurile. Mai mult, la presiunea „pietei”, mediile culturale dependente de public au început sa coboare rapid stacheta valorii si a gustului pentru a avea audienta. Astfel, spatiul public a fost invadat de discursuri haotice, care se anihilau reciproc, facând extrem de dificila discernerea valorii de impostura sau a adevarului de minciuna manipulatoare. Începuse astfel era „postadevar”, prezentata drept domnia fireasca, relativista, a lui „anything goes”. Adica, cum tocmai am spus mai sus, drept o „libertate vazuta ca desfrânare, ca intoxicare subtila cu subcultura, cu bârfe, scenarii fanteziste, orori si vulgaritate (în care numai o minte critica poate descoperi, abil împachetat, toxicul mesaj ideologic), ademenirea zilnica de a te cufunda neatent în zoaia calduta a kitsch-ului manipulator”. Astfel cercul se închide, iar mintea captiva secreta gândire captiva, dependenta de drogul zilnic al oficinelor de propaganda deghizate în libertate de informare. Da, si mitocania, prostul gust, conspiratiile absurde, antivaxerii, dacopatii, anticapitalistii si infecta dependenta de tabloide sunt propaganda. Sunt drog. Care da dependenta. Orchestrata abil de cei care submineaza zilnic, direct sau prin parsivi „tovarasi de drum”, civilizatia occidentala. Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
