Theodor Rogalski - Mieczysłav Weinberg - Dmitri Sostakovici: trei compozitori despre care publicul român are înca multe de aflat. Theodor Rogalski a putut fi descoperit la Iasi vineri 22 octombrie în urma primelor auditii absolute, ca autor eclectic interesat de traditia folclorica româneasca, de jazz-ul dansant, de muzica pop americana a începutului si primelor decenii de secol XX. A cunoscut jazz-ul cântând la pian în tineretea pariziana pentru a-si pacali saracia, dar si pentru ca i-au placut, a teoretizat aceste genuri riguros, atragator în conferintele sustinute la Radio România. Originalitatea primelor lucrari pentru pian si pentru orchestra i-a fost apreciata în mod repetat cu mentiuni, cu premii la concursul de compozitie „George Enescu”, originalitate „ambalata” atragator prin inventivitatea melodico-ritmica nutrita de traditia folclorului românesc, prin modernitatea genurilor jazz-pop de peste Ocean. Opus-urile pentru claviatura ascund multe ferestre ce se pot deschide spre sonoritatile vaste, stralucitoare ale orchestrei simfonice, dar acribia, devotiunea lui Rogalski pentru dirijat, pentru cursurile de la Conservator, boala ce i-a frânt destinul la numai 52 de ani au împiedicat concretizarea multor idei. Norocul a vrut ca versiuni camerale si schite din anii 1925-1951, ramase de la Theodor Rogalski, sa-l inspire pe Alexandru Rogalski, nepotul sau, care le-a orchestrat, oferindu-ne acum holograma sonor-expresiva a înaintasului sau. Dansul La chef, Balada pe teme românesti, Dansuri românesti pentru suflatori, baterie si pian la patru mâini, Suita simfonica „Cinema”, interpretate în prima auditie absoluta la Iasi în seara de 22 octombrie, au prelungit impresia covârsitoare lasata din nou de cele doua binecunoscute Capricii. Toate lucrarile înscrise în program au fost ofertante solistic si în ansamblu (cristalin, temperat-sensibil, frumos a fost sunetul instrumentului Teodorei Leon, sefa partidei vioara I din orchestra Filarmonicii), s-a simtit placerea cu care toti membrii orchestrei au contribuit la schitarea portretului componistic Theodor Rogalski. Portret supervizat cu precizia si muzicalitatea dintotdeauna ale dirijorului Adrian Morar. Programul de autor se dovedeste înca odata potrivit pentru conturarea imaginii cât mai clare a personalitatii unui compozitor. Lucrarile oferite spre auditie vineri 12 noiembrie au alaturat doi creatori din aceeasi tara, supusi acelorasi climate istorice contorsionate: Dmitri Sostakovici - Mieczysłav Weinberg. Publicul iesean cu îndelungata experienta de auditie cunoaste câteva simfonii si concerte de Sostakovici, dar Weinberg este un nume ce se impune descoperit. Si al doilea program simfonic a avut elemente comune: nu doar pentru ca autorii au fost de vârste relativ apropiate, prieteni, performeri ca numar imens de lucrari compuse, ci, mai ales, datorita influentelor puternice în ambele sensuri, evidente în creatia lor. Influenta clara la Weinberg în privinta liniilor melodice de un lirism înfiorat si a orchestratiei luxuriante, cu valuri sonor-expresive contrastante, epic-evocatoare, cu aluviuni melodice si de etos din folclorul evreiesc - componente muzicale ce mentin permanent atentia. Sunt trasaturile definitorii ale Concertului opus 43 pentru violoncel si orchestra (1948), piesa de rezistenta în repertoriul virtuozilor lumii. Înca de la începutul primei parti, Adagio, impresioneaza melodia nostalgica, în declarat stil romantic, alternând între nuanta pianissimo si nuanta forte. Moderat ramâne desenul melodic zglobiu, tot marcat de tristete, din partea a II-a, pentru ca sectiunea urmatoare sa dinamizeze ritmic (Allegro) fluxul muzical si prin caracterul dansant, cursul melodic pretinzând acum solistului mai multa virtuozitate tehnica. Ultimul Allegro prelungeste climatul ambivalent liric-jucaus, dar aparent, pentru ca muzica în întregul sau nu este vesela. Oferind astazi imaginea romantic-expresiva a tristetii neostoite, Concertul pentru violoncel nu a rezonat cu simplismul si caracterul triumfal, de parada cerut de ideologia sovietica în 1948, de aceea Weinberg a fost inclus pe lista compozitorilor aspru criticati de Partidul Comunist Sovietic. Dmitri Sostakovici a trecut atunci prin acelasi calvar. Scrisa cu trei ani mai devreme, A IX-a sa Simfonie, nu a exprimat, cum se asteptau puterea politica din fosta URSS si, în definitiv, toti muzicienii, noua oda a bucuriei în urma sfârsitului razboiului, ci imaginea clovnului marcat de grimase persiflante, imaginea muzicala foarte îndrazneata pentru timpul, pentru locul în care traia Sostakovici, a îndoielii sale ca libertatea individuala si de creatie la care se asteptau artistii vor prevala, odata ce dusmanul extern a fost învins. Cu o fantezie melodica ce copleseste, cu un simt al contrastelor, cu o forta dramaturgica ce captiveaza, cu o scriitura orchestrala spectaculoasa, provocatoare pentru fiecare instrumentist, pentru ansamblul întreg, Simfonia a IX-a de Sostakovici este un film puternic stimulator pentru spiritul ascultatorului, stimulat sa traduca fluxul muzical-sonor conform experientei de viata si culturii sale. Tandemul interpretilor rusi Nikolai Shugayev (violoncel), Anton Shaburov (dirijor) a conferit, desigur, un plus de autenticitate lucrarilor ramase de la conationalii Weinberg si Sostakovici. Sunt de apreciat sensibilitatea solistului în exprimarea melodicii trist-înfiorate din Concertul de Weinberg, precizia luminarii fiecarui accent, mladierea fiecarei fraze melodice, controlul fiecarei explozii sonore sau al fiecarei nuante comic-ironice, batjocoritoare din Simfonia de Sostakovici. Anton Shaburov a condus orchestra cu ambivalenta tineretii impetuoase, vegheata permanent prin respectul deplin pentru partitura, prin eliminarea oricarei exagerari de sens, prin caracterul argumentat-spectaculos al muzicii. Si al doilea program comentat aici a demonstrat valoarea colectivului simfonic iesean, pe care doar restrictiile pandemiei l-au împiedicat sa vada sala de concert arhiplina, cum ar fi meritat. Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog si profesor
