Cei care l-au propulsat în spatiul public au avut un plan prestabilit. Noile idei trebuiau sa aiba un purtator de cuvânt pe masura lor. De aceea, l-au selectat si l-au pregatit din timp, iar atunci când ideile lui Noah au început sa dea roade, ei i-au deschis toate portile, propulsându-l în empireu, aproape de tronul gol lasat de Dumnezeu, si pe care sta acum, iata, o umbra luciferica. Ajuns la vârsta când a trebuit sa-si întretina propria familie, se spune ca Marx ar fi dorit sa se împlineasca doua lucruri legate de destinul sau. Primul: visa sa vina revolutia proletara si sa distruga lumea burgheza careia îi apartinea. Al doilea vis al sau e legat, într-un fel, si el tot de destinul sau. Din pricina faptului ca nu avea nici o slujba si nici nu dorea sa-si caute vreuna, Marx visa sa-si încaseze cât mai repede partea sa de mostenire ca sa poata trai pe propriile sale pe picioare si cugeta liber, de aici si ura fata de propria sa mama, pe care dorea s-o vada cât mai repede întinsa pe catafalc, ca sa-i mosteneasca averea. Tot pe catafalc dorea sa vada si societatea burgheza, din rândul careia provenea. Moartea mamei l-ar fi salvat din saracia în care se zbatea. Iar prabusirea societatii burgheze l-ar fi propulsat într-o alta lume, unde Marx ar fi capatat o aura de profet si de erou al noii lumi. Ambele vise erau legate de frustrarile acumulate în copilarie. Relatiile lui Karl Marx cu parinti s-au deteriorat destul de grav la scurt timp dupa casatoria sa, parintii reprosându-i, printre altele, faptul ca ideile sale politice, dar si studiile, si doctoratul obtinut în filozofie si nu în drept, cum voiau ei, nu-i pot asigura un venit decent pentru un barbat care decisese sa-si înfiinteze o familie. Conceptiile lui Marx erau însa altele. Pe el îl preocupau mai mult ideile sale filozofice, decât familia careia ar fi trebuit sa-i asigure existenta prin munca sa. Marx nu voia sa devina robul nimanui, nici al societatii, nici al familiei. El era mereu în criza de bani. Si faptul acesta îl stresa, consumând din timpul si energia necesara redactorii scrierilor sale. Marx însa nu avea scrupule: el vâna si câstiga bani nu prin munca cinstita, ci prin datoriile acumulate de la prietenii si admiratorii sai mai înstariti, pe care-i escroca. Parintele. Erau zile când autorul Capitalului îsi petrecea timpul prin cârciumile din cartier, unde îsi expunea viziunile sale apocaliptice asupra lumii. Se întorcea de acolo seara cu parul vâlvoi si pasi împleticiti, facând taraboi în fata usii. Erau însa si zile când Marx zacea întins pe canapeaua din mijlocul apartamentului, înconjurat de un haos de nedescris, derulându-si gândurile în gol. Probabil ca în acele momente de apatie, ideile sale prindeau un contur limpede. O alta iesire în oras însemna o alta confruntare cu admiratorii sai din lumea proletara. Probabil ca de atunci dateaza si poeziile sale vizionare, ce te trimit cu gândul atât la nihilismul lui Nietzsche, cât si la blestemele profetilor. Una dintre ele suna asa: „Daca exista Ceva care devoreaza,/ Ma voi arunca înauntrul sau, chiar daca ar fi sa ruinez lumea,/ Lumea care se interpune între mine si prapastie,/ Am s-o sfarâm în bucati cu blestemele mele neîntrerupte,/ Îmi voi arunca bratele în jurul realitatii ei aspre,/ Iar lumea va trece muta, îmbratisându-ma,/ Ca apoi sa ma scufund într-o nimicnicie absoluta,/ Pierind în neant; aceasta înseamna a trai cu adevarat.” Tot de atunci, pe semne, dateaza si asertiunea scrisa într-un moment de iluminare, dar si de cumpana: „Cuvintele învataturii mele sunt încâlcite într-o dezordine diabolica, încât oricine poate întelege exact ceea ce vrea sa înteleaga.” Aici Marx se subestimeaza. Cuvintele învataturii sale nu sunt încâlcite, ele, poate, au fost încâlcite în momentul emiterii lor la cafenea, dar apoi s-au limpezit, când Marx le-a derulat cazând într-o stare de apatie. S-au limpezit si mai mult apoi când au fost asternute pe hârtie. Momentul coacerii ideilor marxiste ar trebui descifrat într-o scurta marturisire desprinsa din scrierile sale: „Aburi infernali se ridica si umplu creierul, pâna când înnebunesc si inima mi se schimba cu desavârsire. Vezi aceasta sabie? Printul întunericului mi-a vândut-o. Pentru mine el este cel care masoara timpul si da semnalul, cu tot mai multa îndrazneala interpretez dansul mortii.” În astfel de momente, Marx e poet pâna în maduva oaselor. Este poet si atunci când afirma ca: „Banul îi degradeaza pe toti dumnezeii omului, transformându-i în marfuri.” Si atunci când spune, glosând pe aceeasi tema, ca: „Banii reprezinta valoarea universala auto stabilita a tuturor lucrurilor.” Îmbatat de propriul sau discurs, Karl Marx mai adauga ca banul nu este altceva decât „esenta înstrainata a muncii omului si a existentei sale” si ca, „aceasta esenta înstrainata” îi domina pe oameni. Ei bine, Marx nu voia sa fie dominat de aceasta esenta, de aceea nu accepta sa-si vânda forta sa de munca pentru bani. Pentru el si pentru ideile sale trebuia sa munceasca altii. Aparitia lui Engels în viata lui l-a salvat de la multe nevoi, caci, în scurt timp, Engels a devenit prietenul sau de dialog, confesorul si sustinatorul sau financiar, si nu numai. El, Fredrik Engels, prietenul si partenerul sau, a devenit si adevaratul tatal al familiei lui Marx. Si acum, dupa acest preambul, sa ne întoarcem la ideile lui Noah Harari, continuatorul, într-un fel, al politicii marxist-leniniste legate de familie, religie si sex. Spre deosebire de Marx, copilaria lui Harari pare sa fi fost una fericita. Mediul rabinic în care a crescut i-a dat posibilitatea sa studieze înca din anii fragezi si istoria, si filozofia. În tinerete, Marx s-a zbatut în saracie. Lui Harari pronia cereasca i-a oferit o alta sansa. Destinul i-a deschis înca la o vârsta tânara portile celebritatii. În doar câtiva ani, aparent fara nici un efort, dintr-un profesor aproape anonim de istorie medievala si militara a Universitatii din Ierusalim, Noah Harari a devenit un ilustru reprezentant al lumii academice, „un profet al secolului 21”. Spre deosebire de Marx, Harari nu a visat sa primeasca o mostenire, ca sa se îmbogateasca. Bogatia se revarsa peste el din toate partile. Cartile sale au fost si sunt tiparite în zeci sau chiar sute de milioane de exemplare, fiind traduse pe tot mapamondul. Fapt care-i confera venituri consistente. Apoi, „Sapiens. Scurta istorie a omenirii”, dar si „Homo Deus. Scurta istorie a viitorului”, si cele „21 de lectii pentru secolul XXI” pot fi gasite pe masa de lucru a marilor personalitati ale lumii, Barack Obama, Bill Gates, Mark Zuckerberg, probabil si pe masa Ursulei von der Leyn, a lui Elon Musk si a altora, servind drept îndreptare pentru configurarea politicilor economice, ideologice, politice, culturale, alimentare, poate chiar si militare, ale noii lumi. Un astfel de succes nu l-a avut Marx decât dupa moartea sa si dupa cucerirea puterii politice de catre bolsevicii lui Lenin, când scrierile sale au devenit Biblia rosie a lumii comuniste. În afara de aceasta, în ciuda ateismului sau funciar, Noah Harari din anul 2000 practica meditatia Vipassana, o tehnica de meditatie pe care a practicat-o si Budha, prin care se poate atinge si decorporarea. Cum se împaca, totusi, ateismul sau cu aceste tehnici de meditatie prin intermediul carora se ajunge la perceperea esentei materiei si a spirtului nu-mi dau seama. Harari e un ateu si un materialist. Iar tehnicile de meditatie budhiste sunt profund spirituale. Aici, la mijloc, e vorba de o contradictie. Dar, din câte stim, natura umana, inclusiv cea a lui Harari, e facuta din elemente contradictorii. Prin aceste meditatii, Noah Harari încearca sa ajunga la revelatia suprema si la adevarul ultim al lucrurilor, percepând lumea asa cum e ea în esenta ei, si nu cum ea ne apare prin intermediul simturilor. Probabil ca pentru el realitatea se construieste de la sine, în urma unor legi care evolueaza odata cu ea. El crede, probabil, ca universul a luat nastere în urma miscarii unei particule, si se întreaba în sinea sa de unde a aparut aceasta particula, din care hau?! Locul spre care calauzesc învataturile sale lumea e pavata atât cu intentii bune, cât si cu promisiuni de fericire. Scrierile lui Harari învata omenirea sa-si construiasca viitorul, ce va pregati pasii atât spre paradis, cât si spre infern. Poate ca exercitiile zilnice de meditatie Vipassana l-au facut sa întrezareasca o lume în care granitele dintre genuri, poate chiar si dintre specii, si regnuri dispar. În care dispar si statul, si banii, si proprietatea privata, si în care diferitele grupuri umane traiesc în comun. În care atât conceperea copiilor, cât si nasterea, si moartea sunt strict controlate automat de noile tehnologii. Când lumea scapata de povara ereditatii îsi va duce habitatul în sfere de sticla si otel legate între ele, asa cum sunt legate sferele monumentului închinat Atomului de la Bruxelles. Harari e adeptul unei omeniri care, conform tezelor sale, trebuie sa scape odata si odata de povara grea pe care o reprezinta religia si familia traditionala si odata cu ele „de infidelitatile frecvente ce caracterizeaza casniciile moderne si rata mare a divorturilor”, precum si de „multimea complexelor psihologice de care sufera atât copiii, cât si adultii”, caci toate acestea provin, spune Harari „din faptul ca oamenii sunt siliti sa traiasca în familii nucleare si sa aiba relatii monogame, incompatibile cu software-ul nostru biologic.” Exista, desigur, multe puncte comune, dar si diferente dintre învatatura marxista si cea a lui Noah Harari. Printre altele, Marx, dupa cum am vazut, îsi proba teoriile tinând discursuri în cafenele. El se adresa unui public napastuit de soarta, pentru care cârciuma era un loc de alinare. De aceea, discursurile lui Marx proclama violenta. Ele entuziasmeaza multimea. Spre deosebire de Marx, Noah Harari este departe de a fi un rebel. El îsi calculeaza foarte bine pasii. Discursul lui e echilibrat, dar nu si lipsit de expresivitate. Publicul tinta a lui Noah Harari e cel academic. Acolo îsi probeaza Noah ideile. Scopul sau e sa cucereasca aceasta selecta audienta si sa câstige adepti. El stie ca adeptii sai proveniti din gulerele albe îi vor raspândi învatatura pe toate meridianele globului terestru. Calea sa e deschisa noii lumi. Cei care l-au propulsat în spatiul public au avut un plan prestabilit. Noile idei trebuiau sa aiba un purtator de cuvânt pe masura lor. De aceea, l-au selectat si l-au pregatit din timp, iar atunci când ideile lui Noah au început sa dea roade, ei i-au deschis toate portile, propulsându-l în empireu, aproape de tronul gol lasat de Dumnezeu, si pe care sta acum, iata, o umbra luciferica. Nichita Danilov este scriitor si publicist
