Pe fondul crizei modelului economic german si al erodarii masive a coalitiei de guvernare de la Berlin asistam la o ascensiune a formatiunilor populiste de stânga si de dreapta, antiamericane, pro-rusesti, foarte critice fata de sprijinul oferit Ucrainei. „Aceasta a fost o tara”, spune Wolfgang Munschau, fost co-editor al FT Deutschland, într-un interviu pentru UnHerd cu titlul semnificativ „Sfârsitul Erei Germane”, „care, când eu am crescut, era o tara de înalta tehnologie. Astazi, este o tara low-tech. Se lupta cu tehnologiile digitale; nu investeste în industriile moderne. Motiv pentru care dependenta sa de vechile industrii a devenit mai puternica”. „Guvernul german si-a ajustat în trecut politicile externe în functie de nevoile corporative. Politica externa a Germaniei a fost o politica externa orientata primordial catre afaceri. Nu a fost determinata de interese geopolitice sau alte interese de securitate, ci de afaceri.” Acest lucru s-a schimbat acum, cu noul guvern, mai ales dupa invazia Ucrainei de catre Rusia. Numai ca lucrurile arata diferit la nivelul populatiei. Conform sondajelor, jumatate dintre germani au îndoieli cu privire la politica privind Ucraina. Când e vorba de livrarile de rachete de croaziera exista chiar o majoritate puternica împotriva. Cu cât conflictul din Ucraina treneaza, cu atât va fi mai dificila sprijinirea Ucrainei, cu atât mai mult cu cât actualul guvern de la Berlin este extrem de nepopular. „Oamenii fac legatura între sprijinul Ucrainei si faptul ca stiu ca Germania este dependenta de China, Japonia si Rusia. Si vad ca aceasta este o politica sau o schimbare a mediului mondial, care nu este în favoarea Germaniei”, mai spune Munschau. În acest context, daca ne uitam la tendinte, este probabil ca în viitor politica germana sa fie dominata de partide si personaje care vor fi împotriva sprijinului pentru Ucraina si vor fi mai sceptice fata de SUA. Principala lor linie de discurs va fi respingerea focalizarii pe geopolitica lasând nevoile industriei sa dicteze abordarea politica a tarii. În fond va fi oarecum o reîntoarcere la linia Merkel din trecut. Accentul va fi pus pe „pragmatism”, ceea ce în mod concret va însemna evitarea implicarii alaturi de SUA în competitia geopolitica împotriva Rusiei si Chinei. Acest lucru ar avea ramificatii geopolitice uriase pentru lume, daca în politica germana vor fi influente partide care vor milita în mod explicit pentru „reîntoarcerea la pragmatism”, acordând prioritate economiei, accesului la o energie ieftina si la piete precum cea chineza si cea rusa, prin reluarea relatiilor cu Rusia si consolidarea celor cu China si abandonarea „aventurilor internationale”. Având în vedere greutatea influentei germane în UE combinata cu antiamericanismul traditional al Parisului, asta ar pune greu la încercare relatiile transatlantice îndeplinind obiectivul major al Moscovei si Beijingului, decuplarea Americii de Europa. Si nu discutam nicidecum despre chestiuni ipotetice, ci despre variante reale daca ne uitam la evolutiile politice recente din Germania. Am asistat deja în ultima perioada la ascensiunea populistilor de dreapta din AfD. Ultimele sondaje îi crediteaza cu 22- din voturi pe fondul prabusirii spectaculoase a Verzilor, din cauza politicilor extrem de nepopulare motivate de lupta cu schimbarile climatice, dar si a social democratilor. Mai mult, puternicul curent anti-sistem se va întari cu o alta forta politica populista, una de stânga. Unul dintre cei mai proeminenti politicieni de extrema stânga din Germania, Sahra Wagenknecht, sotia mult mai tânara a unui foarte cunoscut politician german de stânga, Oskar Lafontaine, a anuntat ca îsi va forma propriul partid. Înca o provocare majora pentru partidele traditionale. Si-a început cariera politica în fosta Germanie de Est unde, cu doar câteva luni înainte de caderea Zidului Berlinului, s-a înscris în Partidul Comunist German. Sahra Wagenknecht a parasit de curând partidul socialist Die Linke, împreuna cu un grup de alti 9 parlamentari, pentru a forma o noua formatiune. Un sondaj recent realizat de cotidianul Bild dadea acestui nou partid, înca nenascut, o cota electorala spectaculoasa, de 27- dintre alegatori. Sigur, astfel de preferinte pot fi fluide în aceasta faza, însa, foarte probabil, viitorul partid al doamnei Wagenknecht, BSW - Alliance Sahra Wagenknecht, va juca un rol important pe scena politica germana. Este primul partid din Germania postbelica construit în întregime în jurul unei singure personalitati politice. Analistii germani cred ca noul partid ar putea atrage alegatori care sunt de partea dreaptei politice atunci când vine vorba de migratie, de unde preferinta pentru AfD, dar sunt preocupati si de mentinerea statului social, una dintre prioritatile evidente ale unui partid socialist. Desi Sahra Wagenknecht a exclus o posibila coalitie cu AfD, pozitiile celor doua partide practic coincid pe subiecte cu mare impact pentru alegatori precum migratia, politicile de gen, cele climatice si sprijinul pentru Ucraina. Sahra Wagenknecht critica în special Partidul Verzilor pentru ca s-a concentrat pe lucruri precum regulile care guverneaza încalzirea cladirilor publice. „Oamenii cred ca acest guvern este miop, incompetent si orientat exclusiv ideologic.” Ea îi ataca pe progresisti spunând ca sunt prea concentrati pe dieta, pronume si perceptia rasismului si nu sunt suficient de îngrijorati de saracie si de un decalaj tot mai mare între bogati si saraci, o linie a stângii traditionale de care progresistii, adepti ai marxismului cultural, s-au îndepartat. De asemenea, ea a cerut limite stricte ale migratiei si un plafon al beneficiilor pentru solicitantii de azil. „Mesajul nostru trebuie sa fie ca Germania este coplesita, Germania nu mai are loc, Germania nu mai este pregatita sa fie destinatia numarul unu pentru migranti.” Sunt teme extrem de populare la nivelul publicului, preocupat în principiu de clima, dar deloc entuziasmat de ideea de a scoate din buzunar sumele de zeci de mii de euro cerute prin propunerile Verzilor, si sufocat de masa enorma de migranti, în aceeasi linie cu abordarile AfD. Numai ca Sahra Wagenknecht spera ca noua sa formatiune ar fi mai lesne acceptata într-o viitoare coalitie decât un partid populist de dreapta ca AfD. Noul partid ar putea lua voturi din mai multe zone, de la Verzi, Social Democrati, dar si de la AfD. Însa împreuna cele doua formatiuni ar putea avea un impact major în privinta sprijinului pentru Ucraina si în general asupra politicii externe a Berlinului si, prin extensie asupra a celei a Uniunii Europene. Sahra Wagenknecht, o antiamericana notorie, s-a pronuntat ferm împotriva sprijinul acordat Ucrainei, în special împotriva armamentul în valoare de 7,4 miliarde de euro pe care Germania l-a trimis Kievului. A propus sa se cumpere din nou energie ruseasca direct din Rusia si a denuntat miliardele cheltuite pentru a înlocui gazul rusesc. Alegerile din Germania sunt programate la sfârsitul anului viitor, însa daca razboiul din Ucraina se prelungeste, o ipoteza deloc hazardata, opozitia politica masiva fata de sprijinul Kievului, pe fondul prabusirii încrederii publicului fata de actuala coalitie de guvernare de la Berlin pot crea probleme serioase. Mai ales daca privim lucrurile în contextul opozitiei în crestere si în Statele Unite fata de sprijinirea Ucrainei, unde tot mai multi spun ca de asta ar trebui sa se ocupe europenii. De altfel, în Occident exista un sentiment în crestere, chiar daca nu este exprimat deschis, existent înca înaintea izbucnirii conflictul din Orientul Mijlociu pe 7 octombrie, ca înfrângerea completa a Rusiei este un scenariu tot mai putin probabil. Si din moment ce Putin probabil ca nu va dori sa intre în negocieri, multi se asteapta la un razboi de lunga durata. O perspectiva destul de îngrijoratoare, mai ales în contextul noului conflict din Orientul Mijlociu si al tensiunilor tot mai mari din jurul Taiwanului. Greta Cristini si Federico Petroni de la Rivista Italiana di Geopolitica, într-un interviu pentru Jagiellonian Club Center for Analysis, din Polonia, considera ca cea mai probabila perspectiva este ca Ucraina sa ramâna divizata cu mai mult sau mai putin 20- teritoriul sau ramânând sub ocupatia si administrarea Rusiei. „Aceasta situatie nu va fi recunoscuta oficial de comunitatea internationala, dar, din pacate, cred ca de facto, asa cum a fost si pentru Crimeea în 2014, va fi acceptata în tacere deocamdata.” Perspectiva lor este interesanta, deoarece reflecta un punct de vedere dintr-o tara europeana majora, dar una care nu este prea implicata în razboi. În ceea ce priveste Italia, ei percep în rândul opiniei publice o oboseala generala a sprijinului ucrainean si cred ca acest lucru este probabil valabil si pentru cea mai mare parte a Europei de Vest. Putin stie asta si crede ca timpul este de partea lui, mizând pe dezangajarea treptata a tarilor occidentale. Americanii nu joaca pentru o victorie, ci pentru o egalitate pe câmpul de lupta, spun multi. Vor sa vada victorii tactice ucrainene pe teren si unele teritorii recâstigate, dar nu cred ca este posibil ca Ucraina sa recâstige tot teritoriul pierdut. Statele Unite vor doar sa epuizeze Rusia pe termen lung si sa o duca la masa negocierilor. În afara de lipsa de încredere în succesul deplin al Ucrainei, exista si teama de a provoca un razboi mai amplu cu Rusia. Ultimul argument este puternic contestat de Fredrik Löjdquist, fost diplomat suedez, director al Centrului de Studii Est-Europene din Stockholm (SCEEUS). „Exista o tendinta în Occident în favoarea paradigmei Rusia –First care se concentreaza pe ce va gândi Kremlinul? Asta stabileste cadrul mental pentru actiunile noastre. Rezultatul este ca politica noastra din Ucraina a fost o functie a politicii privind Rusia.” Adaugând o observatie esentiala care, curios, nu o auzi furnizata în America, de la Casa Alba, pentru a justifica de ce trebuie sprijinita Ucraina. „Trebuie sa ne debarasam de ideea ca acesta este un conflict local, undeva într-un loc ciudat din Europa de Est, pe care nu îl întelegem pe deplin, si ca acest conflict ar putea fi rezolvat printr-un fel de negocieri sau compromisuri. Si apoi putem continua si traim mai mult sau mai putin asa cum am facut înainte. Razboiul nu este cauza problemei în sine. Este un simptom si o expresie a unei crize mai mari, care este criza Rusiei. Comportamentul antagonist, imperialist si colonial al Moscovei, care pur si simplu nu va disparea doar din cauza unei paci sau a unui armistitiu cu Ucraina, orice ar înseamna pacea. Rusia se afla într-un conflict sistemic cu actuala ordine internationala si cu ordinea europeana de securitate.” Ascensiunea populismului de stânga si de dreapta în Europa, mai ales în Germania, dar si în alte tari de pe continent, care între altele risca sa puna serios în discutie sprijinul pentru Ucraina, nu a aparut în vid, este o reactie furioasa la zeci de ani de naivitate si incompetenta si la nivel national, dar si fata de politicile mioape promovate de Uniunea Europeana, de pilda cele climatice, care afecteaza grav securitatea energetica a tarilor membre, sau cele legate de migratie. Cum era de asteptat, partidele traditionale, mass-media si comentatorii politici (cum se întâmpla si în cazul lui Trump) dau vina exclusiv pe factori straini, pe o „cultura insuficient de democratica în fosta Germanie de Est” (unde AfD se bucura de un sprijin extins) sau pe dezinformarea rusa. Dar realitatea este ca popularitatea AfD, sau cea anuntata pentru noul partid care va fi format de Sahra Wagenknecht, sau a altor partide din întreaga Europa, se datoreaza faptului ca spun cu voce tare lucruri pe care altii nu le spun. Exploateaza nemultumirea politica generalizata fata de partidele traditionale si fata de elitele politice si culturale. În Germania, dupa calmul relativ din anii Merkel, socurile pandemiei si razboiul din Ucraina s-au dovedit a fi paralizante pentru sistemul politic traditional. „Oamenii tind sa reduca miscarile extrem de complexe la «un singur tip» de alegator sau la «o singura cauza», deoarece doresc explicatii simple si directe”, scriu Roger Eatwell si Matthew Goodwin în volumul „National Populism: The Revolt Against Liberal Democracy”. „Dar când peste 62 de milioane au votat pentru Trump, peste 17 milioane pentru Brexit, peste 10 milioane pentru Marine Le Pen si aproape 6 milioane pentru AfD, ideea ca miscarile national-populiste pot fi reduse la stereotipuri simpliste este ridicola.” Wolfgang Munchau si altii pun aproape toata vina pentru criza cu care se confrunta Europa pe problemele economice, pe alegerile gresite facute la Bruxelles sau la Berlin si pe ascensiunea populismului politic. Si într-adevar, au fost multe decizii proaste la Bruxelles. Totusi, se ignora un alt aspect fundamental descris ca fiind o sinucidere civilizationala, în care tesutul natural al societatii umane, care merge de la familie prin clan catre trib si natiune, completând cu rolurile de gen naturale si obisnuite si cerintele de stricte de asimilare, a fost înlocuita cu o ghena abstracta, moralista, de la stânga liberal marxista.
