Ultimul moment al seriei de evenimente a avut cinci legaturi puternice cu traditia: unul dintre cele mai valoroase si longevive ansambluri simfonice din lume, Orchestra Regala Concertgebouw din Amsterdam, înfiintat în 1888, a fost invitat a patra oara, începând din 2015, sa concerteze în Festivalul „George Enescu”. Urmatoarele elemente ce ilustreaza traditia fiind cunoasterea profunda a creatiei lui Gustav Mahler de catre aceasta orchestra istorica: Simfonia a III-a, aleasa pentru finalul Festivalului de la Bucuresti, a fost prima oara ascultata integral cu 120 de ani în urma, în 1902 la Berlin dirijata de autor, în 1920 Concertgebouw a sustinut un întreg festival ce a cuprins numai lucrari de Mahler, multi dirijori care au colaborat timp îndelungat cu orchestra olandeza au înscris în programe simfonii si integrale Mahler. Cultura-Mahler proprie orchestrei Concertgebouw a argumentat, fireste, înscrierea acestui nume pe afisul ultimului concert din Festival. Iar Simfonia a III-a în re minor se potriveste apoteozei meritata de organizatorii si publicul Festivalului „George Enescu”. Performantele formale au, pâna la un punct, importanta: este simfonia cu cele mai mari dimensiuni, structurata în mod atipic de Mahler în sase parti, nu în patru, cum au obisnuit toti marii creatori în acest gen, depaseste ca durata nu numai toate simfoniile compuse de Mahler, dar si opus-urile de acest tip apartinând altor creatori importanti. Versiunea orchestrei Concertgebouw a durat doua ore fara doua minute! Re minorul ascultat duminica 24 septembrie la Bucuresti a fost inclus în anul 2016 de cei mai reprezentativi dirijori ai lumii în seria primelor zece simfonii din istoria creatiilor de acest gen. Desi nu admir topurile, am consemnat performantele de mai sus pentru ca oda naturii, cum si-a imaginat Gustav Mahler Simfonia a III-a, este o sarbatoare a muzicii cu o bogatie de idei melodice în majoritate lesne de retinut, cu o orchestratie stralucitoare, de mare finete si impresionanta grandoare, cu opulenta timbral-sonora datorata resurselor inepuizabile ale orchestrei mari, ale corului. O muzica ce retine permanent atentia ca o desfasurare dramatica, impresioneaza ascultatorul în pofida dimensiunii apreciabile. Pentru ca impresionantul monument muzical si-a revelat atât de rar în salile de noastre de concert încarcatura de idei, densitatea scriiturii orchestral-corale, intensitatea climatului emotional, nu mi-am putut retine amintirea impresiei covârsitoare lasata de regretatul Camil Marinescu împreuna cu orchestra si corul filarmonicii din Iasi, într-un concert istoric, unic. Atunci a fost evident ca pasiunea, credinta totala, arzatoare în muzica unui anumit compozitor (cazul Marinescu-Mahler), pregatirea exceptionala nu asteapta vârsta respectabila, experienta îndelungata spre a-si dovedi valoarea. Foarte tânarul dirijor finlandez Klaus Mäkëla (are numai 27 de ani!) a reconstituit în septembrie 2023 la Bucuresti catedrala muzicala proiectata de Gustav Mahler. Evident, traditia, cultura Mahler la orchestra Concertgebouw din Amsterdam nu putea promite decât atingerea superlativelor. Mi-am verificat impresiile reascultând ulterior înregistrari ale ansamblului olandez realizate cu o serie de dirijori renumiti. Indiferent de stil (Mozart, Beethoven, Brahms, Schubert), maniera de cânt, sonoritatea sunt aceleasi: claritatea, rafinamentul nuantelor, caldura, finetea, eleganta, echilibrul caracterizeaza toata muzica interpretata de instrumentistii din Amsterdam. Cu atât mai mult în cazul Simfoniei a III-a de Mahler, din care nu lipsesc melodiile strazii, vesel-inocente, liric-frematatoare, ce pot atinge usor caracterul romantios, marsurile grandioase, izbucnirile masive ale instrumentelor de alama pândite de pericolul grandilocventei. Nimic din toate acestea nu a existat în versiunea Concertgebouw, ceea ce s-a dovedit înca odata superb la închiderea Festivalului „George Enescu”. Dupa un numar impresionant de experiente muzicale derulate timp de o luna (27 august-24 septembrie), se impun câteva concluzii. Prima, cea mai importanta, ramâne legata de evenimentul cu majuscula. Este un privilegiu sa asculti la tine acasa atâtea orchestre si ansambluri de mare clasa. Fiecare a avut din partea organizatorilor libertatea alegerii opus-urilor, a sustinut concerte de calitate ireprosabila si pentru ca le-a finisat, le-a adus în preajma desavârsirii prin repetare de-a lungul unor turnee care au inclus acum România. Desi au fost programate primele trei simfonii de George Enescu (firesc într-un festival de asemenea anvergura dedicat celui mai important compozitor român), cred ca s-ar fi cuvenit si alegerea altor opus-uri importante ce îi poarta semnatura. Îndeplinindu-si datoria de a interpreta la Bucuresti în acest festival o lucrare de Enescu, majoritatea orchestrelor straine de renume nu le mai programeaza ulterior în concertele de la sediu si în turnee, iar altele includ chiar în lista de oferte pentru publicul român câte un opus enescian aflat în dezavantaj fata de textele muzicale binecunoscute în lume, diferite ca bogatie ideatica, de scriitura si impact emotional. Dezavantajul în privinta promovarii capodoperelor lui George Enescu s-a marit la editia 2023 a Festivalului prin absenta spectacolului cu opera „Oedipe”… O consolare în privinta echilibrului alaturarii partiturilor enesciene si din creatia universala a fost programul Orchestrei Academiei Nationale Santa Cecilia din Roma, al carei dirijor de larga perspectiva, Tugan Sokhiev, a ales Prima Simfonie în mi bemol major opus 13 de George Enescu si Simfonia a V-a în mi minor opus 64 de P. I. Ceaikovski. O realitate mult prea evidenta pentru a nu fi consemnata este lipsa din stagiunile filarmonicilor românesti a majoritatii lucrarilor retinute de istoria muzicii simfonice, camerale si vocal-simfonice, ascultate doar la festival. Lucrari altadata mai des abordate de orchestrele noastre se asculta de prea mult timp numai din doi în doi ani – anul acesta opus-uri de Stravinski, Bruckner, Mahler, Richard Strauss, Alban Berg, Bartók, Sostakovici si... Enescu. Pentru orchestrele si dirijorii din România anilor 1970-’80 nu erau atât de dificile… Deoarece Cristian Mandeal a prezentat deseori în tara si în strainatate cele mai importante opus-uri enesciene (le-a înregistrat pe discuri de circulatie internationala, a dirijat opera „Oedipe” la prestigioase festivaluri europene), ar fi fost de dorit includerea sa în festival cu un al doilea program ce ar fi putut fi dedicat exclusiv muzicii lui Enescu. Înca un program dirijat de Cristian Mandeal ar fi însemnat si recunoasterea valorii sale ca formator de ansambluri instrumentale – concertul excelent sustinut de Orchestra Româna de Tineret, pe care domnia sa a construit-o pâna la valoarea de nivel international, fiind unul dintre momentele de vârf ale Festivalului. Apropo de dirijori români – prezenta unor muzicieni din generatia mai tânara, mult apreciati, ar fi devenit o buna propaganda a valorilor artei noastre sonore culte. Dau un singur exemplu: Tiberiu Soare. La capitolul reusitelor cu caracter de eveniment se impun apreciate fara rezerve ceea ce am numit în cronicile precedente „experientele Mahler”, „experientele Bruckner”. Nu e nevoie de degetele unei singure mâini spre a numara dirijorii români care s-au încumetat de-a lungul anilor sa aprofundeze simfoniile celor doi compozitori. Îl amintesc doar pe Erich Bergel, si din nou pe Camil Marinescu. Simfonii care, în lume, se cânta permanent. Fara a-mi propune ordonarea tuturor impresiilor despre Festival, închei cu admiratia efortului organizatorilor de a construi înca un eveniment de rang international, din care se pot desprinde idei valoroase pentru îmbunatatirea calitatii programelor unor institutii muzicale românesti. Imagini preluate de pe contul de Facebook al Festivalului „George Enescu” Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog si profesor
