Nu pot sa va spun decât ca îl chema Tibi si ca ne-am nimerit la aceeasi masa în cafeneaua din... nu, mai bine nu va spun de unde. Era o terasa ca oricare alta unde oamenii, îndeosebi de vârsta a treia, coboara din blocul, unde nu mai suporta viata strâmta între cei patru pereti, si se întâlnesc aici. Desi se aduna mai zi de zi la o cafea sau o „berica” si desi îsi spun pe numele mic, nu se cunosc decât vag. Fiecare cu ticurile lui verbale si cu fata tot mai zbârcita. Sunt fosti functionari, fosti politruci si politrucei la partidul de altadata, fosti profesori care si-au încheiat cariera, fosti muncitori din fabricile si uzinele desfiintate ale patriei socialiste multilateral dezvoltate, pensionari singuri, cu neveste cicalitoare sau burlaci carora le vine sa urle de plictiseala în apartamente, cu nevestele plecate pe lumea cealalta si cu copiii în Occident... din astia. În general, fosti. Se întâmpla ca vreunul din ei sa nu se mai arate la terasa si ceilalti pricep ca a trecut pe cealalta lume. Unul dintre acesti pensionari era Tibi, care, tam-nesam, a început (caci, de la o vreme, ma încadrez si eu în categoria pomenita mai sus) sa-mi prezinte opiniile lui despre lumea de azi. Nu le-am retinut chiar exact, dar acestea suna cam asa: Nu sunt nici politolog, nici sociolog sau asa ceva, dar, vorba lui Ceasca de la proces, ca „simplu cetatean” nu pot sa nu observ ca se petrec niste schimbari majore în societate, în mentalitatea oamenilor. Si nu ma refer la faptul ca „ne-am luat portia de libertate”, cum s-a zis. Asta s-a întâmplat demult. Am si uitat de ea. De libertate vorbesc. Acuma cuvântul de ordine este: distractieee! Ne-am angajat si noi (ma gândesc în special la generatiile tinere, care nici macar n-au cunoscut ceausismul si nici nu le pasa, caci nu au cum sa-si aminteasca, ca noi astia, mosulicii, de ceausism) în albia democratiei occidentale cu toate bunurile materiale si spirituale ale acesteia. Ce zic eu „înrolat”!? Mai bine ar fi de zis încorporat, consemnat, recrutat. Nu ma gândesc acum la sutele de mii, poate milioanele, care pleaca într-un fel sau altul în Occident. Cu trupul, dar si cu mintea, ca sa fie recrutati în marea oaste a Imperiului Binelui occidental, asa cum tindem sa fim si noi, esticii astia înapoiati - sa ne încadram în distractieee, în vesnica sarbatoare a tot mai multelor canalelor tv. cu negroteii aia (pardon, afro-americani) scalambaindu-se cât e ziulica (si nopticica) de lunga... Uite, domnule! Sa ne oprim, de pilda, asupra modestei tablete. Da, tableta, sfânta tableta, pe care o folosesc astazi toti, de la pustiulicii care învata sa se descurce pe tableta înaintea alfabetului, la analfabetii de dupa aceea si pâna la mosulicii, printre care ma enumar, si babetele, care îsi transmit baliverneaua politica, obisnuitele injuraturi pentru fotbalisti sau idolatrizarile vedetelor si vedetutelor sau retetele gastronomice: „Ai facut papardele”, întreaba o „tabletista”. Iar cealalta îi raspunde în amanunt cum a facut respectivele papardele, cu paste, cu ceapa, ciuperci, trufe si, neaparat, usturoi. Stiu eu, poate doar usturoiul sau ceva de genul acesta sa mai asigure acel element astringent, care sa sparga uniformizarea sociala tot mai evidenta, criminalizarea spiritului critic sau sarbatoarea vesnica la nivel social. Azi oamenii nu se mai uita ochi în ochi unii la altii si îsi vorbesc. Azi oamenii de toate vârstele se boldesc toata ziulica în ochii tabletelor. De acolo râd, de acolo plâng, de acolo se emotioneaza în fel si chip. Si doar ca sa-si mai odihneasca ochii se uita... nu, nu la alti oamenii, ci pe fereastra trenului, a autobuzului sau a biroului, gândindu-se ce alta nimicarnita sa mai scrie din nou pe Maria Sa Tableta. Diferentele între oameni se sterg. Indiferenta între ei însa creste. Azi femeile sunt tot mai barbate, iar barbatii tot mai efeminati. Pâna la indistinctie de sex. În acest Imperiu al Binelui, imaginat de Philippe Muray în cartea cu acest nume, diferentele se vor sterge, cum nici macar nu au visat Ceausescu sau Stalin. Un „homo festivus” fara reactie se va înscrie într-o sarbatoare vesnica, care astazi nu e decât la început. Spectacolul va face parte din definitia vietii. Ceea ce fac tovarasele educatoare cu kinderii la gradinite vor face activistii mâine cu toti cetatenii. „Distractieee!” urla deunazi o tovarasa (s)educatoare în microfon la o adunare publica cu copilasii si parintii acestora. Si sunt convins ca ea chiar era convinsa de ineptiile spuse. Pe vremea lui Ceasca aveam avantajul ca uram ceea ce voiau aia sa ne bage în minte, azi începem sa credem în porcariile care ni se spun, de ceea ce ne convingem unii pe altii. Da, nu vor fi activisti de tip comunist, caci toti vom fi activisti bine îndoctrinati de fericirea societatii viitoare si vom criminaliza eventualul spirit critic al „înapoiatilor”, „retrograzilor” de secol XIX. Ne îndreptam, din victorie în victorie, spre o lume a distractiei totale si mondiale, a fericirii ghiftuite. Fericirile propovaduite de Iisus sunt depasite si palide, fata de sarbatoarea vesnica, demonstrata clipa de clipa de noi toti, activistii sociali ai viitorului, gata sa fim fericiti, cu bunurile noastre fara de sfârsit, cu bananele aduse din tarile bananiere, cu internetul, cu nenumaratele canale tv cu distractieee cât cuprinde, afazica si acerebrata, caci afaziologii si acerebratologii viitorului vor fi idolatrizati. Din aceasta distractie perpetua face parte si pandemia. Caci la spectacolul social asigurat trebuie sa existe si putintica drama. Da, un fel de distractie. Despre faptul ca mortii din urma ei sunt cam egal cu mortii anual de gripa, sa zicem, nu se spune nimic. Totul e sa ne bage frica în oase: cu cât mai multe sunt datele emise, mai „îmbilibistrocite” (nu cautati ce înseamna cuvântul, nici eu nu stiu) si aiuritoare, cu atât mai bine! Totul e sa vada cât tinem în spate, la cât punem botu'. Vor urma si altele, fiti siguri. Acum doar ne încearca - mai sunt din cei care gândesc? Nu s-au tâmpit înca cu totii? Mai exista reactie contra? Mai sunt diferente în Imperiul nostru al Binelui, universal si totalitar? Nea Tibi si-a încheiat aici speech-ul. „Hai, Tibi, nu-i mai împuia capul si lu' domnu' cu minciunile tale - l-a chemat cineva de la alta masa. Iar Tibi m-a lasat repede, fara sa mi se mai uite în ochi. A pus repede mâna pe toarta halbei oferite. Una plina. Cea oferita de mine se golise. Radu Parpauta este scriitor, traducator si publicist
