Corectii ilustreaza un lung sir de transformari impredictibile. Putem vedea scrierea fostului bursier Fulbright în Europa (Franzen a predat la Berlin sub auspiciile celebrului program de schimb academic) ca pe o radiografie a farâmitarii graduale a „Americii profunde”, datorate influentei tot mai insistente a „Americii (post)moderne”. Jonathan Franzen (n. 1959) este unul dintre cei mai mari scriitori americani, cu o opera deja vasta. Cel putin doua dintre romanele lui mi se par exceptionale (ambele au aparut, în versiuni românesti, la Editura Polirom). Primul este The Corrections/ Corectii, o creatie de prim rang (recompensata de altfel, în 2001, cu National Book Award), iar al doilea Freedom/ Libertate. Franzen urmareste în aceste texte problemele identitare ale Lumii Noi în era postindustriala. Corectii si Libertate sunt romanele unor universuri destramate, concentrându-se pe schimbari/ cautari de identitate în spatii descompuse, pe reprimare si exhibare (ca fatete contradictorii si, deopotriva, extreme, ale istoriei în continua transformare). Corectii, de pilda, ilustreaza un lung sir de transformari impredictibile. Putem vedea scrierea fostului bursier Fulbright în Europa (Franzen a predat la Berlin sub auspiciile celebrului program de schimb academic) ca pe o radiografie a farâmitarii graduale a „Americii profunde”, datorate influentei tot mai insistente a „Americii (post)moderne”. Nucleul acestui transfer de identitate este Midwest-ul anilor cincizeci si, în special, o familie traditionala din spatiul respectiv (conservator prin definitie), familie supusa - pe fondul emanciparii Statelor Unite - unor metamorfoze imprevizibile. Enid si Alfred Lambert formeaza un cuplu traditional, închegat în spiritul batrânelor stereotipuri puritane, mostenite din America pionierilor. Descrierea momentului de constituire a casniciei, dincolo de umorul negru, nu lasa nici o umbra de suspiciune vizavi de marotele lumii de început colonizator, marote transmise, obsesional, generatiilor ulterioare: „La pensiune sosi, la câtiva ani dupa razboi, un tânar inginer metalurgist, proaspat transferat în St. Jude pentru a administra o turnatorie. Era un baiat musculos, cu buze pline si par des, cu trup si costume de barbat. /...?/. O data sau de doua ori pe seara, în timp ce servea cina la masa mare si rotunda, Enid privea peste umar si îl surprindea uitându-se la ea, facându-l sa roseasca. /./app/. Se logodira curând si plecara într-o calatorie casta cu trenul de noapte pâna în McCook, Nebraska, în vizita la vârstnicii lui parinti. Tatal avea o sclava cu care era casatorit”. Se subîntelege ca, mai târziu, în interiorul sistemului domestic al celor doi, comunicarea este minima si neesentiala. Aidoma parintelui sau, Alfred îsi ia o sclava, pe Enid, pentru a-i oferi o familie si pentru a o numi „sotie”. Enid da nastere la trei copii si tine o casa imensa, unde Alfred - inginer la o mare companie - vine ca musafir taciturn. Personalitatile sotilor sunt reprimate pâna la inhibitia cea mai adânca, orice tentativa de interrelationare fiind sortita esecului, întrucât trece drept „exces” si nepermis „libertinaj”. Totusi, copiii sotilor Lambert produc mutatia de identitate. Gary, Denise si Chip sunt mesagerii unei noi istorii care îi îndeparteaza de parinti. Gary, individ social activ, cu multiple responsabilitati, se refugiaza într-un alcoolism discret, investigat de autor cu tensiune patetica. Celalalt fiu al sotilor Lambert, Chip, îsi mistifica insuccesul social si financiar în New York, mimând colaborarea la o gazeta de prestigiu. Functioneaza, pe rând, ca profesor de colegiu (relatia cu o studenta si folosirea drogurilor îi aduc însa o concediere rapida si definitiva), ziarist la publicatii marunte, ajungând, printr-un joc al destinului, sa lucreze pentru mafia ex-sovietica, în Lituania. La Vilnius joaca rolul unui investitor american. Va scapa de furia mafiei locale numai printr-o evadare à la Harrison Ford, cu accente senzationale, de thriller politist. În sfârsit, Denise, chèf la restaurante sofisticate, îsi descopera identitatea bisexuala, angajându-se, halucinant, într-o relatie adultera, concomitent, cu propriul patron si cu... sotia acestuia. Rezultatul aventurii duble este dezastruos, împingând-o pe singura fiica a familiei Lambert catre depresie profunda. Artefactul de constructie a palierelor narative îl constituie dorinta lui Alfred si a lui Enid de a reuni familia pentru un ultim Craciun (Al, în faza terminala a bolii Parkinson, pare complet decrepit). Reuniunea are loc greu si doar pentru a da protagonistilor sentimentul total al alienarii si dezintegrarii familiale. Moartea lui Alfred e studiata cu metode naturaliste, ca un experiment stiintific, în care indivizii participa detasat si exterior (Gary vadeste chiar, la un moment dat, impulsul „pragmatic” de a-si împusca tatal, oricum muribund, si de a-si scuti astfel mama de ororile spectacolului biologic al senilitatii). Putem vedea aici o reminiscenta de „duritate” existentiala de la generatia anterioara, dar si o „vidare” sufleteasca, inerenta, a promotiei actuale. Corectii devine, de aceea, inspectia minutioasa a unei sucombari, unde identitatile, psihologiile si emotiile sunt mutabile, lipsite de stabilitate, precum mastile în butaforia sugerata de commedia dell’arte. Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
