De ce nu exista o relatie perfecta între prezenta investitiilor straine în activitati de productie si repartitia parcurilor industriale? Daca privim la TOP IV cele mai industrializate judete (dupa numarul de salariati): Bucuresti si judetele Timis, Arges si Brasov, nici unul dintre acestea nu se regaseste în top IV judete dupa suprafata parcurilor industriale. Ultimul top e condus de: Prahova (909 ha, dintre care 646 ha în parcuri operationale), Cluj (459 ha, dintre care 331 ha în parcuri operationale), Bihor (261 ha, dintre care 241 ha în parcuri operationale) si Sibiu (210 ha, integral operationale). Parcurile industriale institutionalizate, initiate de actorii locali sau judeteni, nu s-au sincronizat cu primele intentii de implantare ale companiilor multinationale din industria de transformare. De asemenea, acestea au aparut într-un context teritorial ce nu a corespuns întotdeauna cu intentiile de implantare ale companiilor multinationale, care tin cont si de accesibilitatea în raport cu localizarea sediului social global, situat în alta tara. Cel mai adesea, e vorba de o localizare la vest de România, de unde si asimetria din ce în ce mai evidenta între vestul si estul tarii noastre în privinta prezentei investitiilor straine. Cumva, acest gradient de dezvoltare se repercuteaza si asupra unei geografii a structurii chiriasilor parcurilor industriale. Daca în parcurile industriale situate în vest, multinationalele, aflate adesea la prima lor implantare în tara noastra, ocupa un procent important din suprafata acestora, în România extracarpatica, delocalizarile din zonele pericentrale ale aglomeratiilor urbane sunt predominante. Click AICI pentru a mari harta Click AICI pentru a mari harta În functie de timpul si de modul intrarii pe piata economica româneasca, unele mari companii (Renault si Ford, de exemplu) au cumparat întreprinderi autohtone mai vechi (Dacia, respectiv Automobile Craiova), implantându-se pe siturile initiale. Altele (Continental sau Delphi, de exemplu), în lipsa unor astfel de structuri, s-au implantat într-un sit propriu, construit de la zero. Unele dintre aceste noi situri industriale au devenit nucleul unor parcuri industriale (Delphi/ Borg Warner pentru Miroslava I sau Mennekes, pentru Miroslava II - parc industrial în curs de amenajare). De asemenea, unele firme, ce au preferat situri proprii, au luat în calcul si o dezvoltare ulterioara, strategie ce ar putea întâmpina unele constrângeri de factura spatiala, în conditiile unui parc industrial. Nu excludem nici „superbia” unor mari companii, ce si-au dorit propria lor platforma industriala. Despre platforme industriale si logistice asimilabile parcurilor industriale În România exista zone industriale mult mai extinse decât suprafata parcurilor industriale institutionalizate, care din perspectiva morfologiei, structurii si functionalitatii lor pot fi lesne asimilate parcurilor industriale - platforme industriale mai vechi, dar renovate, parcuri industriale si logistice private, platforme industriale noi dezvoltate de catre diverse companii, centrele logistice ale marilor retaileri si ale companiilor de bricolaj etc. În unele cazuri, prin cumularea acestora se creeaza zone urban-industriale si logistice extrem de extinse. Este si cazul platformelor industriale situate în vestul Bucurestiului, ce ocupa mai mult de 1000 ha în municipiul Bucuresti, Chiajna, Dragomiresti Vale, Domnesti si Ciorogârla (cea mai mare suprafata industriala contigua din tara) sau Bragadiru-Clinceni, dar si cele din Otopeni, Mogosoaia, Tunari, Voluntari, Chitila. Astfel de platforme asimilabile parcurilor industriale se gasesc si în proximitatea altor mari centre urbane: Pitesti, Timisoara, Craiova, Cluj sau Iasi. Am putea adauga aici si zonele libere, precum cea a portului Galati. Clusterele industriale Exista o tendinta de concentrare a parcurilor industriale în interiorul aglomeratiilor urbane sau în proximitatea lor. E foarte posibil ca localizarea lor sa fie un reflex al unei bune guvernante la nivelul local sau judetean, în cazul în care autoritatile au înteles sa vina în întâmpinarea investitorilor. De asemenea, e posibil ca localizarea parcurilor industriale sa fie determinata si de necesitatile de dezvoltare calate pe evolutii spontane sau planificate la nivel local sau supra-local. În acest din urma caz, asistam la delocalizarile de mai mica anvergura ale unor producatori industriali din plan local, în special din centrul urban ce a generat aglomeratia, sub presiunea metamorfozelor urbanistice recente, ce au schimbat modelul rentei funciare. Cu alte cuvinte, terenul pe care a functionat initial activitatea productiva a devenit mult prea scump pentru a mai sustine activitati ce au o renta funciara mai modesta - cazul Electra, de exemplu. Dupa delocalizare, vechiul sit va capata o alta destinatie functionala - cladiri de birouri, rezidential colectiv, diverse servicii etc. (Pe saptamâna viitoare) George Turcanasu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultatii de Geografie si Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
