Recitesc - a câta oara? - pericopa din duminica a saptea dupa Rusalii, numita "Vindecarea a doi orbi si a unui mut din Capernaum" (v. Matei 9, 27-35). Oare de ce, dintre atâtea momente de vindecare despre care se relateaza în Evanghelii, s-au ales (si) acestea, spre luare aminte? Care este relevanta, ce mesaj îmi transmit mie, omului de azi? Nu cumva îmi aduc aminte ca eu sunt cel de doua ori orb si-o data mut? O data sunt orb, pentru ca nu vad pe Dumnezeu Care este prezent în viata mea, Care ma copleseste cu iubirea Sa. De ce tot omul cauta dragostea, constient sau nu? De unde învata omul sa creada ca exista iubire desavârsita, chiar si daca nu a cunoscut de-a lungul vietii sale decât amar, ura, dispret sau, în cel mai bun caz, indiferenta? De ce ne dorim sa fim iubiti într-un mod în care, în fapt, nu ne-a iubit nimeni? Dumnezeu, Cel Care este mereu cu noi, ne inspira o astfel de dorinta. Noi nu-L vedem, nu-L percepem cu simturile, dar El este aici. Este discret, ne ofera toate darurile vietii fara sa se arate, fara sa-si asume merite. Nu pretinde ceva în schimb, decât "dreptul" de a Se oferi tot mai mult. Motivul pentru care tânjim dupa aceasta dragoste deplina vine din faptul ca El ne iubeste deja în acest mod, iar inima noastra - desi învârtosata - recepteaza, cumva, aceasta dragoste. Gresim atunci când punem presiune pe cel sau pe cei din jurul nostru, sa ne împlineasca aceasta sfânta dorinta - de a fi iubiti dumnezeieste. Omul nu poate sa iubeasca astfel de la sine, oricât s-ar stradui. Doar sfintii ating aceasta masura atunci când Dumnezeu Însusi iubeste, prin ei, pe oameni. Chiar daca sunt orb duhovniceste, nu-mi pierd nadejdea ca, staruind sa cred prezentei si iubirii Lui, "Îl voi vedea cum este" (cf. I Ioan 3, 2). De doua ori orb si o data mut! În afara de orbirea spirituala, mai sufar de un alt fel de orbire. Sunt orb, pentru ca nici macar cu ochii fizici nu vad, desi vederea înca îmi este buna. Nu vad ca toate cele create sunt din voia lui Dumnezeu. El a zis si s-a facut. Toate "lucrurile sunt chipurile create ale ratiunilor divine plasticizate" (Pr. Dumitru Staniloae, "Teologia dogmatica ortodoxa", vol. 2). Cu alte cuvinte, totul este gândul lui Dumnezeu materializat sau - altfel spus - întrupat. Când înalt ochii mei, pot eu spune din inima: "Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mâinilor Lui o vesteste taria" (Psalmi 18, 1)? Daca nu pot pricepe aceasta marturie a creatiei, sunt orb. Tot omul, credincios sau nu, "trupeste manânca lumea facuta de Dumnezeu, primind gândul lui Dumnezeu si dragostea lui Dumnezeu facuta mâncare pentru el" (Maica Siluana Vlad, "Abecedarul bucuriei"). Nu numai când ma cuminec euharistic, ci în orice moment ar trebui sa pot spune: "Gustati si vedeti ca bun este Domnul" (Psalmi 33, 8). Daca nu pot spune asa, iata, sunt orb! De aceea se cuvine sa multumesc Domnului pentru toate. Permanenta recunostinta ne aduce adevarata cunostinta. Si ne ajuta sa putem vedea si mai mult, si mai adânc. De doua ori orb si o data mut! Nu sunt mut pentru ca nu as putea articula cuvinte, cu voce tare sau doar în gând. Sunt mut pentru ca graiul îmi este parazitat de diavol. Nu trebuie sa blestemi sau sa vorbesti de rau pentru a constata ca esti sub influenta vrajmasului. Caci "pentru orice cuvânt desert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala în ziua judecatii" (Matei 12, 36). Esti "mut" atâta vreme cât rostirea ta nu e inspirata de Duhul Sfânt, când "nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor" (Matei 16, 23). Ne îndeamna Apostolul: "Vorbiti între voi în psalmi si în laude si în cântari duhovnicesti, laudând si cântând Domnului, în inimile voastre" (Efeseni 5, 19). Asta nu înseamna ca eu spun un verset din Psalmul 50, iar tu îmi raspunzi cu "Iubite-voi, Doamne". Înseamna ca, desi într-un mod foarte personal, putem comunica si cugeta sub inspiratia Duhului Sfânt. Fara aceasta suntem, de fapt, muti! De doua ori orb si o data mut! Când stiu cum sunt, când îmi asum boala, neputinta, nedeplinatatea, când strig la Dumnezeu, desi nu scot nici un sunet - las dragostea Lui sa se înfiga-n piroanele ranilor mele. El se raneste de Cruce, eu înviez din mormântul orbirii si al muteniei.
