Evident ca nimeni nu are informatii certe, nimeni nu vine cu dovezi clare, toti vin doar cu presupuneri, cu ipoteze si cu probabilitati. Toti jongleaza cu idei si supozitii cu nonsalanta de parca ar fi oracole. Înteleg nevoia oamenilor de a fi informati, de a sti lucruri, de a fi încurajati, de a auzi explicatii pozitive, încrezatoare, fie ele si fanteziste, aeriene, stupide, dar este inadmisibil sa te hranesti doar cu astfel de informatii, cu produsul unor minti creative si nimic mai mult. Scriam într-un articol anterior despre propaganda, cum este ea utilizata de guverne sau diverse entitati politice ori de alta natura, si ce efecte are aceasta asupra tintelor vizate, în principal populatia neinformata. Ei bine, coincidenta face ca între timp a început razboiul din Ucraina, iar în acest context propaganda practic a explodat mai ceva ca o bomba nucleara. Ceea ce este foarte interesant si aproape comic e ca pe toate canalele de stiri sau surse mass media suntem avertizati în aceste zile constant si cu o grija aproape maternala sa nu credem tot ce ni se spune întrucât putem fi usor manipulati, propaganda fiind la cote maxime din toate partile. Ceea ce se omite, dar ar trebui sa se înteleaga din subtext, e ca trebuie sa ne ferim doar de propaganda dusmanilor, nu si de cea a prietenilor/ aliatilor nostri... Pentru cine este pasionat de identificarea elementelor propagandistice care apar în raza noastra vizuala sau auditiva, razboiul care tocmai a început în apropierea granitelor României este o ocazie unica de delectare, asemenea mersului la pescuit în timpul migratiei pestilor când poti sa vii acasa cu câtiva saci de captura. Practic în aceste zile nicio stire nu poate fi curata, nici macar daca s-ar dori acest lucru. Pentru ca propaganda se face aproape involuntar, din reflex. Cine are destul timp, rabdare si cunostinte lingvistice poate sa constate, prin analiza comparativa, ca în functie de tabara combatanta lucrurile capata culori cu totul si cu totul diferite si într-un mod cât se poate de previzibil. Sa luam drept exemplu discursurile presedintilor inamici, Putin si Biden. Unul zice ca ataca Ucraina pentru ca NATO se apropie prea mult de granitele Rusiei si ca sa apere prorusii din provinciile Donetsk si Luhansk de teroarea provocata de neonazistii ucraineni, celalalt zice lucruri cu totul diferite, ca Rusia ataca Ucraina ca sa ocupe în mod mârsav noi teritorii si ca vrea sa refaca vechea URSS. Pe care dintre ei sa îl credem? Ei bine, în acest moment, lucrurile vor fi completamente clarificate de catre analisti, asa cum se procedeaza în fiecare seara din ‘89 pâna azi, pe canalele românesti de televiziune care nu au telenovele sau emisiuni de divertisment în program. Fiecare dintre acesti analisti de toate categoriile si din toate domeniile rezolva problemele lumii dintr-o bataie din palme. Tot românul se culca la sfârsitul fiecarei zile lamurit, multumit ca a înteles cum stau lucrurile de la cutare sau cutare mare întelept. Nu exista seara în care sa nu se stie solutia potrivita la orice problema si viitoarea evolutie a lucrurilor din univers. Când Putin a început sa maseze trupe la granita Ucrainei am aflat cu exactitate motivul si cum va proceda cu ele în zilele imediat urmatoare. Unele explicatii cu totul revolutionare capatau nuante hilare, cum ar fi aceea ca rusii ar fi adus la granita tancuri gonflabile pe care le împingeau cu un deget doar ca sa se vada prin sateliti miscare armata în zona si sa faca americanii pe ei de frica. Când s-au retras vreo doua masini de razboi care se gripasera, analistii respectivi au jubilat strigând sus si tare ca au avut dreptate. Altii, care pareau cei mai seriosi, ramâneau pe pozitii si lansau noi interpretari astfel încât sa tina spectatorii lipiti de eveniment: stati asa, ca lucrurile nu sunt chiar atât de simple... Acum, de când Rusia a intrat efectiv în Ucraina pâna si analistii iesiti la pensie au revenit în prim plan. Am auzit azi, de pilda, pe Theodor Stolojan batând câmpii pe un post tv. Era întrerupt din 2 în 2 minute de prezentatoare pentru a anunta câte o stire de ultima ora, dar apoi revenea în forta. Le zicea pe toate cum scrie la carte, explicatii mai fine si mai surprinzatoare ca ale lui, mai rar. În asta consta de fapt tot farmecul unei analize bune, interesante: caracterul surprinzator. Daca tu, analist, vii cu o idee surprinzatoare, cu o interpretare neasteptata care lasa pe toata lumea paf! esti aplaudat la scena deschisa si sigur vei mai fi invitat si la alte emisiuni. Evident ca nimeni nu are informatii certe, nimeni nu vine cu dovezi clare, toti vin doar cu presupuneri, cu ipoteze si cu probabilitati. Toti jongleaza cu idei si supozitii cu nonsalanta de parca ar fi oracole. Înteleg nevoia oamenilor de a fi informati, de a sti lucruri, de a fi încurajati, de a auzi explicatii pozitive, încrezatoare, fie ele si fanteziste, aeriene, stupide, dar este inadmisibil sa te hranesti doar cu astfel de informatii, cu produsul unor minti creative si nimic mai mult. Oricine îsi poate da cu presupusul, oricine poate explica un lucru în mii de feluri dupa ce acesta s-a întâmplat, chiar si un copil poate spune ideea lui despre viitor, dar asta nu înseamna ca toate aceste fictiuni trebuie sa fie luate drept bune, reale. Pentru ca asta se întâmpla acum, tot ce ni se spune este luat drept real, când de fapt el este trecut prin zeci de filtre înainte de a fi difuzat, uitându-se esenta lucrurilor, îndepartându-se din ce în ce mai mult de realitatea concreta. Nimic din ce ni se spune nu e adevarat, totul este distorsionat si partinitor si toti nu facem altceva decât sa dansam pe muzica adevaratilor criminali care conduc aceasta lume si care se joaca la propriu cu destinele noastre, acesti mosnegi plictisiti de viata cu drept de semnatura, acesti jucatori la pacanele care se provoaca permanent unul pe altul ca niste copii de gradinita la groapa de nisip: „El a început, ba el a început, el m-a împins primul, ba el etc.”. Timp în care noi, furnicile de la picioarele lor, ne chinuim sa nu fim calcati, striviti, facuti bucati de rachetutele, cubuletele de constructii, masinutele pe care ei si le arunca unul catre altul la nimereala. Doi golani cu chef de cearta care se iau la trânta oricând au ocazia ca sa se dea mari în fata lumii, asta sunt, „razboinicii” acestia. Iar noi ne uitam la ei cu gura cascata ca prostii si înghitim praful stârnit de ei. Fugim din calea nebuniei lor sa nu ne omoare din greseala. Niste maimute isterice, asta sunt! Daca am vrea cu adevarat pace, nu am avea nicio arma de distrugere în magazie, nu am avea nicio organizatie care sa apere pe unii de altii, pentru ca toti suntem la fel, nimeni nu e mai presus decât ceilalti, în esenta nu exista niciun prunc nascut în primul rând membru NATO, american, român, ucrainean, rus ori chinez, ci doar OM, si nimeni nu ia cu el nimic din aceste „calitati” dupa moarte. Atunci de ce atâta cearta pe nimicuri, pe lucruri inventate de analisti nebuni, pe interpretari inutile ale unor idei sau fapte? Unde este spiritul practic cu care ne laudam atâta noi, aceste hominide atât de inteligente si evoluate de azi, unde sunt lucrurile concrete care duc omenirea spre progres, daca nu dovedim nicio secunda acest lucru? Si, mai ales, de ce ne lasam atrasi de ura, indiferent din ce punct cardinal ar veni ea? Parca nu mai suntem maimute isterice, nu? Briscan Zara este scriitor si publicist
