Nu mai visati la cai verzi pe pereti, cum ar fi drepturile omului, nu va mai enervati pe câte unul care se da mare si tare, nu va mai lasati orbiti de iluziile democratice, sarakilor, dreptatea nu are de-a face cu toate astea, asumati-va casta din care faceti parte si descoperiti zenul. Suntem egali doar în fata mortii, în viata e cu totul diferit. Ideea e ca toate doctrinele astea democratice care ne sunt servite peste tot, începând din scoala si terminând cu facultatea sau mass media, nu sunt altceva decât niste simple teorii. În realitate niciuna dintre acestea nu se aplica. Pentru ca în România de azi, societatea este, ca si înainte, organizata pe caste. E clar ca lumina zilei. Pentru cine nu stie despre ce e vorba, am sa fac o mica prezentare a castelor din India care sunt niste exemple perfecte pentru întelegerea clara a sistemului social trecut, prezent si viitor. În tara asiatica amintita exista 5 straturi ale societatii respectate cu sfintenie de mii de ani. Oricâte carti despre liberté, égalité si fraternité ai sa le bagi pe gât, ei tot asa vor vedea lucrurile pentru ca indienii au fost si vor fi mult timp sinceri cu ei însisi. Nu se prefac a fi altceva, de dragul unui organism precum UE, asa cum fac românii, care acasa îsi dau jos haina de european democratic si îsi îmbraca pijamalele de români sadea, supusi întru totul traditiei. Cele 5 straturi amintite sunt: Brahmini (preoti/ profesori), Kshatriyi (militari/ conducatori), Vaishyi (lucratori calificati), Sudrii (lucratori necalificati) si Pariah (cei de neatins, murdari). Dupa cum e lesne de înteles, fiecare casta îsi cunoaste foarte bine locul si limitele în societate si nu se amesteca prea mult cu celelalte. Vei saluta cu respect un preot, profesor, militar, conducator, dar nu te obliga nimeni sa bagi în seama un prelucrator prin aschiere, un constructor, un lucrator în constructii sau un taran, si chiar nu trebuie nici macar sa te uiti la un paria. Nimeni nu se va simti jignit daca urmezi aceste reguli. Pare la prima vedere crud si primitiv, dar nu este, si nu a fost niciodata pentru ca egalitatea între oameni nu a existat si nici nu va exista vreodata. Ea este doar o iluzie, o idee mâzgalita pe o hârtie la nervi ori frustrare (vezi Revolutia Franceza) si care nu poate fi niciodata aplicata în viata de zi cu zi. As îndrazni sa spun chiar ca este o aberatie inventata de castele de jos mai numeroase pentru a stirbi din importanta castelor de sus. Dar asta nu înseamna ca lucrurile chiar s-au schimbat, în ciuda naturii însasi a omului. Nu poti schimba esenta care spune ca oamenii nu pot fi egali, oricât de mult si-ar dori majoritatea acest lucru. Pentru ca tot timpul o parte din acea majoritate va deveni superioara celeilalte si îsi va schimba brusc mentalitatea despre egalitate odata ce va simti mirosul aerului curat al „înaltimilor”. Ei bine, în România situatia nu poate fi altfel. Putem fi membri UE si chiar ai Uniunii Democratice Galactice, natura umana va ramâne mereu aceeasi în noi, unii vor dori mereu sa fie mai importanti decât ceilalti si chiar vor fi astfel indiferent ce vor spune legile scrise dintr-un anumit moment al istoriei. Castele din tara noastra sunt exact la fel ca acelea din India, doar ca poarta alte denumiri, astfel: Smecheri, Sefi, Profesionisti, Necalificati si „Saraki”. Smecherii sunt cei care fac ce vor, când vor si cu cine vor. Si-au câstigat aceasta calitate prin munca, influenta, furt, bani, coercitie, mostenire. Mai sus de ei nu este decât Dumnezeu, nimeni nu îi poate contrazice. Pot fi recunoscuti oriunde, sunt cei care pretind întâietate peste tot, sunt soferii cu bolizi de lux care depasesc coloane întregi de masini pe drumurile nationale pentru ca pur si simplu nu pot sta în spatele celorlalte caste, e dreptul lor. Pentru acestia toti ceilalti oameni sunt „saraki” pentru ca sunt mai jos ca ei. Sefii nu sunt la fel de importanti smecherii pentru ca sunt numiti în functie chiar de cei din urma si viitorul lor depinde de acestia. În plus sefii au o perioada limitata de „glorie”, adica atât timp cât dureaza mandatul lor, dupa asta ei pot sa decada din casta sau pot urca la nivelul cel mai înalt, totul depinde de ei si de capacitatile înnascute ori dobândite pe parcurs, si de relatiile create. Profesionistii sunt cei care muncesc si fac ca tara sa ramâna pe linie de plutire din punct de vedere economic, dar ei depind direct de primele doua caste pentru salarii, drepturi si obligatii. Necalificatii sunt potentialii profesionisti care fac treburile nespecializate pe care ultimii nu le fac, dar macar si ei muncesc. În sfârsit, casta „Sarakilor” e compusa din cea mai mare parte a cetatenilor tarii. Acestia traiesc fie în mediul rural, fie în cel urban, nu muncesc decât ocazional, iar principala lor preocupare e sa îsi asigure ziua de mâine, nimic mai mult. Nu vor exista niciodata amestecuri între caste si nu pentru ca le interzice vreo lege, ci pentru ca pur si simplu exista un vid de comunicare între ele. Un smecher nu va vorbi niciodata aceeasi limba cu un profesor, muncitor cu ziua ori lucrator comercial. Fiecare traieste în lumea lui, cu valorile, principiile, limbajul si idealurile lui. Si asa e de când lumea. Evident ca fiecare casta, începând de jos, tinde catre o ridicare în rang cu orice pret. Practic se poate spune ca idealul fiecarei caste e sa ajunga cu un pas mai sus, fara exceptie. Chiar si un smecher vrea sa se ridice deasupra celor ca el, asa se explica de ce multi se cred zei. De aceea exista o dorinta atât de mare în rândul populatiei din paturile de jos de a proiecta în afara o imagine falsa a unei caste superioare, a se vedea cei saraki care nu au dupa ce bea apa sau peste care sta sa cada casa, dar care poseda în curte o masina de fite pentru a se simti si ei mari… Asadar, având în vedere toate aceste lucruri, nu înteleg marea tevatura care se face pe seama beizadelelor care fac prostii cu masini de lux pe litoral sub influenta drogurilor sau de plictiseala. Ei sunt membri deplini ai castei cea mai de sus, au tot dreptul sa se comporte astfel pentru ca se stiu de neatins de catre ceilalti. Pot fi facute nenumarate legi care sa vizeze condusul sub influenta drogurilor, care sa mareasca pedepsele pentru asemenea infractiuni, pot fi demisi toti sefii din politie, toti ministrii, sistemul nu se va schimba, castele vor ramâne complet neatinse. Cel mult îsi vor schimba denumirea asa cum se întâmpla dupa fiecare revolutie/rasturnare de regim, dar nimic mai mult. Nu mai visati la cai verzi pe pereti, cum ar fi drepturile omului, nu va mai enervati pe câte unul care se da mare si tare, nu va mai lasati orbiti de iluziile democratice, sarakilor, dreptatea nu are de-a face cu toate astea, asumati-va casta din care faceti parte si descoperiti zenul. Suntem egali doar în fata mortii, în viata e cu totul diferit. Briscan Zara este scriitor si publicist
