Asa cum cineva, peste o suta de ani, un controversat om politic, nu va lasa poporului român nici macar cenusa sa, Hodocin, la rândul sau, nu va lasa nici data, nici locul si nici cauza mortii sale. Dar, mai punitiv fata de noi, nu va lasa nici macar o imagine a sa. Hodocin a fost implicat în una din cele mai importante lucrari edilitare din Iasi: alimentarea cu apa potabila. Într-o anexa a Regulamentului Organic se spunea ca ... Îmbelsugarea apelor sanatoasa fiind una din cele dintâi trebuinti ale orasului. Erau trei motive care reclamau o reconstructie a retelei de captare si distribuire a apei potabile: cresterea demografica, numarul redus al resurselor de apa ale orasului si starea deplorabila a retelei de aductiune, constituita din tevi din lut ars. Acestea erau o reprezentare a nivelului tehnologic al Moldovei acelor vremuri: conductele din lut se fisurau si produceau pierderi mari de debit, pe fondul unei cresteri consistente a consumului de apa potabila. Astfel, în 26 august 1841, Hodocin emite un raport catre Epitropia Casei Apelor, cu titlul Memoar pentru apoductul Esului, în care constata faptul ca apa se capta în satul Aron Voda, situat în zona de nord a orasului, dupa care se ajungea la Golia, urmând ca, mai departe, apa sa fie distribuita de acolo în întregul oras. Inginerul nostru facea o serie de observatii legate de imperfectiunile acestui sistem de distribuire a apei, prin lipsa unor camine de captare a apei din izvoare si prin utilizarea tevilor de lut. Hodocin propune folosirea tevilor de fier varsat (adica fier turnat), sau a tevilor din lemn si nicidecum a tevilor de plumb pe care le considera ca vatamatoare sanatatii, dupa cum aflam din lucrarea lui Dumitru Vitcu. Pentru efectuarea lucrarii, Hodocin se asociaza cu inginerul austriac Josef Raschek, urmând ca tevile sa fie produse la Iacobeni, la fabrica lui Karl Manz, tevi care nu se ridicau însa la nivelul de calitate impus de Hodocin, motiv pentru care, în 1844 scrie Epitropiei Apelor ca giumatate am fost nevoit a înturna directiei ca netrebnice. Apoi furnizorul de tevi va fi o uzina din Banat, la recomandarea aceluiasi Hodocin. În anul 1848, inginerul, care aproape încheiase lucrarile de aductiune a apei, revendica de la Epitropie o anumita suma de bani ca efect a economiilor pe care le adusese la bugetul statului prin munca sa. De asemenea, solicita o distinctie onorabila pentru meritele sale. În 1849 se efectueaza receptia lucrarilor, dupa care i se ofera atestatul solicitat si, de asemenea, i se acorda si rangul de comis. Hodocin a propus înfiintarea unei scoli de înot si a unor bai publice (feredeie), proiectul fiind propus spre aprobare în anul 1848. Tot din lucrarea lui Dumitru Vitcu aflam motivele pentru care montanistul si inginerul maghiar propunea înfiintarea acestor asezaminte: Într-o tara în care frigurile, troahna (guturai sau raguseala) si trânzii (hemoroizii) sunt boli endemice; într-o tara în care revmatismul si durerile la ciolan si încheieturi nu cruta nici sex, nici vârsta, nici stare; într-o tara în care istericalele, din zi în zi sporind, struncina si darâma sanatatea acelui trup nurliu si frumos carile odineoara au fost în stare a vraji ochii tuturor streinilor; într-o asa tara, întreb, nu s-ar cadea sa avem feredee de apa de râu si izvor, singur mijloc de a usura boalile numite si de a le vindeca, ba înca si de a le dezradacina cu vremea dintre noi? Din pacate, cu toate ca primise toate aprobarile necesare, acest proiect nu s-a finalizat. O alta initiativa nefinalizata o constituie proiectul unei fabrici de fier pe care dorea sa o construiasca logofatul Costache Conachi, în 1844, la mosia sa de la Negrisoara (Suceava). S-au primit aprobari, s-au adus lucratori din alte tari, s-au acordat niste scutiri de impozite, însa lucrarile au întârziat doi ani ceea ce l-a facut pe logofat sa se exprime asa, într-o jalba adresata domnitorului Mihail Sturdza: Cum dar sa mai poata cineva face îmbunatatiri si fabrice în Moldova când împotrivirile si smintelile nu mai contenesc? Fabrica proiectata de Hodocin avea sa fie terminata în 1846, însa nu a fost pusa în functiune niciodata, inginerul afirmând mai târziu ca ... numai scopurile egoistice ale unor oameni au dus la o neîntelegere, au împiedicat sfârsirea acestei fabrici si au nimicit atât scopul patriotic al raposatului logofat Conachi, cât si ostineala lui. În 1853, dupa 14 ani de activitate este demis din Departamentul Lucarilor Publice, actiune pe care o interpreteaza, pe buna dreptate, ca un abuz administrativ. În 1856 se apeleaza iarasi la el pentru un proiect de refacere a pavajelor Iasilor si de largire a strazilor. Tot din cartea lui Dumitru Vitcu aflam ca banii s-au cheltuit, dar strazile nu au fost acoperite cu piatra nici pe jumatate. În 1857 solicita acordarea unui privilegiu privind Înfiintarea unei fabrici de pulberi explozive, pe apa Tarcaului, pe mosia manastirii Pângarati. Lucrarea se va termina în 1858, dupa care Hodocin este îndepartat din nou din Departamentul Lucrarilor Publice, unde fusese reîncadrat în 1857. Daca mai punem la socoteala ca inginerul si montanistul a fost demis si de la conducerea Scolii de Arte si Meserii, nu s-ar putea spune ca moldovenii, cel putin clasa politica din sec. XIX, s-au purtat cu totala recunostinta fata Carol Mihalic de Hodocin. Asa cum cineva, peste o suta de ani, un controversat om politic, nu va lasa poporului român nici macar cenusa sa, Hodocin, la rândul sau, nu va lasa nici data, nici locul si nici cauza mortii sale. Dar, mai punitiv fata de noi, nu va lasa nici macar o imagine a sa. Sa vrem sa-i facem o statuie, si nu putem! Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, cadru didactic si prorector responsabil cu activitatea didactica la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi
