Deciziile care privesc spatiul public pe care le iau autoritatile sunt, pe lânga aspectele functionale, utilitare sau estetice, declaratii de intentie, statement-uri. Târgurile de Craciun, Martisor, Paste, Sf. Parascheva, toate evenimentele publice organizate de Primarie si CJ (de la concerte, la busturi si alte monumente instalate cu sau fara aprobarea Comisiei Monumentelor de For Public), plus cele private pentru care aceste institutii dau aprobare sa se desfasoare în spatiul public sunt astfel de declaratii de intentie pe care autoritatile le ofera cetatenilor, locuitorilor orasului si vizitatorilor sai. Spatiul public este alcatuit din toate spatiile care pot fi folosite si accesate, indiferent de forma de proprietate a acestora. Include toate strazile si trotuarele, pietele si alte cai de acces (promenade, pietonale, pontoane etc.), spatiile deschise si parcurile, locurile de joaca, gradinile, plajele, malurile râurilor si lacurilor. Tot spatii publice sunt considerate si cele cu caracter public-privat, care pot fi accesate fara restrictii în anumite intervale orare: cafenele, restaurante, o parte din transportul public, facilitati culturale (biblioteci, muzee, teatre etc.), sportive (stadioane, sali, bazine de înot s.a.), de sanatate sau învatamânt, destinate folosirii colective. În „Conditia umana”, Hannah Arendt spunea ca „tot ceea ce apare în public poate fi vazut si auzit de toata lumea, având parte de cea mai larga publicitate cu putinta!” Spatiul public este un liant important între indivizi care, în functie de cum aleg sa le foloseasca si împarta, profileaza valorile pe care le au în comun si care-i transforma într-o societate. Pentru asta nu e suficient ca autoritatile si organizatiile private sa ofere spatiu, ci conteaza si cine detine dreptul de proprietate, care sunt intentiile din spate si ce drepturi au cei care vor sa-l foloseasca. Într-o societate democratica, functionala, oricine ar trebui sa aiba dreptul sa foloseasca spatiul public într-un mod benefic pentru societate, fara restrictii si control. Din ce în ce mai mult, spatiile publice, asociate initial cu sociabilitatea, cu întâlnirea si petrecerea unui timp împreuna, devin temporare, fiind înlocuite cu evenimente. Manuel Castells remarca înca din 1989 faptul ca „spatiul locuirii” devine, astfel, un „spatiu de trecere”. Dupa 1990, în România s-a produs o trecere dinspre un spatiu public puternic etatizat catre privatizarea acestuia. Fara reglementari clare, coerente, încalcând oricum legislatia în vigoare, presiunile dinspre interesele private au generat haos în dezvoltarea urbana. Mai ales în orasele cu o administratie slaba sau corupta, rezultatele au fost dezastruoase din punct de vedere urbanistic. Sa luam ca exemplu Iasul: în asteptarea de peste 20 de ani a unui PUG actualizat si cu complicitatea autoritatilor, orasul a cazut prada intereselor imobiliare care au rupt din spatiul public. S-au construit blocuri între blocuri, terenuri din zone centrale au fost oferite, vândute sau schimbate în tranzactii care au generat numeroase controverse, lipsa parcarilor a determinat invadarea trotuarelor de catre masini si obligarea pietonilor sa faca slalom printre acestea sau direct pe carosabil. Teii de pe Stefan cel Mare au fost taiati ilegal, fiind înlocuiti cu salcâmi japonezi, fara consultarea iesenilor sau a unor specialisti. Protestele consistente au dus, în cele din urma, la replantarea teilor, aratând lipsa de viziune, heirupismul si absenta oricaror politici publice clare de amenajare urbanistica si dezvoltare integrata a orasului. Ne place sau nu, Statul este cel care trebuie sa planifice, organizeze si supervizeze amenajarea spatiului public, ca responsabil de politici urbane. Din pacate, fara perspective si fara o gândire clara, administratia locala a vazut interventiile asupra spatiului public mai mult ca prilej de actiuni si gesturi electorale. Parcurile, locurile de joaca si strazile au fost primenite înainte de alegeri, arta în spatiul public a depins doar de vointa unor indivizi fara cunostinte în domeniu (vezi scandalurile cu bustul lui Goga, compozitia soclurilor statuilor nou ridicate în fata Primariei, interventiile în zona protejata a Monumentului Independentei cu beton colorat în loc de travertin etc.), iar estetica pietonalului si a Pietei Unirii, precum si a constructiilor si decoratiunilor amplasate cu ocazia unor diverse evenimente sunt la nivel de orasel prafuit de provincie. Folosirea spatiului public a creat tabere între locuitorii orasului: cei care resping si cei care tolereaza sau chiar îmbratiseaza initiativele Primariei. Comertul ambulant de chinezarii, kitsch si produse alimentare de calitate variabila, estetica corturilor, tarabelor si constructiilor care adapostesc vânzatorii, facilitatile oferite pentru distractia celor mici sau adultilor amintesc mai degraba de un bâlci decât de un oras cu ambitii europene. Nu neg ca o parte a iesenilor, mai ales cei veniti în oras si gazduiti de cartierele dormitor, în anii industrializarii fortate, întâmpina astfel de evenimente cu o oarecare nostalgie fata de copilaria si tineretea lor. Artistul Matei Bejenaru a si documentat, la un moment dat, practici rurale aduse si continuate la bloc (taierea si afumarea porcului în fata unui bloc din cartierul Alexandru). La fel, am vazut tineri care se bucurau de faptul ca, în ciuda restrictiilor, au un spatiu public (pietonalul Stefan cel Mare) unde se pot aduna si petrece timp, la lumina instalatiilor de Craciun. Mai ales ca, daca restaurantele si cafenelele sunt obligate sa închida la ora 21, vânzatorii si operatorii instalatiilor de pe pietonal îsi vad nestingheriti de treaba si dupa ora 22, în lipsa Politiei locale care sa aplice reglementarile în vigoare la data scrierii acestui articol. Actiunile Primariei asupra spatiului public ar trebui sa aiba însa si un rol educational si civilizator, de dezvoltare a gusturilor si de oferire de alternative la comportamentele de consum cunoscute. Cetatenii pot fi obisnuiti gradual cu astfel de interventii (nu ca în cazul sculpturii lui Clemens Behr, aruncata pe pietonal fara niciun semn explicativ), iar pasii concreti în aceasta directie ar trebui sa fie planificati si repetati cu regularitate. În alte parti, artistii sau designerii contemporani, lipsiti de prejudecati, se decupleaza de la canoanele clasice, propunând formule neconventionale, participative. Însa calitatea conceptului Târgului de Craciun iesean ne duce cu gândul mai aproape de un medieval Târg al Iesilor decât de o potentiala capitala culturala. Cu roata Ferris (adusa cu mândrie, potrivit sefului biroului care supervizeaza astfel de evenimente, Vasile Tiron, de la Radauti) instalata perpendicular, în asa fel încât sa obtureze imaginea Palatului Culturii si cu niste masinute care amintesc de Satul de vacanta din Constanta anilor ‘90, tot ce mai lipsea pentru a contura „viziunea” Primariei cu care vrea sa concureze târgurile de Craciun din Sibiu, Cluj, Timisoara sau Bucuresti, erau 700 de braduti dotati cu fes rosu si manusi pe care ti le pui când vrei sa scoti ceva fierbinte din cuptor. Fara a consulta specialistii si în lipsa unei viziuni coerente, probabil apare o acuta nevoie de manusi pentru a scoate castanele din foc… În absenta unor pozitionari clare, neechivoce din partea Ordinului Arhitectilor sau a universitarilor, singura solutie de negociere a modului cum este amenajat spatiul public vine din participarea larga a cetatenilor. Cum îsi imagineaza tinerii, care au acces la internet si pot vedea imaginile din alte centre urbane (nu neaparat din Germania sau Austria, ci din celelalte orase date ca exemplu mai sus), un viitor într-un oras care ridica bâlciul la rang de cultura oficiala? Respectând trecutul si integrându-l în ce are de oferit Iasul, merita sa luptam pentru un viitor pe masura. Pentru asta e nevoie ca cetatenii sa arate directiile în care edilii si functionarii publici platiti din banii nostri trebuie sa îndrepte orasul: creativitate, inovatie, incluziune. George Plesu este manager cultural, presedintele Asociatiei AltIasi
