De curând, echipa Ziarului de Iasi a pornit o serie de dialoguri cu public unde invitati speciali prezinta puncte de vedere diferite, într-o polemica cordiala, despre chestiuni sensibile si arzatoare pentru publicul larg. As spune si eu câte ceva despre subiectele în cauza. Filosoful, traducatorul si comentatorul politic al Revistei 22, Andrei Cornea, a fost invitat sa polemizeze amical, pe scena auditoriului Bibliotecii Centrale Universitare din Iasi, cu publicistul Sever Voinescu, redactorul sef al Revistei Dilema, fondata de Andrei Plesu. Ei au reprezentat doua perspective politice: liberalismul si conservatorismul, si, la sugestia lui Andi Lazescu, au dezbatut, din unghiuri diferite, cele trei teme puse în discutie: familia traditionala, educatia sexuala în scoli si ascensiunea suveranismului pe scena politica europeana. Trebuie spus din capul locului ca astazi, spre deosebire de secolul al XIX-lea, nu mai exista familii politice solide, omogene care sa se bazeze pe o doctrina clara, pe un set de idei si principii imuabile. Conservatorismul contemporan, de susa anglo-saxona, e altceva decât armata politica disciplinata de Tories britanici care se lupta politic cu laburistii pentru suprematie la guvern. De altfel, cei doi preopinenti au si facut proba în luarile lor de cuvânt ca disjunctia doctrinara dintre conservatori si liberali e mult mai slaba astazi când, în realitate, blocul partidelor civilizate, democratice, se lupta cu ascensiunea miscarilor radicale, populiste, agresive, iesite din radacina marxista si care submineaza, nu de putine ori cu banii Moscovei sau ai Beijingului, stabilitatea, principiile si valorile democratiei liberale, cea care pâna de curând a asigurat, prin rotatia la putere dintre conservatori si liberali (plus social democratii educati, desigur!), prosperitatea si civilizatia lumii libere. Astfel încât cei doi invitati, care încercau o punere în scena a echilibrului politic american (între conservatorii republicani si democrati, un fel de liberali „socialisti”), nu prea au avut motive reale de polemica pe scena, ambii fiind, dupa cum spuneam, suporteri ai democratiei liberale, europene si americane, cu radacini iudeo-crestine. Fata de care miscarile radicale populist-neomarxiste fac alergie, atacându-le agresiv-revolutionar. Asa ca, data viitoare, ar trebui adus pe scena si un profet New Age, cu sosete decupate si discurs contondent, de comisar Woke al Adevarului Ultim. Totusi, dezbaterea a fost interesanta nu atât din perspectivele contradictorii, cât din evitarea voalata a identificarii „tertului exclus” (ca sa ma exprim metaforic si nu logic), care, la toate cele trei subiecte nu putea fi decât Biserica. Pentru ca, în opinia mea, extensia notiunii de casatorie, educatia sexuala în scoala si tema politica a „tarisoarei” agitata de racnitorii de profesie, nu sunt, neaparat, chestiuni fata de care conservatorismul si liberalii sa aiba pareri net divergente, atâta timp cât ramân în aria respectului pentru libertatile individuale, asigurat doar de democratiile occidentale. Chiar cu scapari, România este înca în aceasta familie si, de aceea, amintitele teme controversate ar fi trebuit puse în raport cu puterea religioasa, difuza, dar extrem de influenta, pe care o au bisericile crestine din tara, în frunte, desigur, cu cea mai reprezentativa numeric dintre ele. Vreau sa spun din capul locului, pentru a evita confuzia: bisericile crestine din România, la nivelul ierarhilor sau al simplului credincios, au dreptul constitutional sa exprime opinii clare asupra unor astfel de subiecte. Dialogul ar fi presupus o punere în echilibru a argumentelor folosite de o parte si de alta, ceea ce, prin natura lucrurilor, nu a fost posibil chiar daca domnul Voinescu, ca un simpatizant al fostului presedinte Trump si ca un intelectual activ în siajul BOR, a adus în discutie si perspectiva bisericii. Nu a fost posibil pentru ca s-a evitat, diplomatic, analiza rolului pe care bisericile crestine l-a jucat sau continua sa îl joace în aceste chestiuni sensibile si, mai ales, cum se pozitioneaza institutiile religioase fata de libertatile individuale ale cetatenilor. Iata ce cred eu ca ar fi trebuit subliniat, fara patima sau nervozitati: Familia traditionala, rezultat al casatoriei dintre un barbat si o femeie, este o constructie sociala tipica pentru crestinism (înainte sau în alte religii fiind posibila poligamia, pentru a da un simplu exemplu). Tot din crestinism vine si stigmatul („Sodoma & Gomora”) fata de homosexualitate, care nu exista în antichitatea clasica. De aici, pentru crestini si pentru domnul Voinescu, o perceptie „esentialista” asupra termenului de casatorie care nu poate face referire decât la cununia unui barbat si a unei femei în fata lui Dumnezeu, lucru care este perfect firesc pentru credinciosii (practicanti sau simpatizanti) care se unesc astfel în biserica. Totusi, începând din 1804, de la Codul Civil al lui Napoleon, modernitatea a separat lucrurile lasând intact rolul institutiilor religioase în ceea ce priveste uniunea spirituala, dar transferând statului autoritatea în ceea ce priveste chestiunea legala si patrimoniala pe care o presupune casatoria, vazuta ca un contract civil semnat de bunavoie între doi adulti. Astfel încât, adevarata întrebare este nu daca biserica va oficia vreodata vreo casatorie între enoriasi de acelasi sex (e evident ca asta ar contraveni flagrant preceptelor sale milenare si nu o va face veci), ci daca într-o societate democratica doi cetateni platitori de impozite, care oricum stau împreuna si formeaza un cuplu au dreptul sa-si lase mostenire dupa moarte bunurile sau sa se foloseasca de asigurarea de sanatate a celuilalt asa cum pot sa o faca cei casatoriti de stat? Problema nu este daca biserica e de acord cu asta (stim ca nu si, da, e dreptul ei sa nu fie de acord), ci cum protejeaza statul laic drepturile constitutionale pentru ca întreg montajul agresiv si neconstitutional al asa-zisului „referendum pentru famila traditionala” nu era despre o opinie, ci despre încalcarea brutala a drepturilor cetatenilor care nu sunt religiosi si care, „progresisti” sau nu, nu au nimic împotriva celor care sunt deocamdata discriminati si nu pot intra, de jure, sub protectia Codului Civil, în ciuda realitatii de facto. Lasând la o parte magaria politica a referendumului si suspiciunea evidenta de frauda la numarul semnaturilor respectivei „initiative cetatenesti”, cred ca lectia finala pe care au primit-o initiatorii a fost ca 80 la suta dintre cetateni au refuzat sa cautioneze un demers ilegal si imoral, care voia, prin modificarea Constitutiei, sa creeze un precedent periculos de alunecare spre totalitarism (adica de putere a unui grup minoritar, fara legitimitatea politica a alegerilor democratice, de a dicta majoritatii). Tocmai pentru ca suntem o democratie liberala, fie ea si fragila, propovaduitorii principiilor si valorilor crestine se pot exprima liber si nu trebuie împiedicati sa-si difuzeze si apere, în spatiul public, convingerile despre casatorie, avort sau educatia sexuala în scoli. Însa, în egala masura, legea si statul trebuie sa asigure si altor voci libertatea de a-si apara convingerile si drepturile lor, iar deciziile de legiferare trebuie sa ia în consideratie interesul public si sustinerea majoritatii. Doar asa, ascultându-le nestingherite de nimic pe scena, putem si noi sa învârtim usor butonul de acord fin pentru a percepe nuantele. Pentru ca în dezbaterea amintita nu era vorba despre conservatorism si liberalism, ci, prin temele atacate, de drepturi civile, de libertatea cetateanului si de obligatia statului de a nu permite îngradirea lor. Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
